Căutare
Ioil - Capitolul 1
- Ioil 1:1 - Cuvântul Domnului care a fost către Ioil, fiul lui Petuel.
- Ioil 1:2 - Ascultaţi acestea, voi bătrânilor, luaţi aminte, voi toţi locuitorii ţării ! Oare s-a mai întâmplat aşa în vremea voastră sau în zilele părinţilor voştri ?
- Ioil 1:3 - Povestiţi-le feciorilor voştri, iar ei feciorilor lor, iar aceia neamului care va veni după ei !
- Ioil 1:4 - Ceea ce a rămas de la lăcustele mici au mâncat lăcustele mari, şi ceea ce a rămas de la cele mari au mâncat cele zburătoare, şi ceea ce a rămas de la cele zburătoare au prăpădit stolurile de lăcuste.
- Ioil 1:5 - Deşteptaţi-vă, beţivilor, şi plângeţi ! Şi voi, băutorilor de vin, tânguiţi-vă pentru vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură.
- Ioil 1:6 - Căci un popor a năvălit în ţara mea, puternic şi fără de număr; dinţii lui ca dinţii de leu, iar fălcile, ca fălcile de leoaică.
- Ioil 1:7 - Pustiit-a via mea, iar smochinul meu mi l-a făcut bucăţi; l-a jupuit de coajă şi l-a trântit la pământ. Mlădiţele de vită au rămas albe.
- Ioil 1:8 - Tânguieşte-te ca o fecioară încinsă cu sac după bărbatul din tinereţea ei !
- Ioil 1:9 - Prinosul şi jertfa cu turnare nu mai sunt în templul Domnului ! Preoţii, slujitorii Domnului, sunt în mare jale.
- Ioil 1:10 - Câmpul a rămas pustiu, ţarina este plină de jale; grâul nu mai este, mustul ajuns-a de ocară, iar untdelemn n-a rămas chiar nici un strop !
- Ioil 1:11 - Plugarii sunt zăpăciţi, stăpânii de vii se tânguiesc pentru grâu şi pentru orz, căci secerişul din ţarini este pierdut.
- Ioil 1:12 - Viţa de vie este fără vlagă, smochinul tânjeşte, rodiile de asemenea şi finicii, merii şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat; ba mai mult, bucuria ajuns-a ocară pentru fiii oamenilor.
- Ioil 1:13 - Încingeţi-vă şi vă tânguiţi, voi preoţilor, izbucniţi în bocete, voi slujitori ai altarului ! Intraţi în templu şi petreceţi noaptea în sac de jale, voi slujitori ai lui Dumnezeu, căci prinosul şi jertfa cu turnare au fost îndepărtate din templul Dumnezeului vostru !
- Ioil 1:14 - Postiţi post sfânt, strângeţi obşte de prăznuire, adunaţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării în templul Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul rugându-L:
- Ioil 1:15 - "O, ce zi ! Căci aproape este ziua Domnului şi vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.
- Ioil 1:16 - Oare nu ni s-a luat hrana de sub ochii noştri, bucuria şi veselia din templul Dumnezeului nostru ?
- Ioil 1:17 - Seminţele s-au uscat sub bulgării din brazdă, grânarele sunt goale, hambarele sunt fără nimic în ele, căci nu mai este grâu.
- Ioil 1:18 - Cum gem vitele ! Cirezile de boi mugesc, căci nu află nicăieri păşune; chiar şi turmele de oi sunt în mare lipsă.
- Ioil 1:19 - Către Tine, Doamne, strig ! Căci focul a mistuit toate păşunile pustiului şi văpaia lui a dogorit toţi copacii de pe câmp.
- Ioil 1:20 - Şi fiarele câmpului zbiară către tine, căci pâraiele de apă au secat şi focul a mistuit păşunile stepei".
Înapoi la index