Căutare
4 Regi/2 Împărați - Capitolul 10
- 4 Regi/2 Împărați 10:1 - Ahab avea în Samaria şaptezeci de fii. Şi a scris Iehu scrisori şi le-a trimis la Samaria căpeteniilor cetăţii, bătrânilor şi celor ce creşteau pe copiii lui Ahab,
- 4 Regi/2 Împărați 10:2 - Zicând: "Când va ajunge scrisoarea aceasta la voi, la care se află şi fiii domnului vostru, precum şi care şi cai, cetatea întărită şi arme,
- 4 Regi/2 Împărați 10:3 - Să alegeţi pe cel mai bun şi mai vrednic dintre fiii domnului vostru şi să-l puneţi pe tronul tatălui său şi să vă luptaţi pentru casa domnului vostru".
- 4 Regi/2 Împărați 10:4 - Aceştia însă s-au speriat cumplit şi au zis: "Iată, doi regi nu i-au putut sta înainte; cum dar vom sta noi ?"
- 4 Regi/2 Împărați 10:5 - Şi căpetenia casei domneşti, căpeteniile cetăţii, bătrânii şi cei ce creşteau pe copiii regelui au trimis la Iehu să-i spună: "Noi suntem robii tăi şi ce ne vei zice, aceea vom face; nu vom pune pe nimeni rege, ci fă ceea ce-ţi place".
- 4 Regi/2 Împărați 10:6 - Şi le-a scris Iehu scrisoare a doua oară şi le-a zis: "De sunteţi ai mei şi de vă supuneţi cuvântului meu, atunci ridicaţi capetele fiilor domnului vostru şi veniţi la mine în Izreel, mâine pe vremea aceasta". Fiii regelui erau în număr de şaptezeci şi-i creşteau oameni de vază ai cetăţii.
- 4 Regi/2 Împărați 10:7 - Când a ajuns la ei scrisoarea, ei au luat pe fiii regelui şi i-au junghiat pe toţi cei şaptezeci, au pus capetele în panere şi le-au trimis la el în Izreel.
- 4 Regi/2 Împărați 10:8 - Şi venind trimisul, i-a adus ştire şi a zis: "S-au adus capetele fiilor regelui". Iar el a zis: "Aşezaţi-le până dimineaţă în două grămezi la poartă".
- 4 Regi/2 Împărați 10:9 - Şi ieşind el dimineaţa a stat şi a zis către tot poporul: "Voi nu sunteţi vinovaţi. Iată eu m-am sculat împotriva stăpânului meu şi l-am ucis.
- 4 Regi/2 Împărați 10:10 - Dar pe aceştia cine i-a omorât ? Să ştiţi deci că nimic din ceea ce a spus Domnul împotriva casei lui Ahab n-a rămas neîmplinit. Domnul a făcut ce zisese prin robul Său Ilie".
- 4 Regi/2 Împărați 10:11 - Şi a omorât Iehu pe toţi cei ce rămăseseră din casa lui Ahab în Izreel şi pe toţi cei mari ai lui şi pe cei de aproape ai lui şi pe preoţii lui, încât n-a scăpat nici unul.
- 4 Regi/2 Împărați 10:12 - Apoi sculându-se, a plecat să meargă la Samaria. Dar în drumul său, ajungând la Bet-Eched, adică la Colibele Păstorilor,
- 4 Regi/2 Împărați 10:13 - Iehu a întâlnit pe fraţii lui Ohozia, regele Iudei, şi le-a zis: "Cine sunteţi voi ?" Iar ei au răspuns: "Noi suntem fraţii lui Ohozia şi ne ducem să aflăm de sănătatea fiilor regelui şi a fiilor reginei".
- 4 Regi/2 Împărați 10:14 - Şi el a zis: "Prinde-ţi-i de vii !" Şi i-au prins de vii şi i-au junghiat la fântâna de lângă Colibele Păstorilor. Aceia erau patruzeci şi doi de oameni şi n-a mai rămas nici unul din ei.
- 4 Regi/2 Împărați 10:15 - Apoi plecând de acolo, s-a întâlnit cu Ionadab, fiul lui Recab, care venea în întâmpinarea lui, şi l-a salutat şi a zis: "Inima ta este ea oare cum este inima mea către inima ta ?" Iar Ionadab a zis: "Da". "De este aşa, dă-mi mâna !" Şi i-a dat mâna şi l-a ridicat la el în car,
- 4 Regi/2 Împărați 10:16 - Zicând: "Hai cu mine, ca să vezi râvna mea pentru Domnul". Şi l-a aşezat în car.
- 4 Regi/2 Împărați 10:17 - Şi ajungând în Samaria, a ucis pe toţi cei ce rămăseseră din ai lui Ahab în Samaria şi aşa a stârpit neamul lui cu totul, după cuvântul Domnului ce-l rostise prin Ilie.
- 4 Regi/2 Împărați 10:18 - Apoi a adunat Iehu tot poporul şi a zis: "Ahab a slujit puţin lui Baal; Iehu însă îi va sluji mai mult.
- 4 Regi/2 Împărați 10:19 - Deci chemaţi la mine pe toţi proorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, şi nimeni să nu lipsească, pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce va lipsi nu va rămâne cu viaţă". Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca să stârpească pe slujitorii lui Baal.
- 4 Regi/2 Împărați 10:20 - Şi a zis Iehu: "Vestiţi o zi de sărbătoare în cinstea lui Baal !"
- 4 Regi/2 Împărați 10:21 - Şi au vestit, iar Iehu a trimis în tot Israelul de au venit toţi slujitorii lui Baal şi n-a rămas nici unul care să nu fi venit. După aceea au intrat în templul lui Baal şi s-a umplut templul de la un capăt la celălalt.
- 4 Regi/2 Împărați 10:22 - Atunci a zis Iehu către păstrătorul veşmintelor: "Adu veşminte pentru toţi slujitorii lui Baal". Şi acela le-a adus veşminte.
- 4 Regi/2 Împărați 10:23 - Apoi a intrat şi Iehu cu Ionadab, fiul lui Recab, în templul lui Baal şi a zis slujitorilor lui Baal: "Căutaţi şi vedeţi nu cumva se află printre voi careva din slujitorii Domnului, pentru că aici trebuie să fie numai slujitorii lui Baal singuri".
- 4 Regi/2 Împărați 10:24 - Apoi s-au apropiat ei să facă jertfele şi arderile de tot. Iar Iehu a pus afară optzeci de oameni şi le-a zis: "Sufletul aceluia căruia îi va scăpa careva din oamenii pe care vi-i voi da în mâini, va fi în locul celui scăpat".
- 4 Regi/2 Împărați 10:25 - Iar după ce s-a isprăvit arderea de tot, Iehu a zis către oştenii săi şi către căpeteniile lor: "Duceţi-vă şi-i ucideţi şi să nu scape nici unul". Oştenii şi căpeteniile i-au lovit cu ascuţişul sabiei şi i-au aruncat acolo.
- 4 Regi/2 Împărați 10:26 - Apoi s-au dus în cetate unde era capiştea lui Baal, au scos idolii din capiştea lui Baal şi i-au ars;
- 4 Regi/2 Împărați 10:27 - Şi au sfărâmat chipul cel cioplit al lui Baal şi au dărâmat capiştea lui Baal şi au făcut din ea loc de necurăţenii până în ziua de astăzi.
- 4 Regi/2 Împărați 10:28 - Astfel a stârpit Iehu pe Baal din pământul lui Israel;
- 4 Regi/2 Împărați 10:29 - Iar în ce priveşte păcatele lui Ieroboam, feciorul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită, de la acestea nu s-a depărtat nici Iehu; nu s-a lepădat de viţeii de aur, din Betel şi Dan.
- 4 Regi/2 Împărați 10:30 - Şi a zis Domnul către Iehu: "Pentru că tu cu plăcere ai făcut ceea ce era drept în ochii Mei şi ai îndeplinit împotriva casei lui Ahab tot ceea ce aveam la inima Mea, feciorii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe tronul lui Israel".
- 4 Regi/2 Împărați 10:31 - Dar Iehu nu s-a silit să umble din toată inima după legea Domnului Dumnezeului lui Israel şi nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, care a dus pe Israel în ispită.
- 4 Regi/2 Împărați 10:32 - În zilele acelea a început Domnul să taie părţi din pământul lui Israel şi Hazael a lovit hotarele lui Israel,
- 4 Regi/2 Împărați 10:33 - Pustiind la răsărit de Iordan tot pământul Galaadului, al lui Gad, al lui Ruben şi al lui Manase, începând de la Aroer, care vine lângă Arnon, şi Galaadul şi Vasanul.
- 4 Regi/2 Împărați 10:34 - Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el, precum şi vitejiile lui sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Israel.
- 4 Regi/2 Împărați 10:35 - Şi a răposat Iehu cu părinţii săi în Samaria, iar în locul lui s-a făcut rege Ioahaz, fiul său.
- 4 Regi/2 Împărați 10:36 - Iar timpul domniei lui Iehu peste Israel, în Samaria, a fost de douăzeci şi opt de ani.
Înapoi la index