Căutare
Zaharia - Capitolul 11
- Zaharia 11:1 - Deschide, Libane, porţile tale, ca focul să mistuie cedrii tăi !
- Zaharia 11:2 - Vaită-te, chiparosule, căci a căzut cedrul şi cei mai falnici, s-au prăbuşit la pământ. Văitaţi-vă, stejari ai Vasanului, căci a căzut pădurea cea deasă.
- Zaharia 11:3 - Se aude vaietul păstorilor, căci mândrele lor păşuni au fost pustiite; se aude răgetul puilor de leu, căci bogăţia desişurilor Iordanului a fost pârjolită.
- Zaharia 11:4 - Aşa zice Domnul Dumnezeul meu: "Paşte oile de junghiat".
- Zaharia 11:5 - Căci cei care le cumpără le junghie şi nu au nici o vină, iar vânzătorul lor zice: "Binecuvântat să fie Domnul, căci, iată, m-am îmbogăţit", şi păstorii lor nu le cruţă.
- Zaharia 11:6 - "Şi Eu nu Mă voi mai îndura de locuitorii ţării", zice Domnul. "Iată că Eu voi da pe oameni, pe fiecare în mâinile vecinului său şi ale regelui său, şi vor pustii ţara şi nu-i voi scăpa din mâinile lor".
- Zaharia 11:7 - Şi m-am făcut cioban peste oile de junghiat din pricina neguţătorilor de oi. Şi am luat două toiege. Pe unul l-am numit "Îndurare", iar pe celălalt "Legământ" şi am început să pasc turma.
- Zaharia 11:8 - Şi într-o lună am stârpit pe cei trei păstori, căci sufletul Meu prinsese scârbă de ei şi sufletul lor nu Mă mai putea suferi pe Mine.
- Zaharia 11:9 - Şi am grăit: "Nu vă mai pasc ! Cea care este de murit să moară, cea de pierit să piară, iar oile care vor mai rămâne să se sfâşie între ele !"
- Zaharia 11:10 - Atunci am luat toiagul Meu "Îndurare" şi l-am frânt, ca să stric legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele.
- Zaharia 11:11 - El a fost stricat în acea zi, iar neguţătorii de oi, care luau seama la Mine au înţeles că acesta a fost cuvântul Domnului.
- Zaharia 11:12 - Şi le-am zis: "Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi.
- Zaharia 11:13 - Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.
- Zaharia 11:14 - Apoi am rupt şi toiagul cel de-al doilea, "Legământ", ca să stric frăţia dintre Iuda şi Israel.
- Zaharia 11:15 - Şi a zis Domnul către mine: "Ia lucrurile unui păstor nebun;
- Zaharia 11:16 - Căci, iată, Eu voi ridica un păstor nebun în această ţară care nu va umbla după oaia cea pierdută şi care nu va căuta pe cea rătăcită şi pe cea rănită nu o va vindeca şi nu va hrăni pe cea sănătoasă, ci va mânca pe cea grasă şi îi va smulge unghiile.
- Zaharia 11:17 - Vai de ciobanul rău, care lasă turma în părăsire ! Sabia să lovească braţul lui şi ochiul lui cel drept ! Braţul lui să se usuce cu totul, iar ochiul să rămână orb de tot !"
Înapoi la index