Căutare
2 Regi/2 Samuel - Capitolul 14
- 2 Regi/2 Samuel 14:1 - Cunoscând Ioab, fiul Ţeruiei, că inima regelui s-a întors spre Abesalom,
- 2 Regi/2 Samuel 14:2 - A trimis Ioab la Tecoa şi a luat de acolo o femeie înţeleaptă şi i-a zis: "Fă-te că eşti bocitoare, îmbracă-te cu haine de jale, nu te unge cu untdelemn şi fii ca a femeie care a plâns zile multe după un mort;
- 2 Regi/2 Samuel 14:3 - Şi du-te la rege şi zi către el aşa şi aşa". Şi i-a spus Ioab ce anume să zică.
- 2 Regi/2 Samuel 14:4 - Venind deci femeia cea din Tecoa la rege şi căzând cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: "Ajutor, o, rege, ajutor !"
- 2 Regi/2 Samuel 14:5 - "Ce ai ?" a zis regele către ea. "Sunt de mult văduvă, a zis ea, căci mi-a murit bărbatul.
- 2 Regi/2 Samuel 14:6 - Şi avea roaba ta doi feciori şi aceştia s-au sfădit în ţarină; şi, neavând cine-i despărţi, a lovit unul din ei pe celălalt şi l-a omorât.
- 2 Regi/2 Samuel 14:7 - Şi iată s-au sculat toate rudele asupra roabei tale şi zic: "Dă-ne pe ucigaşul fratelui său să-l omorâm pentru sufletul fratelui său pe care l-a pierdut el şi vom pierde chiar şi pe moştenitorul lui". Şi aşa vor să stingă ei şi cea din urmă scânteie a mea, ca să nu mai lase bărbatului meu nici nume, nici urmaşi pe faţa pământului".
- 2 Regi/2 Samuel 14:8 - "Mergi în pace la casa ta, a zis regele către femeie, căci voi da poruncă pentru tine".
- 2 Regi/2 Samuel 14:9 - Dar femeia cea din Tecoa a zis către rege: "O, rege, stăpânul meu, asupra mea să fie vina şi asupra casei tatălui meu; iar regele şi tronul lui este nevinovat".
- 2 Regi/2 Samuel 14:10 - "pe cel ce va fi împotriva ta, a zis regele, să-l aduci la mine şi mai mult nu te va mai atinge".
- 2 Regi/2 Samuel 14:11 - "Porunceşte, o, rege, în numele Domnului Dumnezeului tău, a zis ea, ca să nu se înmulţească răzbunătorii sângelui şi să nu piardă pe fiul meu". "Viu este Domnul, a zis regele, nici un fir de păr de al fiului tău nu va cădea pe pământ !"
- 2 Regi/2 Samuel 14:12 - "Îngăduie roabei tale, a zis femeia, să mai spun o vorbă regelui, stăpânului meu".
- 2 Regi/2 Samuel 14:13 - "Spune", a zis el. "Pentru ce cugeţi tu aşa împotriva poporului Domnului ?, a zis femeia. Rostind cuvântul acesta, regele s-a osândit pe sine însuşi, pentru că nu aduce înapoi pe izgonitul său.
- 2 Regi/2 Samuel 14:14 - Noi vom muri şi vom fi ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai poate aduna. Dumnezeu însă nu voieşte să piardă sufletul şi se gândeşte cum ar face să nu lepede de la Sine nici pe cel înlăturat.
- 2 Regi/2 Samuel 14:15 - Şi acum eu am venit să spun regelui, stăpânul meu, cuvintele acestea, pentru că poporul mă sperie şi roaba ta a zis: "Am să grăiesc eu cu regele, să văd nu va face el după cuvântul roabei sale ?
- 2 Regi/2 Samuel 14:16 - De bună seamă regele va asculta şi va izbăvi pe roaba sa din mâna oamenilor care voiesc să mă piardă împreună cu fiul meu din moştenirea lui Dumnezeu.
- 2 Regi/2 Samuel 14:17 - Şi roaba ta a zis: Să fie cuvântul regelui, stăpânul meu, spre mângâierea mea, căci regele, stăpânul meu, este ca îngerul lui Dumnezeu şi poate ca să asculte şi bune şi rele, şi Domnul Dumnezeul tău va fi cu tine".
- 2 Regi/2 Samuel 14:18 - Şi răspunzând, regele a zis către femeie: "Să nu ascunzi de mine ceea ce am să te întreb !"Grăieşte, a zis femeia, o, rege, stăpânul meu !"
- 2 Regi/2 Samuel 14:19 - "Nu cumva este mâna lui Ioab în tot ce spui tu ?" a zis regele. Iar femeia i-a răspuns şi a zis: "Să trăiască sufletul tău, o, rege ! Nu pot să mă abat nici la dreapta, nici la stânga de la ceea ce a zis regele, stăpânul meu. Adevărat, robul tău Ioab mi-a poruncit şi el a pus în gura roabei tale toate cuvintele acestea;
- 2 Regi/2 Samuel 14:20 - Şi tot robul tău m-a învăţat ca prin pildă să dau lucrului această înfăţişare. Dar regele, stăpânul meu, este înţelept, cum este înţelept îngerul lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce este pe pământ".
- 2 Regi/2 Samuel 14:21 - Atunci regele a zis către Ioab: "Iată, fac lucrul acesta; du-te dar şi adu înapoi pe băiatul Abesalom".
- 2 Regi/2 Samuel 14:22 - Atunci Ioab a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe rege, zicând: "Acum robul tău cunoaşte că a aflat bunăvoinţă înaintea ochilor tăi, o, rege, stăpânul meu, de vreme ce regele a făcut cum a zis robul tău".
- 2 Regi/2 Samuel 14:23 - Şi sculându-se, Ioab s-a dus în Gheşur şi a adus pe Abesalom la Ierusalim.
- 2 Regi/2 Samuel 14:24 - Şi a zis regele: "Să se întoarcă la casa sa, dar fata mea nu o va vedea". Şi s-a întors Abesalom la casa sa; dar faţa regelui n-a văzut-o.
- 2 Regi/2 Samuel 14:25 - În tot Israelul nu era bărbat aşa de frumos ca Abesalom şi aşa de lăudat ca el; din tălpile picioarelor şi până în creştetul capului nu avea nici o meteahnă.
- 2 Regi/2 Samuel 14:26 - Când îşi tundea capul său - şi şi-l tundea în fiecare an, pentru că-l îngreuia - părul de pe capul lui cântărea două sute de sicli, după cântarul regesc.
- 2 Regi/2 Samuel 14:27 - Şi i s-au născut lui Abesalom trei băieri şi o fată, anume Tamara. Aceasta a fost o femeie frumoasă la chip şi a ajuns soţia lui Roboam, fiul lui Solomon şi i-a născut pe Abia.
- 2 Regi/2 Samuel 14:28 - Abesalom a rămas în Ierusalim doi ani, dar faţa regelui n-a văzut-o.
- 2 Regi/2 Samuel 14:29 - Şi a trimis Abesalom după Ioab, ca să-l trimită la rege, dar acesta n-a vrut să vină la el. şi a trimis şi a doua oară şi acesta tot n-a vrut să vină.
- 2 Regi/2 Samuel 14:30 - Atunci a zis Abesalom slugilor sale: "Vedeţi voi partea de ţarină a lui Ioab, care este lângă a mea şi unde el are semănat orz ? Duceţi-vă şi-i daţi foc !" Şi au ars slugile lui Abesalom acea parte de ţarină cu foc. Deci venind slugile lui Ioab la. acesta cu hainele rupte, au zis: "Slugile lui Abesalom au ars ogorul tău cu foc".
- 2 Regi/2 Samuel 14:31 - Atunci s-a sculat Ioab şi a venit la Abesalom acasă şi i-a zis: "Pentru ce slugile tale au ars cu foc ogorul meu ?"
- 2 Regi/2 Samuel 14:32 - Iar Abesalom a zis: "Iată, eu am trimis la tine şi am zis: Vino încoace, ca să te trimit la rege să-i zici: Pentru ce am venit din Gheşur ? Mai bine-mi era să fi rămas acolo. Vreau să văd faţa regelui. De sunt vinovat, atunci ucide-mă".
- 2 Regi/2 Samuel 14:33 - Şi s-a dus Ioab la rege şi i-a spus aceasta. Şi a chemat regele pe Abesalom şi a venit acesta la rege şi, căzând cu faţa sa la pământ înaintea regelui, i s-a închinat, iar regele a sărutat. pe Abesalom.
Înapoi la index