Căutare
Ecclesiasticul - Capitolul 17
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51
- Ecclesiasticul 17:1 - Domnul a făcut din pământ pe om şi iarăşi l-a întors în pământ.
- Ecclesiasticul 17:2 - Zile cu număr şi puţină vreme i-a dat lui şi i-a dat stăpânire peste cele ce sunt pe pământ.
- Ecclesiasticul 17:3 - După cuviinţă l-a îmbrăcat cu vârtute şi după chipul Său l-a făcut.
- Ecclesiasticul 17:4 - Şi a pus frica de om peste toată făptura şi l-a făcut stăpân peste fiare şi peste păsări.
- Ecclesiasticul 17:5 - Sfat şi limbă, ochi, urechi şi inimă a dat omului ca să cugete.
- Ecclesiasticul 17:6 - Cu ştiinţa înţelegerii i-a umplut pe oameni şi le-a arătat şi bune şi rele.
- Ecclesiasticul 17:7 - Pus-a ochiul Său peste inimile lor, ca să le arate mărimea lucrurilor Sale.
- Ecclesiasticul 17:8 - Şi numele Său cel sfânt vor lăuda, ca să grăiască mărimea lucrurilor Lui.
- Ecclesiasticul 17:9 - Pusu-le-a ştiinţă şi legea vieţii le-a dat-o moştenire.
- Ecclesiasticul 17:10 - Legătură veşnică a făcut cu ei şi judecăţile Sale le-a arătat.
- Ecclesiasticul 17:11 - Mărimea slavei Sale au văzut ochii lor şi mărirea glasului Său a auzit urechea lor.
- Ecclesiasticul 17:12 - Şi le-a zis: Feriţi-vă de nedreptate ! Şi le-a dat porunci, dând fiecăruia în grijă datoriile către aproapele său.
- Ecclesiasticul 17:13 - Căile lor înaintea Lui sunt pururea, nu se vor ascunde de la ochii Lui.
- Ecclesiasticul 17:14 - Fiecărui neam a pus povăţuitor şi partea Domnului este Israel.
- Ecclesiasticul 17:15 - Toate lucrurile lor, ca soarele sunt înaintea Lui; şi ochii Lui neîncetat peste căile lor.
- Ecclesiasticul 17:16 - Nu sunt ascunse nedreptăţile lor înaintea Lui şi toate păcatele lor sunt înaintea Domnului.
- Ecclesiasticul 17:17 - Milostenia omului preţuieşte la Domnul ca un inel cu pecete şi binefacerile omului el le păstrează ca lumina ochiului.
- Ecclesiasticul 17:18 - Apoi Domnul se va scula şi le va răsplăti, şi răsplătirea lor în capul lor o va întoarce.
- Ecclesiasticul 17:19 - Însă celor care se pocăiesc le-a dat întoarcerea, şi pe cei care slăbesc îi îndeamnă la răbdare.
- Ecclesiasticul 17:20 - Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează sminteala ta.
- Ecclesiasticul 17:21 - Sârguieşte către Cel Preaînalt şi te întoarce de la nedreptate şi te scârbeşte foarte de lucrul urât.
- Ecclesiasticul 17:22 - Pe Cel Preaînalt, cine-L va lăuda în şeol ? În locul celor vii şi al celor ce dau mărturisire ?
- Ecclesiasticul 17:23 - De la cel mort, ca de la cel care nu este, a pierit mărturisirea. Cel viu şi sănătos va lăuda pe Domnul.
- Ecclesiasticul 17:24 - Cât este de mare milostivirea Domnului şi mila spre cei care se întorc la El !
- Ecclesiasticul 17:25 - Că nu poate desăvârşirea să fie întru oameni; că nu este nemuritor fiul omului.
- Ecclesiasticul 17:26 - Ce este mai luminos decât soarele ? şi totuşi el se întunecă; cu atât mai mult carnea şi sângele va cugeta ce este rău.
- Ecclesiasticul 17:27 - El priveşte puterea înălţimii cerului şi toţi oamenii sunt pământ şi cenuşă.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51
Înapoi la index