Căutare
1 Paralipomena/1 Cronici - Capitolul 18
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:1 - După aceasta a lovit David pe Filisteni şi i-a supus şi a luat cetatea Gat şi oraşele ce ţineau de ea din mâinile Filistenilor.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:2 - A lovit el de asemenea şi pe Moabiţi şi au ajuns Moabiţii robii lui David, plătindu-i tribut.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:3 - Apoi a lovit David pe Hadadezer, regele Ţobei, la Hamat, când mergea acela să-şi întărească stăpânirea la râul Eufrat.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:4 - Şi a luat David de la el o mie de care de război, şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi. Şi a stricat David toate carele, neoprind din ele decât numai o sută.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:5 - Sirienii din Damasc ar fi venit în ajutor lui Hadadezer, regele Ţobei, dar David a bătut douăzeci şi două de mii de Sirieni.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:6 - Apoi a aşezat David oştire de pază în Siria Damascului şi au ajuns Sirienii robii lui David, plătindu-i tribut. Domnul a ajutat lui David pretutindeni, oriunde a mers el.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:7 - Atunci a luat David scuturile de aur, care erau la robii lui Hadadezer, şi le-a adus în Ierusalim.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:8 - Iar din Tibhat şi din Cun, cetăţile lui Hadadezer, a luat David foarte multă aramă. Din arama aceasta a făcut Solomon marea cea de aramă, stâlpii şi vasele cele de aramă.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:9 - Auzind Tou, regele din Hamat, că David a bătut toată armata lui Hadadezer, regele Ţobei,
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:10 - A trimis pe Hadoram, fiul său, la regele David, să-l salute şi să-i mulţumească, pentru că s-a războit cu Hadadezer şi l-a bătut, căci Tou era în război cu Hadadezer, şi a trimis cu el tot felul de vase de aur, de argint şi de aramă.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:11 - Regele David a închinat aceste vase Domnului, împreună cu aurul şi argintul pe care-l luase el de la toate popoarele: de la Edomiţi, Moabiţi, Amoniţi, Filisteni şi Amaleciţi.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:12 - Şi Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut optsprezece mii de Edomiţi în Valea Sărată.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:13 - Şi a pus în Edom oaste de pază şi s-au făcut Edomiţii robii lui David, căci Domnul ajuta lui David oriunde mergea.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:14 - Şi a domnit David peste tot Israelul şi a făcut judecată şi dreptate la tot poporul său.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:15 - Ioab, fiul Ţeruiei, era comandantul oştirii, iar Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:16 - Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, au fost preoţi, iar Şausa (Serais) a fost secretar.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 18:17 - Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenie peste Cheretieni şi Peletieni, iar fiii lui David erau cei întâi pe lângă rege,
Înapoi la index