Căutare
Iov - Capitolul 18
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42
- Iov 18:1 - Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a zis:
- Iov 18:2 - "Când vei ajunge odată la capătul unor astfel de vorbe ? Vino-ţi în fire şi apoi vom vorbi.
- Iov 18:3 - Pentru ce suntem socotiţi ca nişte dobitoace ? De ce să trecem în ochii tăi drept vite cornute ?
- Iov 18:4 - Nu cumva pentru tine care te sfâşii în mânia ta, o să ajungă pământul să se pustiiască şi stâncile să se mute din locul lor ?
- Iov 18:5 - Fireşte, lumina nelegiuitului se stinge şi flacăra focului lui nu mai străluceşte.
- Iov 18:6 - Lumina se întunecă în cortul lui şi candela de deasupra lui se isprăveşte.
- Iov 18:7 - Paşii lui, altădată vânjoşi, se îngustează şi propriul lui sfat acum îl poticneşte.
- Iov 18:8 - El dă cu picioarele în laţ şi se plimbă în reţeaua de sfori.
- Iov 18:9 - Capcana l-a prins de călcâi şi laţul s-a încolăcit pe el.
- Iov 18:10 - Cursa care trebuia să-l prindă este ascunsă în pământ şi prinzătoarea stă în poteca lui;
- Iov 18:11 - Spaimele dau peste el din toate părţile şi se ţin de el pas cu pas.
- Iov 18:12 - Lângă bunătăţile lui el moare de foame şi nenorocirea lui stă gata lângă el.
- Iov 18:13 - Boala muşcă din trupul lui. Primul născut al morţii roade mădularele lui.
- Iov 18:14 - Din cortul unde stătea la adăpost este scos afară şi târât înaintea groaznicului împărat.
- Iov 18:15 - Nimeni din ai lui nu mai sălăşluieşte în cortul lui, care nu mai este al lui. Pe locuinţa lui plouă cu pucioasă.
- Iov 18:16 - Rădăcinile lui se usucă în pământ, iar ramurile lui se veştejesc în aer.
- Iov 18:17 - Pomenirea lui se şterge de pe pământ şi în toată lumea numele i-a pierit.
- Iov 18:18 - De la lumină i-au dat brânci în întuneric şi de pretutindeni e scos afară.
- Iov 18:19 - Nu lasă nici urmaşi, nici sămânţă în poporul său şi nimeni nu mai trăieşte după el prin locurile prin care a locuit.
- Iov 18:20 - Cei din apus s-au mirat foarte de soarta lui şi cei din răsărit au simţit fiori în ei.
- Iov 18:21 - Aceasta rămâne din sălaşurile celui nelegiuit şi iată locul celui ce n-a cunoscut pe Dumnezeu".
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42
Înapoi la index