Căutare
Miheia/Mica - Capitolul 2
- Miheia/Mica 2:1 - Vai de cei ce cugetă gânduri silnice stând în aşternuturile lor şi de cei ce săvârşesc fărădelegea la lumina zilei de îndată ce află prilej.
- Miheia/Mica 2:2 - Le plac ţarinile, pentru aceea le şi răpesc; casele, de aceea le şi iau. Calcă silnic drepturile stăpânului şi ale casei lui, ale omului şi ale moştenirii lui.
- Miheia/Mica 2:3 - Pentru aceasta aşa zice Domnul Iată că Eu pun la cale pentru neamul acesta o nenorocire, de care nu veţi putea să vă feriţi grumazul vostru şi nu veţi mai călca mândri; căci vremurile sunt rele.
- Miheia/Mica 2:4 - În vremea aceea veţi ajunge de batjocură şi vi se va cânta un cântec de jale: "Domnul a spus, şi iată că au fost nimiciţi ! El dă în alte mâini partea de moştenire a poporului Său ! Cum ia El fără să mai dea înapoi şi ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului !
- Miheia/Mica 2:5 - Pentru aceasta voi nu veţi avea pe nimeni care să arunce funia pentru sorţii voştri în obştea Domnului !"
- Miheia/Mica 2:6 - Nu ziceţi nimic împotrivă ! Nu vă ridicaţi împotrivă, căci aceasta nu poate să depărteze ruşinea voastră !
- Miheia/Mica 2:7 - Casa lui Iacov zice: "Oare Dumnezeu a pierdut răbdarea ? Acestea sunt lucrurile Sale ?" Cuvintele Mele nu sunt ele, oare, binevoitoare pentru cel ce umblă pe calea cea dreaptă ?
- Miheia/Mica 2:8 - Ci voi, împotriva poporului Meu, staţi într-ajutor vrăjmaşului lui. Mai înainte ca să năvălească Salmanasar voi jefuiţi ca la război pe cei care merg cu încredere pe calea lor;
- Miheia/Mica 2:9 - Voi daţi afară pe femeile poporului Meu din casele lor plăcute, iar feciorilor lor le luaţi pentru totdeauna slava Mea !
- Miheia/Mica 2:10 - Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este loc de odihnă; din pricina întinăciunii lui, va avea parte de chinuri grozave.
- Miheia/Mica 2:11 - O ! Dacă ar putea cineva să fie purtat de duhul născocirilor şi să spună cuvinte mincinoase, zicând: "Am să-ţi proorocesc despre vin şi despre băutura cea îmbătătoare", acesta ar fi proorocul poporului acestuia.
- Miheia/Mica 2:12 - Te voi aduna pe tine, Iacove tot, voi strânge laolaltă ceea ce a mai rămas din Israel ! Îl voi aduna ca pe oile ce sunt în mare primejdie, ca pe o turmă în mijlocul unei nenorociri. Spăimântaţi, ei vor fugi departe de locul prăpădului !
- Miheia/Mica 2:13 - Cel ce croieşte cale este în fruntea lor; ei îşi croiesc cale şi trec şi ies pe o poartă, iar regele merge înaintea lor Domnul este în fruntea lor.
Înapoi la index