Căutare
Iezechiel - Capitolul 23
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
- Iezechiel 23:1 - Şi a fost iarăşi cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
- Iezechiel 23:2 - "Fiul omului, au fost odată două femei, fiicele unei mame;
- Iezechiel 23:3 - Şi acestea s-au desfrânat în tinereţea lor, s-au desfrânat în Egipt. Acolo sânul lor a fost atins şi trupul lor feciorelnic acolo a fost pângărit.
- Iezechiel 23:4 - Numele lor erau: al celei mai mari Ohola şi al surorii ei Oholiba. Ele erau ale Mele şi au născut fii şi fiice. Ohola este Samaria şi Oholiba este Ierusalimul.
- Iezechiel 23:5 - Ohola a început să-Mi fie necredincioasă şi s-a aprins după amanţii ei, după Asirieni, vecinii săi,
- Iezechiel 23:6 - Dregători şi căpetenii de cetăţi, toţi tineri şi frumoşi, îmbrăcaţi în purpură şi călăreţi iscusiţi.
- Iezechiel 23:7 - Ea şi-a făcut plăcerile cu aceia, care erau fruntaşii Asirienilor, şi cu toţi aceia după care înnebunea, spurcându-se cu toţi idolii lor.
- Iezechiel 23:8 - Dar ea n-a încetat a se desfrâna şi cu Egiptenii, căci aceştia dormiseră cu ea în tinereţile ei, atinseseră sânul ei fecioresc şi îşi vărsaseră desfrânarea lor peste dânsa.
- Iezechiel 23:9 - De aceea am dat-o şi în mâna amanţilor ei, în mâinile Asirienilor, după care înnebunea.
- Iezechiel 23:10 - Aceştia au dezvelit ruşinea ei şi au luat pe fiii ei şi pe fiicele ei, iar pe ea au ucis-o cu sabia. Şi a ajuns ea de ocară între femei, după ce a fost osândită.
- Iezechiel 23:11 - Sora ei, Oholiba, a văzut aceasta şi a fost şi mai stricată în poftele sale şi desfrânările ei au întrecut pe ale surorii sale.
- Iezechiel 23:12 - Ea s-a aprins după fiii lui Asur, vecinii ei, după dregători şi căpetenii de cetăţi, toţi tineri aleşi, îmbrăcaţi frumos şi călăreţi iscusiţi.
- Iezechiel 23:13 - Am văzut deci că s-a pângărit şi aceasta; ca şi sora sa, urmând amândouă aceeaşi cale.
- Iezechiel 23:14 - Dar aceasta a mers şi mai departe cu desfrânarea, pentru că văzând zugrăvite pe pereţi chipuri de bărbaţi, chipuri de caldei, zugrăviţi cu vopsele,
- Iezechiel 23:15 - Încinşi peste mijloc cu centuri şi pe cap cu turbane largi, având înfăţişarea de mari viteji, după felul Babilonenilor, a căror patrie este ţara Caldeilor,
- Iezechiel 23:16 - Ea s-a aprins după ei la cea dintâi privire a lor şi a trimis soli la ei, în Caldeea.
- Iezechiel 23:17 - Şi au venit fiii Babilonului la aceasta, în palatul ei de desfrânare, şi au pângărit-o cu desfrânările lor şi ea s-a pângărit cu ei şi apoi sufletul său s-a depărtat de ei.
- Iezechiel 23:18 - Iar când ea s-a dedat pe faţă la desfrânările sale şi şi-a descoperit goliciunea sa, atunci s-a depărtat inima Mea şi de ea, cum se depărtase inima Mea şi de sora ei;
- Iezechiel 23:19 - Căci ea a sporit desfrânările sale, aducându-şi aminte de zilele tinereţii sale, când se desfrânase în ţara Egiptului;
- Iezechiel 23:20 - Şi s-a aprins după amanţii ei, cei cu trup ca de măgar şi cu înfierbântarea ca de armăsar.
- Iezechiel 23:21 - Şi aşa ţi-ai adus tu aminte de desfrânarea din tinereţile tale, când Egiptenii îţi strângeau sânii feciorelnici ai pieptului tău.
- Iezechiel 23:22 - De aceea, Oholiba, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi aţâţa împotriva ta pe amanţii tăi de. care s-a dezgustat sufletul tău şi-i voi aduce împotriva ta din toate părţile.
- Iezechiel 23:23 - Voi aduce pe fiii Babilonului şi pe toţi Caldeii: din Pecod, din Şoa şi din Coa şi, împreună cu ei, pe toţi Asirienii, tineri frumoşi, căpetenii de provincii, căpetenii de cetăţi, slujitori şi oameni vestiţi; toţi călăreţi iscusiţi.
- Iezechiel 23:24 - Şi vor veni împotriva ta cu arme, cu cai şi cu căruţe şi cu mulţime de popor şi te vor înconjura din toate părţile, cu suliţe, cu săbii şi cu scuturi; şi te voi da lor spre judecată, şi cu judecata lor te vor judeca.
- Iezechiel 23:25 - Şi voi întoarce zelul Meu împotriva ta, şi ei se vor purta cu tine cu urgie; îţi vor tăia nasul şi urechile, iar celelalte ale tale vor cădea de sabie. Lua-vor pe fiii şi pe fiicele tale, iar celelalte ale tale de foc vor fi mâncate.
- Iezechiel 23:26 - Vor lua de pe tine hainele tale, vor smulge gătelile tale,
- Iezechiel 23:27 - Şi voi pune capăt desfrânărilor tale şi destrăbălărilor tale aduse din ţara Egiptului, iar tu nu-ţi vei mai întoarce ochii spre ei şi de Egipt nu-ţi vei mai aminti,
- Iezechiel 23:28 - Că aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, te dau în mâinile acelora pe care i-ai urât, în mâinile acelora de la care s-a întors sufletul tău.
- Iezechiel 23:29 - Aceia se vor purta cu tine crud şi-ţi vor lua tot ce ai dobândit cu osteneală; te vor lăsa goală, cu totul goală, şi descoperită va fi goliciunea ta cea ruşinoasă şi desfrânarea ta şi pângărirea.
- Iezechiel 23:30 - Acestea ţi se vor face pentru desfrânarea ta cu popoarele, cu idolii cu care te-ai pângărit.
- Iezechiel 23:31 - Ai mers pe calea surorii tale şi de aceea îţi voi da în mână şi paharul ei.
- Iezechiel 23:32 - Aşa zice Domnul Dumnezeu: Vei bea paharul surorii tale, cel adânc şi larg, şi vei ajunge de râs şi de batjocură, căci este mare paharul acesta.
- Iezechiel 23:33 - Cuprinsă vei fi de beţie şi de amărăciune, că acesta este paharul groazei şi al pustiirii, paharul surorii tale, Samaria.
- Iezechiel 23:34 - Şi tu îl vei bea, îl vei goli şi cioburile lui le vei roade şi-ţi vei sfâşia pieptul; că Eu am spus aceasta, zice Domnul Dumnezeu.
- Iezechiel 23:35 - De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că M-ai uitat şi te-ai întors de la Mine, de aceea suferă şi tu pentru nelegiuirea ta şi pentru desfrânarea ta".
- Iezechiel 23:36 - Zis-a Domnul către mine: "Fiul omului, vrei tu să judeci pe Ohola şi pe Oholiba ? Spune-le ticăloşiile lor !
- Iezechiel 23:37 - Căci ele s-au desfrânat şi pe mâinile lor au sânge; s-au desfrânat cu idolii lor, şi pe fiii lor, care Mi i-au născut, i-au trecut prin foc, ca să le fie de mâncare.
- Iezechiel 23:38 - Iată ce Mi-au mai făcut ele: Au pângărit locaşul Meu cel sfânt în aceeaşi zi şi zilele Mele de odihnă le-au călcat;
- Iezechiel 23:39 - Pentru că atunci când ele au junghiat copiii lor pentru idolii lor, în aceeaşi zi au venit în locaşul Meu cel sfânt ca să-l pângărească; iată cum s-au purtat ele în locaşul Meu !
- Iezechiel 23:40 - Afară de aceasta, ele umblau după oameni veniţi de departe; trimiteau la ei soli şi ei veneau. Pentru ei te-ai îmbăiat, ţi-ai făcut ochii cu dresuri şi te-ai gătit cu podoabe.
- Iezechiel 23:41 - Te-ai aşezat pe pat luxos, în faţa căruia era gătită o masă pe care tu ai pus tămâia Mea şi untdelemnul Meu.
- Iezechiel 23:42 - Şi răsunau strigătele de veselie ale mulţimii nepăsătoare, din pricina gloatei de oameni aduşi din pustiu; şi ei au pus brăţări la mâinile femeilor şi coroane măreţe pe capetele lor.
- Iezechiel 23:43 - Atunci am zis despre cea îmbătrânită în desfrânări: Acum vor sfârşi desfrânările ei o dată cu ea.
- Iezechiel 23:44 - Şi au venit la ea ca la o desfrânată; aşa veneau la aceste femei desfrânate, adică la Ohola şi la Oholiba.
- Iezechiel 23:45 - Dar bărbaţi înţelepţi le vor judeca şi le or osândi cu osânda desfrânatelor şi cu osânda celor ce varsă sânge, pentru că ele sunt nişte desfrânate şi mâinile lor sunt însângerate.
- Iezechiel 23:46 - Căci aşa zice Domnul Dumnezeu: Să se adune împotriva lor mulţimea şi să le dea urgiei şi jafului.
- Iezechiel 23:47 - Mulţimea le va ucide cu pietre şi le va tăia cu săbiile; vor omorî pe fiii lor şi pe fiicele lor şi casele lor le vor arde cu foc.
- Iezechiel 23:48 - Aşa voi pune capăt desfrânării în ţara aceasta şi toate femeile vor lua învăţătură şi nu vor mai face lucruri ruşinoase ca ele.
- Iezechiel 23:49 - Nelegiuirea voastră va cădea asupra voastră, şi veţi purta greutatea păcatelor voastre de închinare la idoli, şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu".
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
Înapoi la index