Căutare
Pildele lui Solomon/Proverbe - Capitolul 3
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:1 - Fiul meu, nu uita învăţătura mea şi inima ta să păzească sfaturile mele,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:2 - Căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire îi se vor adăuga.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:3 - Mila şi adevărul să nu te părăsească; leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale;
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:4 - Atunci vei afla har şi bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:5 - Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:7 - Nu fii înţelept în ochii tăi; teme-te de Dumnezeu şi fugi de rău;
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:8 - Aceasta va fi sănătate pentru trupul tău şi o înviorare pentru oasele tale.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:9 - Cinsteşte pe Domnul din averea ta şi din pârga tuturor roadelor tale.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:10 - Atunci jitniţele tale se vor umple de grâu şi mustul va da afară din teascurile tale.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:11 - Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului şi nu simţi scârbă pentru mustrările Lui,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:12 - Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:13 - Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:14 - Căci dobândirea ei este mai scumpă decât argintul şi preţul ei mai mare decât al celui mai curat aur.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:15 - Ea este mai preţioasă decât pietrele scumpe; nici un rău nu i se poate împotrivi şi e bine-cunoscută tuturor celor ce se apropie de ea; nimic din cele dorite de tine nu se aseamănă cu ea.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:16 - Viaţă lungă este în dreapta ei, iar în stânga ei, bogăţie şi slavă; din gura ei iese dreptatea; legea şi mila pe limbă le poartă.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:17 - Căile ei sunt plăcute şi toate cărările ei sunt căile păcii.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:18 - Pom al vierii este ea pentru cei ce o stăpânesc, iar cei care se sprijină pe ea sunt fericiţi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:19 - Prin înţelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înţelegere a întărit cerurile.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:20 - Prin ştiinţa Sa a deschis adâncurile şi norii picură rouă.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:21 - Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi; păstrează înţelepciunea şi buna chibzuială,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:22 - Căci ele sunt viaţa sufletului tău şi podoabă pentru gâtul tău.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:23 - Atunci tu vei merge fără teamă pe calea ta şi piciorul tău nu se va poticni.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:24 - De te culci, nu-ţi va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:25 - Să nu te temi de frica fără veste şi nici de vreo năvală a celor păcătoşi,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:26 - Că Domnul este nădejdea ta şi va feri piciorul tău de cursă.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:27 - Nu zăbovi a face bine celui ce are nevoie, când ai putinţa să-i ajuţi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:28 - Nu spune aproapelui tău: "Du-te şi vino, mâine îţi voi da !", când poţi să-i dai acum.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:29 - Nu pune la cale răul împotriva aproapelui tău, când el locuieşte fără grijă lângă tine.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:30 - Nu te certa cu nimeni fără pricină, de vreme ce nu ţi-a făcut nici un rău.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:31 - Nu râvni să fii ca omul silnic şi nu alege nici una din căile lui;
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:32 - Căci omul cu gând rău este urât de Domnul, iar de cei drepţi El este mai aproape.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:33 - Domnul blesteamă casa celui fără de lege şi binecuvântează adăposturile celor drepţi.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:34 - De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 3:35 - Cei înţelepţi vor moşteni mărirea, iar cei nebuni vor avea parte de ocară.
Înapoi la index