Căutare
Iezechiel - Capitolul 41
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
- Iezechiel 41:1 - După aceea m-a dus în templu, a măsurat stâlpii şi a găsit şase coţi în lăţime de o parte şi şase coţi de cealaltă parte; aceasta era lărgimea cortului adunării.
- Iezechiel 41:2 - Lărgimea uşii era de zece coţi şi de amândouă părţile uşii câte cinci coţi. A măsurat apoi lungimea templului şi a găsit-o de patruzeci de coţi, iar lăţimea de douăzeci de coti.
- Iezechiel 41:3 - A mers înăuntrul templului şi a măsurat stâlpii de la uşă şi i-a găsit de doi coţi, iar uşa de şase coţi; de la ţâţânile uşii până în perete a găsit şapte coţi de o parte şi şapte coţi de cealaltă parte.
- Iezechiel 41:4 - A măsurat locaşul şi a găsit douăzeci de coţi în lungime, douăzeci de coţi în lăţime şi mi-a zis: "Aceasta este Sfânta Sfintelor".
- Iezechiel 41:5 - Apo: a măsurat peretele templului şi l-a găsit gros de şase coţi; lăţimea camerelor de pe laturile templului de jur împrejur a găsit-o de patru coţi.
- Iezechiel 41:6 - În jurul templului sunt trei rânduri de câte treizeci de camere, cameră lângă cameră. Ele intră într-un zid, care este făcut împrejurul templului anume pentru aceste camere, ca ele să fie întărite, dar de peretele templului nu se ating.
- Iezechiel 41:7 - Camerele cu cât sunt mai sus, cu atât sunt mai încăpătoare, subţiindu-se peretele. Din camerele de jos te urci la cele din mijloc şi de la cele din mijloc la cele de sus; suişul este învârtit, căci te sui pe o scară în chipul melcului.
- Iezechiel 41:8 - Şi am văzut un caldarâm înalt împrejurul templului, care slujea de temelie pentru camerele laterale, care avea lăţimea de o prăjină întreagă, adică de sase coti mari.
- Iezechiel 41:9 - Grosimea zidului camerelor laterale, care ieşeau în afară, era de cinci coţi, iar lângă camerele laterale era un loc gol.
- Iezechiel 41:10 - Locul gol dintre camerele laterale ale templului şi dintre camerele dimprejurul curţii templului are o lăţime de douăzeci de coţi de jur împrejur.
- Iezechiel 41:11 - Uşile camerelor laterale dădeau într-un loc deschis, o uşă în partea de miazănoapte, iar altă uşă în partea de miazăzi; iar lăţimea locului deschis era de cinci coţi.
- Iezechiel 41:12 - Clădirea de dinaintea locului deschis din partea de apus avea o lăţime de şaptezeci do coţi; zidul acestei clădiri era de cinci coţi de jur împrejur, iar lungimea ei era de nouăzeci de coţi.
- Iezechiel 41:13 - A măsurat templul; el avea o sută de coţi în lungime; locul liber, clădirea de la apus şi zidurile lui de asemenea aveau o lungime de o sută de coti.
- Iezechiel 41:14 - Lăţimea feţei templului şi curtea din partea dinspre răsărit era de o sută de coţi.
- Iezechiel 41:15 - Apoi a măsurat lungimea clădirii din faţa locului liber din spatele templului cu camerele laterale de o parte şi de alta a lui şi avea o sută de coţi.
- Iezechiel 41:16 - Uşorii uşilor şi ai ferestrelor cu gratii, camerele laterale din cele trei caturi, pe jos şi de jos până Ia ferestre, de jur împrejur erau căptuşite cu lemn. Ferestrele erau închise.
- Iezechiel 41:17 - Până la înălţimea uşilor, tot peretele, atât la despărţitura cea mai dinăuntru, cât şi la cea mai din afară, de jur împrejur, înăuntru şi pe afară, era împodobit cu chipuri săpate cu anumită măsură;
- Iezechiel 41:18 - Şi anume, erau săpaţi heruvimi şi palmieri, astfel: între fiecare doi heruvimi un. palmier şi fiecare heruvim avea două feţe.
- Iezechiel 41:19 - Heruvimul într-o parte avea o faţă de om, întoarsă spre un palmier, şi în cealaltă parte avea o faţă de leu, întoarsă spre alt palmier. Aşa erau făcute chipuri în tot templul şi împrejur.
- Iezechiel 41:20 - De jos până la înălţimea uşilor erau sculptaţi heruvimi şi palmieri ca şi pe pereţii templului.
- Iezechiel 41:21 - În templu, uşorii uşilor erau în patru muchii. Iar în faţa Sfintei Sfintelor se vedea un fel de altar de lemn.
- Iezechiel 41:22 - Altarul era de lemn, înalt de trei coţi şi lung de doi coţi; şi coarnele lui şi postamentul lui şi pereţii lui erau de lemn. Şi mi-a zis bărbatul acela: Aceasta este masa cea de dinaintea Domnului.
- Iezechiel 41:23 - Sfânta Sfintelor avea două uşi şi Sfânta avea două uşi.
- Iezechiel 41:24 - Fiecare din acele două uşi avea câte două canaturi, care se deschideau într-o parte şi în alta, căci două canaturi erau la o uşă şi două la cealaltă uşă.
- Iezechiel 41:25 - Şi pe ele, pe uşile templului, erau sculptaţi heruvimi şi palmieri, ca şi pe pereţi. Iar în faţa pridvorului, afară, era o pardoseală de lemn.
- Iezechiel 41:26 - Pe o latură şi pe alta a pridvorului erau ferestre cu gratii şi chipuri de palmieri; asemenea erau şi în camerele laterale şi pe căptuşeala de lemn.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
Înapoi la index