Căutare
Amos - Capitolul 6
- Amos 6:1 - Vai de voi, cei fără de grijă din Sion şi cei care nădăjduiţi în muntele Samariei ! Însemnaţi pe cei mai de seamă dintre neamuri şi îndreptaţi-vă către ei, voi cei din casa lui Israel !
- Amos 6:2 - Treceţi la Calne şi vedeţi, duceţi-vă de acolo la Hamatul cel mare şi coborâţi-vă în Gatul Filisteii; preţuiesc ele mai mult decât aceste regate ? Ţinutul lor este mai mare decât al vostru ?
- Amos 6:3 - Voi fugiţi de ziua cea de nenorocire şi vă hărăziţi o odihnă plină de primejdii.
- Amos 6:4 - Iată că ei stau tolăniţi pe paturi de fildeş şi stau întinşi în aşternuturile lor şi mănâncă miei din turmă şi viţei crescuţi în staul.
- Amos 6:5 - Se arată dibaci în cântece de liră şi întocmai ca David se întrec în instrumente muzicale;
- Amos 6:6 - Beau din cupe vin şi din pârga untdelemnului îşi fac miresme pentru uns şi nu le pasă de prăbuşirea casei lui Iosif !
- Amos 6:7 - Pentru aceasta ei vor fi duşi în robie în fruntea robilor şi strigătul de bucurie al celor fără frâu va dispărea.
- Amos 6:8 - Juratu-S-a Domnul pe Sine însuşi, zice Domnul Dumnezeu Savaot: Îmi este scârbă de semeţia lui Iacov şi palatele lui le urăsc, pentru aceasta voi preda cetatea dimpreună cu tot ceea ce este în ea.
- Amos 6:9 - Astfel că dacă vor rămâne zece oameni într-o singură casă, vor muri !
- Amos 6:10 - Şi nu va scăpa decât un mic număr, ca să scoată oasele din casă. Unul va zice celui care este în fundul casei: "Mai este cu tine cineva ?" Şi celălalt îi va răspunde: "Nu !" Şi cel dintâi îi va zice: "Taci, că nu trebuie să aminteşti numele Domnului !"
- Amos 6:11 - Că iată Domnul va porunci şi va lovi casa cea mare cu dărâmare şi casa cea mică cu crăpături.
- Amos 6:12 - Oare pot caii să fugă pe stâncă ? Se va ara marea cu boii ? Căci voi prefaceţi judecata în otravă şi rodul dreptăţii în pelin.
- Amos 6:13 - Voi vă veseliţi pentru Lodebar şi ziceţi: "Oare n-am cucerit prin forţa noastră puterea ?"
- Amos 6:14 - Şi iată Eu voi ridica împotriva voastră - voi, cei din casa lui Israel - zice Domnul Dumnezeu Savaot, un popor care vă va asupri de Ia intrarea Hamatului până la râul Araba.
Înapoi la index