Căutare
3 Ezdra - Capitolul 7
- 3 Ezdra 7:1 - Atunci Sisin, satrapul Cele-Siriei şi al Feniciei, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lor, urmând celor poruncite de regele Darius,
- 3 Ezdra 7:2 - Cârmuiau peste lucrurile cele sfinte mai cu grijă, ajutând pe bătrânii Iudeilor şi pe preoţii slujitori la jertfe.
- 3 Ezdra 7:3 - Şi cu spor se făceau lucrurile cele sfinte, proorocind Agheu şi Zaharia proorocii.
- 3 Ezdra 7:4 - Şi s-au terminat acestea prin porunca Domnului Dumnezeului lui Israel, şi cu voia lui Cirus şi a lui Darius şi a lui Artaxerxe, regii Perşilor.
- 3 Ezdra 7:5 - Şi s-a terminat templul cel sfânt până în ziua de douăzeci şi trei ale lunii lui Adar, în al şaselea an al lui Darius, regele Perşilor.
- 3 Ezdra 7:6 - Şi au săvârşit fiii lui Israel şi preoţii şi leviţii şi ceilalţi din foştii robi, care s-au adăugat, după cele ce sunt scrise în cartea lui Moise.
- 3 Ezdra 7:7 - Şi au adus jertfă la sfinţirea templului Domnului tauri o sută, berbeci două sute, miei patru sute;
- 3 Ezdra 7:8 - Doisprezece ţapi jertfă pentru păcatul a tot Israelul, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel.
- 3 Ezdra 7:9 - Şi preoţii şi leviţii stăteau după seminţii îmbrăcaţi în odăjdii, la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israel, cum este rânduit în cartea lui Moise; la fel şi portarii, fiecare la poarta lui.
- 3 Ezdra 7:10 - Şi fiii lui Israel, care se întorseseră din robie, au sărbătorit Paştile în ziua de paisprezece a lunii întâi, după ce se curăţiseră preoţii şi leviţii,
- 3 Ezdra 7:11 - Precum şi toţi fiii robiei, care s-au curăţit.
- 3 Ezdra 7:12 - Că leviţii toţi o dată s-au curăţit, şi au junghiat mielul pascal pentru toţi fiii lui Israel întorşi din robie şi pentru fraţii lor, preoţii, şi pentru ei înşişi.
- 3 Ezdra 7:13 - Şi au mâncat fiii lui Israel, cei întorşi din robie, şi toţi câţi se depărtaseră de urâciunile neamurilor din ţară, căutând pe Domnul.
- 3 Ezdra 7:14 - Şi au prăznuit sărbătoarea azimelor şapte zile, veselindu-se înaintea Domnului,
- 3 Ezdra 7:15 - Pentru că El întorsese inima regelui Asirienilor spre ei, ca să întărească mâinile lor la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israel.
Înapoi la index