Căutare
Ecclesiasticul - Capitolul 7
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51
- Ecclesiasticul 7:1 - Nu face rele şi nu te va prinde răul.
- Ecclesiasticul 7:2 - Depărtează-te de la nedreptate şi nedreptatea se va depărta de la tine.
- Ecclesiasticul 7:3 - Fiule ! Nu semăna pe brazdele nedreptăţii, ca să nu seceri de pe ele cu şapte părţi mai mult.
- Ecclesiasticul 7:4 - Nu cere de la Domnul stăpânire, nici de la împăratul scaun de mărire.
- Ecclesiasticul 7:5 - Nu te face drept înaintea Domnului şi înaintea împăratului nu te arăta că eşti înţelept.
- Ecclesiasticul 7:6 - Nu cerca să fii judecător, ca nu cumva să nu poţi ridica nedreptăţile;
- Ecclesiasticul 7:7 - Ca nu cumva să te sfieşti de faţa celui puternic şi să pui sminteală întru dreptatea ta.
- Ecclesiasticul 7:8 - Nu te pune în pricină cu obştea cetăţii, nici te amesteca în mulţime.
- Ecclesiasticul 7:9 - Nu te lăsa atras de două ori la păcat, căci şi pentru o singură dată nu vei rămâne nepedepsit.
- Ecclesiasticul 7:10 - Să nu zici: Domnul va căuta la mulţimea darurilor mele; când le voi aduce Lui, El le va primi.
- Ecclesiasticul 7:11 - Nu slăbi în rugăciunea ta şi nu trece cu vederea a face milostenie.
- Ecclesiasticul 7:12 - Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel care smereşte şi Cel care înalţă.
- Ecclesiasticul 7:13 - Nu făuri minciuni împotriva fratelui tău, nici împotriva prietenului tău să nu faci aşa.
- Ecclesiasticul 7:14 - Nu-ţi îngădui nici o minciună, căci din ea nu poate ieşi nimic bun.
- Ecclesiasticul 7:15 - Nu vorbi mult în adunarea bătrânilor şi nu repeta cuvintele tale în rugăciune.
- Ecclesiasticul 7:16 - Să nu urăşti lucrarea cea cu osteneală şi lucrarea pământului cea orânduită de Cel Preaînalt.
- Ecclesiasticul 7:17 - Nu te socoti împreună cu mulţimea păcătoşilor; adu-ţi aminte că mânia nu va zăbovi.
- Ecclesiasticul 7:18 - Smereşte sufletul tău foarte, că focul şi viermii sunt osânda celui necredincios.
- Ecclesiasticul 7:19 - Să nu schimbi nicidecum prietenul pentru bani, nici pe fratele cel bun pentru aurul Ofirului.
- Ecclesiasticul 7:20 - Nu te abate de la femeia bună şi înţeleaptă, că harul ei este mai bun decât mărgăritarele.
- Ecclesiasticul 7:21 - Nu chinui pe robul care munceşte cinstit, nici pe simbriaşul care îşi pune tot sufletul.
- Ecclesiasticul 7:22 - Pe robul înţelept să-l iubeşti; să nu-l lipseşti pe el de libertate.
- Ecclesiasticul 7:23 - Ai tu turme ? Ai grijă de ele, şi, de-ţi sunt de folos, păstrează-le.
- Ecclesiasticul 7:24 - Ai feciori ? Învaţă-i pe ei şi încovoaie din pruncie grumazul lor.
- Ecclesiasticul 7:25 - Ai fete ? Veghează la curăţia lor Şi să le arăţi o faţă serioasă.
- Ecclesiasticul 7:26 - Mărită-ţi fata şi mare lucru vei face, dar dă-o după un bărbat înţelept.
- Ecclesiasticul 7:27 - Ai o femeie după inima ta ? Nu o lepăda, dar cu una pe care n-o iubeşti să nu-ţi legi capul.
- Ecclesiasticul 7:28 - Din toată inima cinsteşte pe tatăl tău şi nu uita niciodată durerile mamei tale.
- Ecclesiasticul 7:29 - Adu-ţi aminte că ei ţi-au dat viaţa; ce le vei da tu în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine ?
- Ecclesiasticul 7:30 - Din tot sufletul tău teme-te de Domnul şi pe toţi preoţii Lui cinsteşte-i.
- Ecclesiasticul 7:31 - Cu toată puterea iubeşte pe Cel care te-a făcut şi pe slujitorii Lui să nu-i părăseşti.
- Ecclesiasticul 7:32 - Teme-te de Domnul şi cinsteşte pe preot şi dă-i partea lui precum s-a poruncit ţie,
- Ecclesiasticul 7:33 - Pârgă şi jertfă de ispăşire şi darul şoldurilor şi jertfă de sfinţire şi pârga celor sfinte.
- Ecclesiasticul 7:34 - Şi celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită.
- Ecclesiasticul 7:35 - Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viară şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta.
- Ecclesiasticul 7:36 - Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi.
- Ecclesiasticul 7:37 - Nu te teme a cerceta pe bolnavi că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea.
- Ecclesiasticul 7:38 - În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51
Înapoi la index