Căutare
Isaia - Capitolul 8
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66
- Isaia 8:1 - Şi a zis Domnul către mine: "Ia o carte mare şi scrie deasupra ei cu slove omeneşti: "Maher-Şalal-Haş-Baz" (grabnic-pradă-apropiat-jaf).
- Isaia 8:2 - Adu-Mi martori credincioşi pe Urie preotul şi pe Zaharia, fiul lui Ieberechia".
- Isaia 8:3 - Atunci m-am apropiat de proorociţă şi a luat în pântece şi a născut un fiu. Şi a zis Domnul către mine: "Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz".
- Isaia 8:4 - Căci înainte ca băiatul să zică: "tată şi mamă !", toată bogăţia Damascului şi prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei".
- Isaia 8:5 - Şi mi-a mai grăit Domnul astfel:
- Isaia 8:6 - "Fiindcă poporul acesta a nesocotit apele Siloamului, care curg lin, şi a tremurat înaintea lui Reţin, feciorul Remaliei,
- Isaia 8:7 - Iată acum că Domnul va aduce peste ei apele cele mari şi furioase ale Eufratului: pe regele Asiriei şi toată strălucirea lui. Ele vor trece peste toate zăgazurile şi vor da afară peste malurile lui.
- Isaia 8:8 - Şi se va revărsa în Iuda, îl va îneca şi îl va umple de apă, va ajunge până la gât şi cu revărsările lui întinse va acoperi toată ţara.
- Isaia 8:9 - Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi veţi fi biruiţi.
- Isaia 8:10 - Şi orice sfat veţi sfătui, îl va risipi Domnul, şi cuvântul pe care îl veţi grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu !"
- Isaia 8:11 - Aşa îmi zicea mie Domnul, ţinând peste mine mâna Sa cea tare şi însuflându-mi să nu umblu pe căile acestui popor. Apoi mi-a zis:
- Isaia 8:12 - "Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei.
- Isaia 8:13 - Numai pe Domnul Savaot socotiţi-L sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.
- Isaia 8:14 - El va fi pentru voi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi laţ pentru cei ce locuiesc în Ierusalim.
- Isaia 8:15 - Şi mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor fi prinşi în cursă şi vor fi duşi în robie !"
- Isaia 8:16 - Voi strânge laolaltă această mărturie şi voi sigila această învăţătură pentru ucenicii mei.
- Isaia 8:17 - Voi aştepta deci pe Domnul, Care îşi ascunde faţa Sa de la casa lui Iacov şi voi nădăjdui întru El.
- Isaia 8:18 - Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu spre semne şi minuni în Israel, din partea Domnului Savaot, Care locuieşte în Muntele Sionului.
- Isaia 8:19 - Şi când vă vor zice: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii care şoptesc şi bolborosesc", să le răspundeţi: "Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul său ? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta celor vii ?"
- Isaia 8:20 - Întrebaţi legea şi descoperirea ! De nu vă vor vorbi asemenea cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei.
- Isaia 8:21 - Vor rătăci pe pământ flămânzi şi cumplit apăsaţi, şi în vremea foametei îşi vor arăta colţii şi vor huli pe regele lor şi pe Dumnezeul lor.
- Isaia 8:22 - Apoi îşi vor întoarce privirea spre pământ şi iată că acolo va fi strâmtorare, întuneric şi scârbă şi nevoie ! Dar noaptea va fi alungată !
- Isaia 8:23 - Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66
Înapoi la index