Căutare
Judecătorii - Capitolul 8
- Judecătorii 8:1 - Zis-au Efraimiţii către el: "De ce ai făcut aşaşi nu ne-ai chemat când ai mers să te lupţi cu Madianiţii ?" Şi s-au certat straşnic cu el.
- Judecătorii 8:2 - Iar Ghedeon le-a răspuns: "Făcut-am eu oare ceva la fel cu ceea ce aţi făcut voi ? Nu e mai fericit oare Efraim că a cules toată via, decât Abiezer care s-a ales cu câţiva ciorchini ?
- Judecătorii 8:3 - În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile Madianiţilor Oreb şi Zeeb şi ce-am putut să fac eu asemenea cu ce aţi făcut voi ?" Atunci s-a liniştit duhul lor cel întărâtat împotriva lui, când le-a spus asemenea cuvinte.
- Judecătorii 8:4 - Apoi a venit Ghedeon la Iordan şi a trecut şi el şi cei trei sute de oameni care erau cu dânsul şi care obosiseră şi flămânziseră, urmărind pe duşman.
- Judecătorii 8:5 - El a zis către locuitorii din Sucot: "Daţi pâine oamenilor care merg cu mine, căci sunt obosiţi şi urmărim pe Zebah şi pe Ţalmuna, regii Madianiţilor".
- Judecătorii 8:6 - Iar căpeteniile din Sucot au răspuns: "Dar este oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale ?"
- Judecătorii 8:7 - Atunci Ghedeon a zis: "Când va da Domnul pe Zebah şi pe Ţalmuna în mâna mea, am să scarpin trupul vostru cu spinii pustiului şi cu mărăcini".
- Judecătorii 8:8 - După aceea s-a dus el la Penuel şi a spus la fel locuitorilor lui; dar locuitorii din Penuel i-au răspuns la fel cum răspunseseră şi cei din Sucot.
- Judecătorii 8:9 - Şi a zis el şi locuitorilor din Penuel: "Dacă mă voi întoarce biruitor, am să dărâm turnul acesta".
- Judecătorii 8:10 - Zebah şi Ţalmuna erau în Carcor şi cu ei erau oştirile lor până la cincisprezece mii de oameni, toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea locuitorilor Răsăritului; căzuseră însă o sută douăzeci de mii de oameni purtători de sabie.
- Judecătorii 8:11 - Şi s-a dus Ghedeon la cei ce trăiau în corturi la Răsărit de Nobah şi de Iogbeha, şi au lovit tabăra tocmai când erau mai fără grijă.
- Judecătorii 8:12 - Atunci Zebah şi Ţalmuna au fugit, iar el a alergat după dânşii şi a prins pe amândoi regii Madianiţilor, pe Zebah şi pe Ţalmuna, şi a pus toată tabăra în învălmăşeală.
- Judecătorii 8:13 - Apoi s-a întors Ghedeon, fiul lui Ioaş, de la război de pe colina Heres.
- Judecătorii 8:14 - Şi a prins un tânăr locuitor din Sucot şi l-a întrebat şi acesta i-a înşirat în scris pe căpeteniile şi bătrânii Sucotului, care erau în număr de şaptezeci şi şapte de oameni.
- Judecătorii 8:15 - Apoi a venit la locuitorii Sucotului şi a zis: "Iată Zebah şi Ţalmuna, din pricina cărora aţi râs de mine şi mi-aţi zis: Au doară mâna lui Zebah şi Ţalmuna e în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi celor obosiţi ?"
- Judecătorii 8:16 - După aceea a luat spini din pustiu şi mărăcini şi a pedepsit cu ei pe bătrânii cetăţii şi pe locuitorii din Sucot.
- Judecătorii 8:17 - Şi turnul din Penuel l-a dărâmat, iar pe locuitorii cetăţii i-a ucis.
- Judecătorii 8:18 - Şi a zis către Zebah şi Ţalmuna: "Ce fel erau aceia pe care i-aţi ucis voi în Tabor ?" Zis-au ei: "Aşa, cum eşti şi tu; fiecare avea înfăţişarea unui fiu de rege".
- Judecătorii 8:19 - Iar Ghedeon a zis: "Aceia erau fraţii mei, fiii mamei mele ! Viu este Domnul, de i-aţi fi lăsat cu viaţă, eu nu v-aş ucide !"
- Judecătorii 8:20 - Apoi a zis către Ieter, întâiul său născut: "Scoală şi-i ucide". Dar tânărul nu şi-a scos sabia, căci s-a temut, pentru că era încă tânăr.
- Judecătorii 8:21 - Zis-au Zebah şi Ţalmuna: "Scoală tu şi ne ucide, pentru că după cum este omul aşa este şi puterea lui !" Şi s-a sculat Ghedeon şi a ucis pe Zebah şi Ţalmuna şi a luat frâiele de la gâtul cămilelor lor.
- Judecătorii 8:22 - După aceea au zis Israeliţii către Ghedeon: "Domneşte peste noi tu şi fiul tău şi fiul fiului tău, pentru că ne-ai izbăvit din mâinile Madianiţilor !"
- Judecătorii 8:23 - Iar Ghedeon le-a zis: "Nici eu nu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi, ci Domnul să domnească peste voi !
- Judecătorii 8:24 - Dar am să vă rog şi eu un lucru, a adăugat Ghedeon, să-mi dea fiecare din voi câte un cercel din prăzile voastre; căci vrăjmaşii aveau mulţi cercei de aur, pentru că erau Ismaeliţi".
- Judecătorii 8:25 - Ei au zis: "Îţi vom da". Şi au întins o manta şi au aruncat acolo fiecare câte un cercel din prada sa.
- Judecătorii 8:26 - Şi greutatea cerceilor de aur pe care i-a cerut el a fost o mie şapte sute de sicli de aur, afară de verigi, de nasturi şi de hainele de purpură de pe cei doi regi ai Madianiţilor şi afară de lanţurile lor de aur care erau la gâtul cămilelor lor.
- Judecătorii 8:27 - Din acestea a făcut Ghedeon un efod şi l-a pus în cetatea sa, în Ofra; şi a fost aceasta pricină de păcat pentru tot Israelul şi cursă pentru Ghedeon şi pentru toată casa lui.
- Judecătorii 8:28 - Astfel s-au supus Madianiţii înaintea fiilor lui Israel şi nu s-au mai apucat să-şi ridice capul şi s-a odihnit tara patruzeci de ani, în zilele lui Ghedeon.
- Judecătorii 8:29 - Apoi s-a dus Ierubaal, fiul lui Ioaş, şi a trăit în casa sa.
- Judecătorii 8:30 - Şi a avut Ghedeon şaptezeci de fii care au răsărit din coapsele lui, căci el a avut femei multe.
- Judecătorii 8:31 - De asemenea i-a născut un fiu şi concubina sa care trăia în Sichem şi el i-a pus numele Abimelec.
- Judecătorii 8:32 - Apoi a murit Ghedeon, fiul lui Ioaş, la bătrâneţi adânci, şi a fost înmormântat în mormântul tatălui său Ioaş, în Ofra lui Abiezer.
- Judecătorii 8:33 - După ce a murit Ghedeon, fiii lui Israel au început iarăşi a păcătui pe urma baalilor şi şi-au aşezat ca dumnezeu pe Baal-Berit;
- Judecătorii 8:34 - Nu şi-au mai adus aminte fiii lui Israel de Domnul Dumnezeul lor, Care îi izbăvise din mâinile tuturor vrăjmaşilor care îi înconjurau.
- Judecătorii 8:35 - Casei lui Ierubaal, adică a lui Ghedeon, nu i-au dat nici o cinste pentru toate binefacerile pe care acesta le făcuse întregului Israel.
Înapoi la index