Căutare
12 rezultate pentru: închidă
- Leviticul 13:4 - Iar dacă pata de pe piele, deşi este albă, dar nu este şi adâncită în pielea lui, şi perii de pe ea nu s-au făcut albi, ci sunt negri, să închidă preotul pe cel cu rana şapte zile.
- Leviticul 13:5 - În ziua a şaptea să vadă preotul rana: dacă rana a rămas ca înainte şi nu s-a întins rana pe piele, preotul să-l închidă alte şapte zile.
- Leviticul 13:33 - Atunci să radă pielea, dar locul cu chelbe să nu-l radă, şi preotul să închidă pe cel cu pata a doua oară pentru şapte zile.
- Neemia 7:3 - Şi le-am zis: "Să nu se deschidă porţile Ierusalimului până nu răsare soarele, şi să le închidă şi să le încuie în faţa voastră". Şi am pus străjeri pe locuitorii Ierusalimului, fiecare când îi venea rândul şi fiecare în fata casei sale.
- Neemia 13:19 - Apoi am poruncit să se închidă toate porţile Ierusalimului în ajunul zilei de odihnă, când începe a se întuneca, şi să nu se mai deschidă decât după ea. Şi am pus câte unul din slujitorii mei la porţi, ca să împiedice intrarea de mărfuri în ziua odihnei.
- Psalmi 68:18 - Ca să nu mă înece vâltoarea apei, nici să mă înghită adâncul, nici să-şi închidă peste mine adâncul gura lui.
- Ieremia 37:21 - Şi a dat regele Sedechia poruncă să închidă pe Ieremia în curtea temniţei şi i s-a dat câte o bucată de pâine pe zi din uliţa pitarilor, până s-a isprăvit pâinea în cetate. Şi aşa a rămas Ieremia în curtea temniţei.
- Tit 1:11 - Cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învăţând, pentru câştig urât, cele ce nu se cuvin.
- Apocalipsa 3:8 - Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.
- Apocalipsa 11:6 - Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
- 1 Macabei 6:49 - Şi regele a făcut pace cu cei din Betţur şi au ieşit din cetate, că nu aveau acolo hrană, ca să se închidă în ea, că era an de odihnă în pământul acela.
- 1 Macabei 15:41 - Şi a rânduit acolo călăreţi şi oaste, ca să facă năvăliri şi să închidă căile Iudeii, precum i-a poruncit regele.
Înapoi la index