Căutare
61 rezultate pentru: învie
- Deuteronomul 32:39 - Vedeţi, vedeţi, dar, că Eu sunt şi nu este alt Dumnezeu afară de Mine: Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi tămăduiesc şi nimeni nu poate scăpa din mâna Mea !
- 1 Regi/1 Samuel 2:6 - Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate.
- Ezdra 9:9 - Noi robi suntem, dar nici în robie nu ne-a părăsit pe noi Dumnezeul nostru şi a îndreptat El spre noi mila regilor Perşilor ca să ne lase să înviem, să zidim templu Dumnezeului nostru, să-l scoatem din dărâmăturile lui şi ne-a dat întărire în Iuda şi în Ierusalim.
- Matei 16:21 - De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze.
- Matei 22:23 - În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat,
- Matei 22:28 - La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia ? Căci toţi au avut-o de soţie.
- Matei 22:30 - Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
- Matei 22:31 - Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:
- Matei 26:32 - Dar după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea.
- Matei 27:53 - Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
- Marcu 8:31 - Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.
- Marcu 12:18 - Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând:
- Marcu 12:23 - La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia ? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.
- Marcu 14:28 - Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.
- Luca 9:22 - Zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze.
- Luca 14:14 - Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.
- Luca 20:27 - Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, L-au întrebat:
- Luca 20:33 - Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soţie, căci toţi şapte au avut-o de soţie ?
- Luca 20:35 - Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită.
- Luca 20:36 - Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
- Luca 24:7 - Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.
- Luca 24:46 - Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
- Ioan 5:29 - Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
- Ioan 6:39 - Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.
- Ioan 11:24 - Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.
- Ioan 11:25 - Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
- Ioan 20:9 - Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
- Faptele Apostolilor 1:22 - Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.
- Faptele Apostolilor 2:31 - Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea.
- Faptele Apostolilor 4:2 - Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.
- Faptele Apostolilor 4:33 - Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
- Faptele Apostolilor 10:41 - Nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi.
- Faptele Apostolilor 17:3 - Deschizându-le şi arătându-le că Hristos trebuia să pătimească şi să învieze din morţi, şi că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus.
- Faptele Apostolilor 17:18 - Iar unii dintre filozofii epicurei şi stoici discutau cu el, şi unii ziceau: Ce voieşte, oare, să ne spună acest semănător de cuvinte ? Iar alţii ziceau: Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea.
- Faptele Apostolilor 17:31 - Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi.
- Faptele Apostolilor 17:32 - Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată.
- Faptele Apostolilor 23:6 - Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi ! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat !
- Faptele Apostolilor 23:8 - Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc şi una şi alta.
- Faptele Apostolilor 24:15 - Având nădejde în Dumnezeu, pe care şi aceştia înşişi o aşteaptă, că va să fie învierea morţilor: şi a drepţilor şi a nedrepţilor.
- Faptele Apostolilor 24:21 - Decât numai pentru acest singur cuvânt pe care l-am strigat stând între ei, că pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat între voi.
- Romani 1:4 - Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru,
- Romani 6:5 - Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui,
- Romani 11:15 - Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi ?
- 1 Corinteni 15:12 - Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor ?
- 1 Corinteni 15:13 - Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
- 1 Corinteni 15:20 - Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.
- 1 Corinteni 15:21 - Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
- 1 Corinteni 15:42 - Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
- Filipeni 3:10 - Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,
- Filipeni 3:11 - Ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi.
Înapoi la index