Căutare
330 rezultate pentru: Acele
- Facerea/Geneza 6:21 - Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniţi; îngrijeşte-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine şi pentru acelea".
- Facerea/Geneza 15:17 - Iar după ce a asfinţit soarele şi s-a făcut întuneric, iată un fum ca dintr-un cuptor şi pară de foc au trecut printre bucăţile acelea.
- Facerea/Geneza 19:8 - Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele !"
- Facerea/Geneza 19:29 - Dar, când a stricat Dumnezeu toate cetăţile din părţile acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi a scos pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile, unde trăia Lot.
- Facerea/Geneza 20:2 - Şi a zis Avraam despre Sarra, femeia sa: "Mi-e soră", căci se temea să spună: "E femeia mea", ca nu cumva să-l ucidă locuitorii cetăţii aceleia din pricina ei. Iar Abimelec, regele Gherarei, a trimis şi a luat pe Sarra.
- Facerea/Geneza 23:7 - Atunci s-a sculat Avraam şi s-a închinat poporului jării aceleia, adică fiilor lui Het.
- Facerea/Geneza 26:18 - Apoi a săpat Isaac din nou fântânile de apă, pe care le săpaseră robii lui Avraam, tatăl său, şi pe care le astupaseră Filistenii după moartea lui Avraam, tatăl său, şi le-a numit cu aceleaşi nume, cu care le numise Avraam, tatăl său.
- Facerea/Geneza 26:20 - Dar se certau ciobanii din Gherara cu ciobanii lui Isaac, zicând: "Apa este a noastră !" De aceea Isaac a pus fântânii aceleia numele Esec, din pricină că se sfădiseră pentru ea.
- Facerea/Geneza 33:8 - Zis-a Isav: "Ce sunt acele turme, pe care le-am întâlnit ?" Iar Iacov a răspuns: "Ca să afle robul tău bunăvoinţă înaintea domnului meu".
- Facerea/Geneza 34:1 - Într-o zi, Dina, fata Liei, pe care aceasta o născuse lui Iacov, a ieşit să vadă fetele ţării aceleia.
- Facerea/Geneza 39:17 - Atunci i-a spus şi lui aceleaşi vorbe, zicând: "Acel rob evreu, pe care l-ai adus la noi, a venit la mine să mă batjocorească şi mi-a zis: "Culcă-te cu mine !"
- Facerea/Geneza 42:30 - "Stăpânul ţării aceleia a grăit cu noi aspru şi ne-a pus sub pază, ca pe nişte spioni ai ţării aceleia.
- Facerea/Geneza 42:33 - Însă omul, stăpânul ţării aceleia, ne-a zis: "Iată cum am să aflu eu de sunteţi oameni cinstiţi: lăsaţi aici la mine pe un frate, iar grâul ce ari cumpărat luaţi-l şi vă duceţi la casele voastre;
- Facerea/Geneza 45:17 - Şi a zis Faraon către Iosif: "Spune fraţilor tăi: Iată ce să faceţi: Încărcaţi dobitoacele voastre cu pâine şi vă duceţi în pământul Canaan;
- Ieșirea/Exod 12:16 - În ziua întâi să aveţi adunare sfântă, în ziua a şaptea iar adunare sfântă; şi în acele zile să nu faceţi nici un fel de lucru decât numai cele ce trebuie fiecăruia de mâncat, numai acelea să vi le faceţi.
- Ieșirea/Exod 12:18 - Începând din seara zilei a paisprezecea a lunii întâi şi până în seara zilei a douăzeci şi una a aceleiaşi luni, să mâncaţi pâine nedospită.
- Ieșirea/Exod 20:9 - Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale,
- Ieșirea/Exod 20:17 - Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău !"
- Ieșirea/Exod 21:22 - De se vor bate doi oameni şi vor lovi o femeie însărcinată şi aceasta va lepăda copilul său fără altă vătămare, să se supună cel vinovat la despăgubirea ce o va cere bărbatul acelei femei şi el va trebui să plătească potrivit cu hotărârea judecătorilor.
- Ieșirea/Exod 22:7 - De va da cineva vecinului său argint sau lucruri să le păstreze şi acelea vor fi furate din casa acestui om, de se va găsi furul, să le plătească îndoit;
- Ieșirea/Exod 34:12 - Fereşte-te să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, în care ai să intri, ca să nu fie ei o cursă între voi.
- Ieșirea/Exod 34:15 - Nu cumva să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, pentru că ei, urmând după dumnezeii lor şi aducând jertfe dumnezeilor lor, te vor pofti şi pe tine să guşti din jertfa lor.
- Leviticul 5:13 - Prin aceasta îl va curăţi preotul de păcatul lui, pe care l-a săvârşit în una din întâmplările acelea, şi i se va ierta păcatul; rămăşiţa de făină va fi a preotului, ca la prinosul de făină".
- Leviticul 11:2 - "Grăiţi fiilor lui Israel şi le ziceţi: Iată animalele pe care le puteţi mânca din toate dobitoacele de pe pământ:
- Leviticul 11:9 - Din toate vieţuitoarele, care sunt în apă, veţi mânca pe acestea: toate câte sunt în ape; în mări, în râuri şi în bălţi, şi au aripi şi solzi, pe acelea să le mâncaţi.
- Leviticul 11:21 - Dar din toate insectele înaripate, care umblă în patru picioare, să mâncaţi numai pe acelea care au fluierele picioarelor de dinapoi mai lungi, ca să poată sări pe pământ.
- Leviticul 11:29 - Din dobitoacele ce mişună pe pământ, iată care sunt necurate pentru voi: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, cu soiurile lor;
- Leviticul 23:6 - Iar în ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni este sărbătoarea azimei Domnului: şapte zile să mâncaţi azime.
- Leviticul 23:27 - "Şi în ziua a zecea a lunii aceleia a şaptea, care este ziua curăţirii, să aveţi adunare sfântă; să postiţi şi să aduceţi ardere de tot Domnului;
- Numerii 6:21 - Iată rânduiala cea pentru nazireul care a dat făgăduinţă şi jertfa ce trebuie să aducă el Domnului pentru nazireatul său, pe lângă ceea ce-i îngăduiesc mijloacele lui. După făgăduinţa sa, pe care o va da, aşa să facă, după cele legiuite pentru nazireatul său".
- Numerii 15:16 - O singură lege şi aceleaşi drepturi să fie pentru voi şi pentru străinul care locuieşte la voi".
- Numerii 15:19 - Şi veţi mânca pâinea ţării aceleia, să înălţaţi prinos Domnului.
- Numerii 17:4 - Toiegele acelea să le pui în cortul adunării înaintea chivotului legii, unde Mă arăt ţie.
- Numerii 18:15 - Tot ce se naşte întâi din tot trupul, din oameni şi din dobitoace, şi se aduce Domnului, să fie al tău; dar întâiul născut dintre oameni să se răscumpere şi întâiul născut dintre dobitoacele necurate să se răscumpere;
- Numerii 20:4 - La ce aţi adus voi obştea Domnului în pustiul acesta, ca să ne omorâţi şi pe noi şi dobitoacele noastre ?
- Numerii 20:8 - "Ia toiagul şi adună obştea, tu şi Aaron, fratele tău, şi grăiţi stâncii înaintea lor şi ea vă va da apă; şi le veţi scoate apă din stâncă şi veţi adăpa obştea şi dobitoacele ei".
- Numerii 20:11 - Apoi şi-a ridicat Moise mâna şi a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori şi î ieşit apă multă şi băut obştea şi dobitoacele ei.
- Numerii 20:19 - Zisu-i-au fiii lui Israel: "Vom merge pe drumul cel mare şi de vom bea din apa ta, noi sau dobitoacele noastre, îţi vom plăti; vom trece numai cu piciorul, ceea ce e un lucru de nimic".
- Numerii 24:13 - Chiar de mi-ar da Balac casa sa plină de argint şi de aur, nu voi putea să calc porunca Domnului, ca să fac ceva bun sau rău după placul meu; câte-mi va spune Domnul, acelea le voi grăi ?
- Numerii 24:24 - Veni-vor corăbii de la Chitim şi vor smeri pe Asur, vor smeri pe Heber, dar şi acelea vor pieri".
- Numerii 25:2 - Că acestea îi chemau la jertfele idolilor lor şi mânca poporul din acele jertfe şi se închina la dumnezeii lor.
- Numerii 36:3 - Dacă însă acestea vor fi soţii ale fiilor unei alte seminţii a fiilor lui Israel, atunci partea lor se va lua din moşia părinţilor noştri şi se va adăuga la moşia acelei seminţii, în care ele vor fi soţii, şi aşa se va lua din moşia noastră ce ni s-a cuvenit prin sorţi.
- Numerii 36:4 - Şi chiar când va fi jubileu la fiii lui Israel, atunci partea lor se va adăuga la moşia acelei seminţii, în care ele vor fi soţii, şi partea lor se va şterge din moşia seminţiei părinţilor noştri".
- Deuteronomul 4:9 - Decât numai păzeşte-te şi îţi fereşte cu îngrijire sufletul tău, ca să nu uiţi acele lucruri pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; să le spui fiilor şi fiilor feciorilor tăi.
- Deuteronomul 7:14 - Şi vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele şi nu se va afla sterp sau stearpă nici între ai tăi, nici între dobitoacele tale.
- Deuteronomul 7:19 - Şi de acele încercări mari, pe care le-au văzut ochii tăi, de acele semne şi minuni mari, de mâna cea tare şi de braţul cel înalt cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău. Tot aşa va face Domnul Dumnezeul tău cu toate popoarele de care te temi.
Înapoi la index