Căutare
10 rezultate pentru: Esterei
- Estera 2:11 - Mardoheu venea în fiecare zi în curtea casei femeilor, ca să afle ştiri despre sănătatea Esterei şi cele ce se petreceau cu ea.
- Estera 2:15 - Când a venit vremea Esterei, fiica lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o luase la sine ca fiică, să meargă la rege, atunci ea nu a cerut nimic, decât numai ceea ce-i zisese Hegai, eunucul regelui, păzitorul femeilor. Ea a aflat trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.
- Estera 4:4 - Atunci au venit slujitorii Esterei, eunucii şi slujnicele ei şi i-au spus; şi regina s-a tulburat straşnic. Apoi a trimis haine lui Mardoheu, ca să se îmbrace cu ele şi să lepede de pe el sacul. Dar el n-a voit.
- Estera 4:8 - Îi dădu de asemenea şi o copie de pe porunca domnească, cuprinsă în hrisovul dat în Suza pentru stârpirea lor, ca să-l arate Esterei şi să-i dea de veste despre toate. Pe lângă aceasta o sfătuia să meargă la rege şi să-l roage de iertare pentru poporul ei, aducându-şi aminte de zilele sale cele smerite, când era crescută sub mâna lui, a lui Mardoheu, pentru că Aman, cel al doilea după rege, a osândit pe Iudei la moarte; să strige de asemenea către Domnul, ca să-i izbăvească pe ei de la moarte.
- Estera 4:9 - Deci a venit Hatac şi a spus Esterei vorbele lui Mardoheu.
- Estera 4:12 - Aceste cuvinte ale Esterei au fost spuse lui Mardoheu.
- Estera 4:13 - Iar Mardoheu a răspuns Esterei următoarele: "Să nu socoţi că ai să scapi tu singură în casa regelui, dintre toţi Iudeii.
- Estera 5:5 - Iar regele a zis: "Mergi degrabă după Aman, ca să se facă după cuvântul Esterei". Şi a venit regele cu Aman la ospăţul ce-l pregătise Estera.
- Estera 8:7 - Regele Artaxerxe a zis către Estera şi Mardoheu: "Casa lui Aman am dat-o Esterei, iar pe el l-am spânzurat, pentru că şi-a întins mâna sa asupra Iudeilor.
- Estera 9:32 - Şi porunca Esterei întări aşezarea sărbătorii Purimului scriind-o în carte.
Înapoi la index