Căutare
6 rezultate pentru: Iosia.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 3:14 - Fiul acestuia este Amon, iar al acestuia este Iosia.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 31:12 - Au cărat acolo prinoasele de pârgă, zeciuielile şi darurile, cu toată credincioşia. Şi a pus ca ispravnic peste ele pe Conania levitul şi pe fratele său Şimei, ca al doilea.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:16 - Aşa s-a gătit în acea zi toată slujba care a fost pentru Domnul, ca să se sărbătorească Paştile şi să se aducă arderile de tot pe jertfelnicul Domnului, după porunca regelui Iosia.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:19 - Paştile acestea au fost sărbătorite în anul al optsprezecelea al domniei lui Iosia.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:24 - Şi l-au luat slugile lui din car şi l-au aşezat în alt car care-l avea el şi l-au dus la Ierusalim. Şi a murit şi a fost înmormântat cu părinţii săi. Şi tot Iuda şi Ierusalimul l-au jelit pe Iosia.
- 3 Ezdra 1:16 - Şi s-au săvârşit cele de jertfă Domnului, ca în acea zi să se sărbătorească Paştile şi să se aducă jertfele pe jertfelnicul lui Dumnezeu, după porunca regelui Iosia.
Înapoi la index