Căutare
8 rezultate pentru: Vestiri
- 1 Paralipomena/1 Cronici 16:24 - Vestiri păgânilor slava Lui, spuneţi la toate popoarele minunile Lui !
- Estera 8:12 - Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
- Iezechiel 13:6 - Vedeniile lor sunt deşarte şi prevestirile lor mincinoase; ei zic: "Domnul a spus", dar Domnul nu i-a trimis şi ei încredinţează că se va împlini cuvântul lor.
- Iezechiel 13:7 - Domnul întreabă: Vedeniile ce le-aţi văzut nu sunt ele, oare, deşarte şi prevestirile ce le-aţi rostit nu sunt ele, oare, mincinoase ? Voi ziceţi: Domnul a spus, dar Eu n-am spus.
- Iezechiel 13:23 - De aceea nu veţi mai avea vedenii deşarte şi în viitor nu veţi mai rosti prevestiri; voi izbăvi poporul Meu din mâinile voastre şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul".
- Iezechiel 22:28 - Proorocii lui tencuiesc toate cu ipsos, cu vedenii deşarte şi cu prevestiri mincinoase, zicând: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu", când Domnul nu le grăieşte nimic.
- 2 Macabei 2:25 - Că socotind mulţimea numerelor şi greutatea care este celor care vor să pătrundă cu de-amănuntul povestirile istoriei, din pricina mulţimii materiei,
- 2 Macabei 2:32 - Iar a urmări scurtarea povestirii şi a lăsa cercetarea lucrării este în voia celui care face prescurtarea.
Înapoi la index