Căutare
207 rezultate pentru: acoperi
- Facerea/Geneza 6:16 - Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş, iar uşa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc şi sus.
- Facerea/Geneza 7:19 - Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer.
- Facerea/Geneza 7:20 - Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei.
- Facerea/Geneza 8:13 - Iar în anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperişul corăbiei şi a privit, şi iată se zbicise faţa pământului.
- Facerea/Geneza 9:23 - Dar Sem şi Iafet au luat o haină şi, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte şi au acoperit goliciunea tatălui lor; şi feţele lor fiind întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.
- Facerea/Geneza 19:8 - Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele !"
- Facerea/Geneza 24:65 - Şi a zis către slugă: "Cine este omul acela care vine pe câmp în întâmpinarea noastră ?" Iar sluga i-a zis: "Acesta-i stăpânul meu !" Atunci ea şi-a luat vălul şi s-a acoperit.
- Facerea/Geneza 37:34 - Atunci şi-a rupt Iacov hainele sale şi-a acoperit cu sac coapsele şi a plâns pe fiul său zile multe.
- Facerea/Geneza 38:15 - Şi, văzând-o Iuda, a socotit că este o femeie nărăvită, căci n-a cunoscut-o, pentru că îşi avea faţa acoperită.
- Ieșirea/Exod 3:6 - Apoi i-a zis iarăşi: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov !" Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.
- Ieșirea/Exod 8:6 - Şi şi-a întins Aaron mâna sa asupra apelor Egiptului şi ele au scos broaşte; şi au ieşit broaşte şi au acoperit pământul Egiptului.
- Ieșirea/Exod 10:5 - Şi vor acoperi ele faţa pământului, încât pământul nu se va putea vedea, şi vor mânca tot ce a mai rămas la voi, pe pământ, nestricat de grindină; toţi pomii ce cresc prin câmpiile voastre;
- Ieșirea/Exod 10:15 - Şi au acoperit ele toată ţara, cât nu se mai vedea pământul; şi au mâncat toată iarba pământului şi toate roadele pomilor, care nu fuseseră stricate de grindină; şi n-a rămas nici un fir de verdeaţă, nici în arbori, nici în iarba câmpului în tot pământul Egiptului.
- Ieșirea/Exod 14:28 - Iar apele s-au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii întregii oştiri a lui Faraon, care intrase după Israeliţi în mare, şi nu a rămas nici unul dintre ei.
- Ieșirea/Exod 15:5 - Adâncul le-a acoperit, În fundul mării ca o piatră s-au pogorât.
- Ieșirea/Exod 16:13 - Iar, dacă s-a făcut seară, au venit prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa, după ce s-a luat roua dimprejurul taberei,
- Ieșirea/Exod 21:33 - De va săpa cineva o fântână sau va descoperi o fântână şi nu o va acoperi şi va cădea în ea un bou sau un asin,
- Ieșirea/Exod 24:15 - S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele.
- Ieșirea/Exod 24:16 - Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului.
- Ieșirea/Exod 25:20 - şi heruvimii să-i faci ca şi cum ar ieşi din capac. Heruvimii aceştia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar feţele să şi le aibă unul spre altul; spre capac să fie feţele heruvimilor.
- Ieșirea/Exod 26:4 - Apoi să faci cheotori de mătase violetă, pe marginea covorului din capătul jumătăţii întâi de acoperiş, şi tot asemenea cheotori să faci pe marginea covorului din urmă de la cealaltă jumătate de acoperiş.
- Ieșirea/Exod 26:6 - Să faci cincizeci de copci din aur şi cu copcile acestea să uneşti cele două jumătăţi de acoperiş, şi aşa va fi acoperişul cortului o singură bucată.
- Ieșirea/Exod 26:7 - Apoi să faci covoare din păr de capră, ca să acoperi cortul. Unsprezece covoare de acestea să faci.
- Ieșirea/Exod 26:10 - Să faci cincizeci de cheotori pe marginea covorului din capătul unei jumătăţi, ca să se poată uni cu cealaltă jumătate; şi alte cincizeci de cheotori să faci la marginea celeilalte jumătăţi de acoperiş, care trebuie unită cu cea dintâi.
- Ieșirea/Exod 26:11 - Să faci apoi cincizeci de copci din aramă şi să vâri copcile acestea în cheotori şi să uneşti cele două jumătăţi de acoperiş, ca să fie unul singur.
- Ieșirea/Exod 26:12 - Iar prisosul de acoperiş, o jumătate de covor, care prisoseşte de la acoperişul cortului, să atârne în partea dindărăt a cortului.
- Ieșirea/Exod 26:13 - Partea însă din lungimea acoperişului, care prisoseşte de o parte şi de alta a cortului, să atârne peste pereţii cortului, de o parte un cot şi de alta un cot, ca să-i apere.
- Ieșirea/Exod 26:14 - După aceea să faci cortului un acoperiş de piei roşii de berbec şi încă un acoperiş de piei de viţel de mare pe deasupra.
- Ieșirea/Exod 34:33 - Iar după ce a încetat de a grăi cu ei, Moise şi-a acoperit faţa cu un văl.
- Ieșirea/Exod 35:11 - Cortul şi acoperămintele lui, acoperişul lui cel de deasupra, verigile şi scândurile lui, pârghiile, stâlpii şi postamentele lor;
- Ieșirea/Exod 36:10 - Cinci covoare au fost prinse unul de altul şi celelalte cinci iar au fost prinse unul de altul; şi aşa s-au făcut două jumătăţi de acoperiş.
- Ieșirea/Exod 36:11 - Apoi au făcut cheotori de mătase violetă pe marginea covorului din marginea jumătăţii întâi de acoperiş, unde trebuia unită cu jumătatea a doua; de asemenea au făcut şi pe marginea jumătăţii a doua, unde aceasta trebuia unită cu cea dintâi;
- Ieșirea/Exod 36:13 - După aceea au făcut cincizeci de copci de aur şi cu copcile acestea au unit cele două jumătăţi de acoperiş una cu alta şi s-a făcut un acoperiş întreg al cortului.
- Ieșirea/Exod 36:14 - Apoi au făcut covoare de păr de capră pentru acoperit cortul peste cele de mai sus. Unsprezece covoare de acestea au făcut.
- Ieșirea/Exod 36:18 - Şi au făcut cincizeci de copci de aramă ca să unească covoarele spre a se face un singur acoperiş de cort.
- Ieșirea/Exod 36:19 - Apoi au mai făcut pentru cort un acoperiş de piei de berbec vopsite în roşu şi un acoperiş, pe deasupra, de piei vinete.
- Ieșirea/Exod 39:34 - Acoperişurile cele cu piei roşii de berbec şi acoperişurile cele de piei vinete şi perdeaua din mijloc;
- Ieșirea/Exod 40:19 - A întins deasupra cortului acoperămintele şi peste aceste acoperăminte a pus acoperişul, cum poruncise Domnul lui Moise.
- Ieșirea/Exod 40:34 - Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de slava Domnului;
- Leviticul 13:12 - Dacă însă lepra va înflori pe piele şi dacă va acoperi lepra toată pielea bolnavului de la cap până la picioare, cât poate să vadă preotul cu ochii,
- Leviticul 13:13 - Şi dacă va vedea preotul că lepra a acoperit toată pielea trupului, atunci va declara pe bolnav curat, pentru că tot s-a schimbat în alb şi deci este curat.
- Numerii 3:25 - Fiii lui Gherşon la cortul adunării aveau să păzească cortul şi acoperişul lui, perdeaua de la uşa cortului adunării,
- Numerii 4:25 - Să ducă acoperişurile cortului, cortul adunării, acoperişul lui, acoperişul cel de piei vinete, care e pe deasupra lor, perdeaua, care se atârnă la uşa cortului adunării,
- Numerii 7:3 - Şi au adus Domnului darurile lor, şase care acoperite şi doisprezece boi, câte un car de fiecare două căpetenii şi câte un bou de fiecare căpetenie şi le-au adus înaintea cortului.
- Numerii 9:15 - În ziua când a fost aşezat cortul, nor a acoperit cortul adunării, şi de seara până dimineaţa a fost deasupra cortului, ca o vedere de foc.
- Numerii 16:33 - Şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în locuinţa morţilor, i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii.
- Numerii 16:38 - Să le sfărâme deci şi să le facă foi pentru acoperit jertfelnicul. Pentru că le-au adus aceia înaintea Domnului, s-au sfinţit şi vor fi semn pentru fiii lui Israel".
Înapoi la index