Căutare
16 rezultate pentru: aluatul
- Ieșirea/Exod 12:34 - Atunci poporul a luat pe umeri aluatul său până a nu se dospi, cu coveţile învelite în hainele lor.
- Ieșirea/Exod 12:39 - Iar din aluatul ce l-au scos din Egipt au copt azime, că nu se dospise încă, pentru că i-au scos Egiptenii şi nu putuseră zăbovi nici măcar să-şi facă de mâncare pentru drum.
- Numerii 15:20 - Pârgă din aluatul vostru să înălţaţi dar Domnului o azimă; dar s-o înălţaţi aşa ca prinosul din arie;
- Numerii 15:21 - Pârgă din aluatul vostru să înălţaţi dar Domnului din neam în neam.
- Neemia 10:37 - Să aducem la preoţi, în vistieria templului Dumnezeului nostru, pârga din aluatul nostru şi ofrandele noastre de fructe din tot pomul, din vin şi untdelemn, şi să dăm dijmă pentru pământul nostru leviţilor, care au dreptul să o ia în toate cetăţile de pe pământurile lucrate de noi.
- Ieremia 7:18 - Copiii adună lemne, iar părinţii aţâţă focul şi femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeiţa cerului şi să săvârşească turnări în cinstea altor dumnezei, ca să Mă rănească pe Mine.
- Osea 7:4 - Ei sunt toţi desfrânaţi, ei ard ca un cuptor aprins de brutar pe care el nu-l mai încinge de când a frământat aluatul şi până ce acesta s-a ridicat.
- Matei 13:33 - Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată.
- Matei 16:6 - Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.
- Matei 16:11 - Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am zis ? Ci feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.
- Matei 16:12 - Atunci au înţeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.
- Marcu 8:15 - Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod.
- Luca 12:1 - Şi în acelaşi timp, adunându-se mulţime mii şi mii de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.
- Luca 13:21 - Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul.
- 1 Corinteni 5:7 - Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.
- 1 Corinteni 5:8 - De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.
Înapoi la index