Căutare
20 rezultate pentru: asemănat
- Ieșirea/Exod 30:33 - Cine îşi va face ceva asemănător lui, sau cine se va unge cu el din cei ce nu trebuie să se ungă, acela se va stârpi din poporul său".
- Psalmi 48:12 - Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.
- Psalmi 48:21 - Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.
- Psalmi 101:7 - Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
- Isaia 1:9 - Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
- Isaia 40:25 - Cu cine Mă asemănaţi voi ca să-i fiu asemenea ?, zice Sfântul.
- Iezechiel 10:1 - Privind eu atunci, am văzut pe bolta, care era deasupra capetelor heruvimilor, ceva asemănător la înfăţişare cu un tron de rege, ca piatra de safir.
- Iezechiel 28:6 - De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că tu te-ai asemănat cu Dumnezeu,
- Iezechiel 31:18 - Deci, cu care din arborii Edenului te-ai asemănat tu în strălucire şi măreţie ? Acum însă la rând cu arborii Edenului vei fi prăbuşit în adânc, vei. zăcea în mijlocul celor netăiaţi împrejur, cu cei ucişi de sabie. Iată pe Faraon şi toată mulţimea supuşilor săi", zice Domnul.
- Matei 6:8 - Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.
- Matei 18:23 - De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.
- Matei 22:2 - Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
- Marcu 7:13 - Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.
- Romani 9:29 - Şi precum a proorocit Isaia: "Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora".
- 2 Tesaloniceni 3:7 - Căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să vă asemănaţi nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi,
- Evrei 7:3 - Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.
- Epistola lui Ieremia 1:4 - Păziţi-vă ! Nu vă asemănaţi cu cei de alt neam şi teama să nu vă cuprindă înaintea acestor dumnezei,
- Ecclesiasticul 22:1 - Pietrei celei întinate s-a asemănat leneşul şi toţi vor şuiera spre batjocura lui.
- Ecclesiasticul 36:14 - Miluieşte, Doamne, poporul, care se cheamă cu numele Tău şi pe Israel, pe care cu întâiul născut l-ai asemănat.
- 1 Macabei 3:4 - Şi s-a asemănat leului în lucrurile sale şi ca un pui de leu răcnind la vânat.
Înapoi la index