Căutare
10 rezultate pentru: chip,
- Facerea/Geneza 24:16 - Aceasta era foarte frumoasă la chip, fecioară, pe care nu o cunoscuse încă un bărbat. Şi venind ea la fântână, şi-a umplut urciorul şi a pornit înapoi.
- Facerea/Geneza 41:21 - Şi au intrat cele grase în pântecele lor şi nu se cunoştea că au intrat ele în pântecele acestora, căci acestea erau tot urâte la chip, ca şi mai înainte. Apoi, deşteptându-mă, am adormit iar.
- 1 Regi/1 Samuel 25:3 - Femeia aceasta era foarte deşteaptă şi frumoasă la chip, iar el era om aspru şi rău la nărav; se trăgea din neamul lui Caleb.
- Isaia 53:2 - Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag.
- Marcu 16:12 - După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină.
- 1 Corinteni 9:22 - Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.
- Filipeni 2:6 - Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
- Solomon 15:12 - Ci socoteşte că viaţa noastră este jucărie şi traiul nostru ca un târg de câştig, pentru că - aşa zic ei - trebuie să câştigi bani în orice chip, chiar făcând rău.
- 2 Macabei 7:7 - Şi după ce s-a săvârşit cel dintâi într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească şi, jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: "Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ţi se ciopârţească toate mădularele trupului ?"
- 3 Macabei 5:1 - Atunci regele, chemând pe Ermon, care purta grijă de elefanţi şi umplându-se de grea iuţime şi de mânie şi neînduplecându-se în nici un chip,
Înapoi la index