Căutare
19 rezultate pentru: coborându-se
- 1 Regi/1 Samuel 10:5 - După aceea vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garda de pază a Filistenilor; acolo sunt căpeteniile filistene. şi când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de prooroci coborându-se de pe înălţime, iar înaintea lor se cântă din psaltire şi din timpan şi din fluier şi din harpă, iar ei proorocesc.
- Daniel 4:20 - Iar că a văzut regele un înger, un sfânt, coborându-se din cer şi zicând: Doborâţi copacul şi nimiciţi-l, dar butucul şi rădăcinile lui lăsaţi-le în pământ şi în legături de fier şi de aramă, în iarba pământului, şi de roua cerului să fie udat şi cu animalele câmpului să fie părtaş până ce vor trece peste el şapte ani,
- Matei 8:1 - Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El.
- Matei 14:29 - El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.
- Marcu 1:10 - Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.
- Marcu 9:9 - Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.
- Ioan 1:32 - Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
- Ioan 1:33 - Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
- Ioan 1:51 - Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
- Faptele Apostolilor 8:5 - Iar Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos.
- Faptele Apostolilor 10:11 - Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ.
- Faptele Apostolilor 10:21 - Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit ?
- Faptele Apostolilor 11:5 - Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine.
- Faptele Apostolilor 15:1 - Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi.
- Faptele Apostolilor 18:22 - Şi coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi, îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia.
- Faptele Apostolilor 20:10 - Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în braţe, a zis: Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.
- Tobit 14:11 - Fiule, vezi ce-a făcut Nadab cu Ahiacar, care l-a crescut. Cum l-a dus el din lumină la întuneric, şi cum i s-a răsplătit. Dar Dumnezeu a mântuit pe Ahiacar, iar acela a primit vrednică răsplată, coborându-se în întuneric. Ahiacar a făcut milostenie şi s-a mântuit din cursa morţii, care i se întinsese, iar Nadab a căzut în laţuri şi a pierit.
- Ecclesiasticul 50:22 - Atunci, coborându-se, a ridicat mâinile sale peste toată adunarea fiilor lui Israel ca să dea binecuvântarea Domnului cu buzele sale şi, rostind numele Domnului, întru numele Lui să fie lăudat.
- 2 Macabei 2:10 - Precum, când s-a rugat Moise către Domnul, şi s-a coborât foc din cer şi a mistuit cele ale jertfei, aşa şi Solomon s-a rugat, şi coborându-se foc, a ars arderile de tot.
Înapoi la index