Căutare
211 rezultate pentru: făgădui
- Facerea/Geneza 18:19 - Că l-am ales, ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit".
- Facerea/Geneza 21:1 - Apoi a căutai Domnul spre Sarra, cum îi spusese, şi i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise.
- Facerea/Geneza 28:20 - Şi a făcut Iacov făgăduinţă, zicând: "De va fi Domnul Dumnezeu cu mine şi mă va povăţui în calea aceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac;
- Facerea/Geneza 31:13 - Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ţi S-a arătat în Betel, unde Mi-ai turnat untdelemn pe stâlp şi unde Mi-ai făcut făgăduinţă. Scoală deci acum, ieşi din pământul acesta şi mergi în pământul tău de naştere şi Eu voi fi cu tine".
- Leviticul 7:16 - Dacă însă jertfa ce se aduce este din făgăduinţă sau de bunăvoie, jertfa lui să se mănânce în ziua aducerii şi ceea ce va rămâne se poate mânca a doua zi.
- Leviticul 22:18 - "Vorbeşte lui Aaron, fiilor lui şi la toată adunarea fiilor lui Israel şi le zi: Dacă cineva dintre fiii lui Israel, sau dintre străinii care s-au aşezat la ei, în Israel, îşi vor aduce jertfa lor, pe care o aduc Domnului ardere de tot, după făgăduinţă sau de evlavie,
- Leviticul 22:21 - De va aduce cineva Domnului jertfă de mântuire, plinind o făgăduinţă, sau aducând jertfă de bună voie, sau la praznicele voastre, din boi, sau din oi, să fie fără meteahnă; ca să fie primită, să nu aibă nici o meteahnă.
- Leviticul 22:23 - Bou sau oaie cu picioarele lungi sau scurte peste măsură poţi să aduci ca jertfă de evlavie, iar pentru jertfa făgăduită acestea nu, sunt primite.
- Leviticul 27:2 - "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: De va făgădui cineva să-şi afierosească sufletul său Domnului, preţuirea ta să fie aşa:
- Leviticul 27:8 - Iar dacă este sărac şi nu e în stare să plătească preţul, atunci să fie adus la preot şi să-l preţuiască preotul; potrivit cu starea celui ce şi-a dat făgăduinţa să-l preţuiască preotul.
- Numerii 6:2 - "Vorbeşte fiilor lui Israel şi zi către ei: Dacă bărbat sau femeie va hotărî să dea făgăduinţă de nazireu, ca să se afierosească nazireu Domnului,
- Numerii 6:5 - În toate zilele făgăduinţei sale de nazireu să nu treacă brici pe capul său; până la împlinirea zilelor, câte a afierosit Domnului, este sfânt şi trebuie să crească părul pe capul lui.
- Numerii 6:21 - Iată rânduiala cea pentru nazireul care a dat făgăduinţă şi jertfa ce trebuie să aducă el Domnului pentru nazireatul său, pe lângă ceea ce-i îngăduiesc mijloacele lui. După făgăduinţa sa, pe care o va da, aşa să facă, după cele legiuite pentru nazireatul său".
- Numerii 11:12 - Oare eu am zămislit tot poporul acesta şi oare eu l-am născut, de-mi zici: Ia-l în sânul tău, cum ia doica pe copil, şi-l du în pământul pe care cu jurământ l-am făgăduit părinţilor lui ?
- Numerii 14:16 - Domnul n-a putut duce pe poporul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit să-l dea lor şi de aceea l-a pierdut în pustie.
- Numerii 14:23 - Nu vor vedea pământul pe care Eu cu jurământ l-am făgăduit părinţilor lor; ci numai copiilor lor, care sunt aici cu Mine, care nu ştiu ce este binele şi ce este răul şi tuturor nevârstnicilor, care nu judecă, acelora le voi da pământul, iar toţi cei ce M-au amărât nu-l vor vedea;
- Numerii 15:3 - Şi când veţi face jertfe Domnului din oi sau din boi, ardere de tot, sau jertfă de făgăduinţă sau de bună voie, sau când veţi face la sărbătorile voastre mireasmă plăcută Domnului,
- Numerii 15:5 - Şi vin pentru turnare, a patra parte de hin la ardere de tot sau la jertfa de făgăduinţă, la fiecare miel va face la fel întru miros bine-plăcut Domnului.
- Numerii 15:8 - Dacă aduceţi junc, ardere de tot, sau jertfă de făgăduinţă, sau jertfă de împăcare,
- Numerii 21:2 - Atunci a făcut Israel făgăduinţă Domnului şi a zis: "De vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îl voi nimici pe el şi cetăţile lui".
- Numerii 29:39 - Acestea să le aduceţi Domnului la sărbătorile voastre, pe lângă arderile de tot ale voastre cu darurile de pâine ale voastre şi cu turnările voastre şi jertfele voastre de bună voie, pe care le aduceţi după făgăduinţă sau din evlavie".
- Numerii 30:3 - Omul care va face făgăduinţă Domnului sau se va jura cu jurământ, punând legătură asupra sufletului său, să nu-şi calce cuvântul, ci să împlinească toate câte au ieşit din gura lui.
- Numerii 30:4 - Dacă vreo femeie va da făgăduinţă Domnului şi va pune asupra sa legământul, în casa părintelui său, în tinereţea sa,
- Numerii 30:5 - Şi va auzi tatăl făgăduinţa ei şi legământul ce ea şi-a pus asupra sufletului său, şi va tăcea tatăl ei asupra acestora, atunci toate făgăduinţele ei se vor ţine şi orice legământ şi-ar fi pus ea asupra sufletului său se va ţine.
- Numerii 30:6 - Iar dacă tatăl ei, auzind, o va opri, atunci toate făgăduinţele ei şi legămintele ce ea şi-ar fi pus asupra sufletului său nu se vor ţine şi Domnul o va ierta, pentru că a oprit-o tatăl ei.
- Numerii 30:7 - Dacă însă ea se va mărita şi va fi asupra ei făgăduinţa sau cuvântul gurii sale, cu care s-a legat pe sine,
- Numerii 30:8 - Şi va auzi bărbatul ei şi, auzind-o, va tăcea, atunci făgăduinţele ei se vor ţine şi legămintele ce ea şi-a pus asupra sufletului său se vor ţine.
- Numerii 30:9 - Iar dacă bărbatul ei, auzind, o va opri şi va lepăda făgăduinţa ei, care este asupra ei, şi cuvântul gurii ei cu care ea s-a legat pe sine, atunci acestea nu se vor ţine, pentru că i le-a oprit bărbatul ei, şi Domnul o va ierta.
- Numerii 30:10 - Iar făgăduinţa văduvei şi a celei despărţite şi orice legământ şi-ar pune aceasta asupra sufletului ei se va ţine.
- Numerii 30:11 - Dacă însă în casa bărbatului său a dat făgăduinţă sau şi-a pus legământ asupra sufletului său cu jurământ,
- Numerii 30:12 - Şi bărbatul ei a auzit şi a tăcut asupra acesteia şi n-a oprit-o, atunci toate făgăduinţele ei se vor ţine şi orice legământ şi-ar fi pus asupra sufletului său se va ţine.
- Numerii 30:13 - Dacă însă bărbatul ei, auzind, a lepădat făgăduinţele, atunci toate făgăduinţele ieşite din gura ei şi legămintele sufletului său nu se vor ţine, pentru că bărbatul ei le-a desfiinţat şi Domnul o va ierta.
- Numerii 30:14 - Orice făgăduinţă şi orice legământ cu jurământ pentru smerirea sufletului ei, bărbatul ei îl poate întări şi tot bărbatul ei îl poate şi desfiinţa.
- Numerii 30:15 - Dacă însă bărbatul ei a tăcut despre aceasta, zi după zi, prin aceasta el a întărit toate făgăduinţele ei şi toate legămintele ce sunt asupra ei le-a întărit, pentru că el a auzit şi a tăcut.
- Deuteronomul 1:8 - Şi iată, Eu vă dau pământul acesta; mergeţi şi vă luaţi de moştenire pământul pe care Domnul a făgăduit cu jurământ să-l dea părinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, lor şi urmaşilor lor.
- Deuteronomul 1:11 - Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă înmulţească de o mie de ori mai mult decât sunteţi acum şi să vă binecuvânteze, cum v-a făgăduit El !
- Deuteronomul 6:18 - Să faci ceea ce este drept şi bine înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, ca să-ţi fie bine şi ca să intri şi să iei în stăpânire pământul pe care Domnul cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi
- Deuteronomul 8:1 - "Siliţi-vă să împliniţi toate poruncile acestea pe care vi le dau eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă înmulţiţi şi să vă duceţi să luaţi în stăpânire pământul cel bun pe care cu jurământ l-a făgăduit Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
- Deuteronomul 9:5 - Nu pentru dreptatea ta şi nici pentru dreptatea inimii tale mergi să moşteneşti pământul lor, ci pentru necredinţa şi fărădelegile popoarelor acestora le izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta şi ca să împlinească făgăduinţa cu care S-a jurat Domnul părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
- Deuteronomul 9:28 - Ca cei ce trăiesc în pământul de unde ne-ai scos Tu să nu zică: Domnul nu i-a putut duce în pământul ce le-a făgăduit şi, urându-i, i-a scos ca să-i omoare în pustiu.
- Deuteronomul 12:6 - Acolo să aduceţi arderile de tot ale voastre şi jertfele voastre, zeciuielile voastre şi ridicarea mâinilor voastre, făgăduinţele voastre, prinoasele voastre cele de bună voie şi jertfele voastre de pace, pe întâii născuţi ai vitelor voastre mari şi ai vitelor voastre mici;
- Deuteronomul 12:11 - Atunci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca să-Şi pună numele asupra Lui, acolo să aduceţi tot ce v-am poruncit Eu astăzi: arderile de tot ale voastre, jertfele voastre, zeciuielile voastre, ridicarea mâinilor voastre şi toate cele alese după făgăduinţele voastre, ce aţi făgăduit Domnului Dumnezeului vostru.
- Deuteronomul 12:17 - Tu nu vei putea să mănânci în sălaşurile tale zeciuiala de la pâinea ta, de la vinul tău şi de la untdelemnul tău, întâii născuţi ai vitelor tale mari şi ai vitelor tale mărunte, nici darurile tale de bună voie, pe care le-ai făgăduit, nici prinoasele tale cele de bună voie, nici cele ridicate ale mâinilor tale,
- Deuteronomul 12:26 - Dar cele închinate ale tale, câte le vei avea, şi cele făgăduite ale tale, ia-le şi vino la locul acela pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să se cheme numele Lui acolo.
- Deuteronomul 19:8 - Iar când Domnul Dumnezeul tău va lărgi hotarele tale, după cum S-a jurat părinţilor tăi, şi îţi va da tot pământul pe care a făgăduit să-l dea părinţilor tăi,
- Deuteronomul 23:18 - Câştigul de la desfrânată şi preţul de pe câine să nu-l duci în casa Domnului Dumnezeului tău pentru împlinirea oricărei făgăduinţe, căci şi unul şi altul sunt urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 23:21 - De vei da făgăduinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii a o împlini, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine şi păcat vei avea asupra ta.
- Deuteronomul 23:22 - Iar de n-ai dat făgăduinţă, nu va fi păcat asupra ta.
- Deuteronomul 23:23 - Ceea ce a ieşit din gura ta să păzeşti şi să împlineşti făgăduinţa pe care tu ai făcut-o de bună voie Domnului Dumnezeului tău, şi de care ai grăit cu gura ta.
Înapoi la index