Căutare
14 rezultate pentru: focului.
- Deuteronomul 4:36 - Din cer te-a învrednicit să auzi glasul Lui, ca să te înveţe, şi pe pământ ţi-a arătat focul Lui cel mare şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.
- Deuteronomul 5:24 - Şi aţi zis: "Iată, Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat slava Sa şi măreţia Sa şi glasul Lui l-am auzit din mijlocul focului. Astăzi. am văzut că Dumnezeu grăieşte cu omul şi acesta rămâne viu.
- Judecătorii 1:8 - Apoi au mers fiii lui Iuda cu război asupra Ierusalimului şi l-au luat şi l-au trecut prin sabie, iar cetatea au dat-o focului.
- Psalmi 28:7 - Glasul Domnului, cel ce varsă para focului.
- Psalmi 77:53 - Dat-a grindinii dobitoacele lor şi averea lor focului.
- Isaia 9:18 - Din pricina iuţimii mâniei Domnului Savaot, pământul va fi ca un jeratic, iar poporul va ajunge pradă focului. Nimeni nu va cruţa pe vecinul său.
- Daniel 3:22 - Fiindcă porunca regelui era grabnică şi cuptorul foarte înfierbântat, acei oameni care au aruncat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost mistuiţi de văpaia focului.
- Daniel 7:11 - Eu mă uitam mereu, din pricina multelor vorbe pe care cornul cel mare le grăia. Am privit până când fiara a fost omorâtă şi trupul ei nimicit şi dat focului.
- Osea 7:6 - Toată noaptea mânia lor stă potolită, iar dimineaţa arde ca văpaia focului.
- Matei 5:22 - Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
- Matei 18:9 - Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.
- Marcu 9:47 - Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.
- Apocalipsa 1:14 - Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
- 1 Macabei 2:59 - Anania, Azaria şi Misail, crezând, s-au izbăvit de para focului.
Înapoi la index