Căutare
36 rezultate pentru: pătimi
- Iov 42:11 - Şi toţi fraţii şi toate surorile şi toţi prietenii lui de altă dată au venit să-l cerceteze, au mâncat pâine în casa lui, l-au compătimit, l-au mângâiat de toate nenorocirile pe care le slobozise Domnul asupra lui şi fiecare i-a dat câte un chesita şi câte un inel de aur.
- Matei 17:12 - Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.
- Faptele Apostolilor 3:18 - Dar Dumnezeu a împlinit astfel cele ce vestise dinainte prin gura tuturor proorocilor, că Hristosul Său va pătimi.
- Faptele Apostolilor 14:15 - Şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea ? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele,
- Faptele Apostolilor 28:5 - Deci el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un rău.
- Romani 1:26 - Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
- Romani 7:5 - Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii;
- Romani 8:17 - Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori - moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim.
- Romani 8:18 - Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.
- 2 Corinteni 1:5 - Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră.
- 2 Corinteni 4:8 - În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;
- Galateni 3:4 - Aţi pătimit atâtea în zadar ? - dacă a fost în zadar, cu adevărat.
- Galateni 5:24 - Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
- Filipeni 1:29 - Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El,
- Filipeni 3:10 - Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,
- 2 Tesaloniceni 1:5 - Ele sunt o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi pătimiţi,
- Evrei 2:10 - Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor.
- Evrei 2:18 - Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.
- Evrei 5:8 - Şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit,
- Evrei 13:12 - Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
- 1 Petru 1:11 - Cercetând în care şi în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre patimile lui Hristos şi despre măririle cele de după ele,
- 1 Petru 2:20 - Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare ? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.
- 1 Petru 2:21 - Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui,
- 1 Petru 3:8 - În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi.
- 1 Petru 3:14 - Dar de veţi şi pătimi pentru dreptate, fericiţi veţi fi. Iar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi.
- 1 Petru 3:17 - Căci e mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să pătimiţi făcând cele bune, decât făcând cele rele.
- 1 Petru 4:1 - Aşadar, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul,
- 1 Petru 5:1 - Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere:
- Solomon 7:3 - Şi după ce m-am născut, am respirat aerul obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu.
- Solomon 19:13 - Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoşi - şi nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere - şi au pătimit cu dreptate pentru răutăţile lor.
- Ecclesiasticul 6:2 - Nu te lăsa în voia patimilor tale, ca să nu fii târât de ele ca de un taur furios.
- Ecclesiasticul 38:16 - Fiule ! Pentru cel mort varsă lacrimi şi, ca şi cum ai fi pătimit grele încercări, începe plângerea.
- 2 Macabei 2:28 - Lucru nu de mai puţină îndemânare decât a celui care găteşte ospăţ şi caută folosul altora. Deşi lucrul nu este uşor, pentru mulţumirea celor mulţi vom suferi bucuroşi pătimirea aceasta.
- 2 Macabei 7:18 - Şi după acesta a adus pe al şaselea şi când era să moară, a zis: "Nu te înşela în zadar, că noi pentru noi înşine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru şi pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare.
- 2 Macabei 7:32 - Că noi pentru păcatele noastre pătimim,
- 2 Macabei 9:28 - Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.
Înapoi la index