Căutare
7 rezultate pentru: rugându-se,
- Luca 3:21 - Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul,
- Faptele Apostolilor 1:24 - Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,
- Faptele Apostolilor 13:3 - Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
- Faptele Apostolilor 16:25 - Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau.
- Faptele Apostolilor 28:8 - Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
- 2 Macabei 15:22 - Şi rugându-se, aşa a zis: "Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a ucis din tabăra lui Sanherib ca la o sută optzeci şi cinci de mii.
- 3 Macabei 5:7 - Către Domnul cel Atotţiitor, Cel Care stăpâneşte toată puterea, către Dumnezeu şi Părintele cel milostiv al lor, toţi cu lacrimi neîncetate au strigat, rugându-se,
Înapoi la index