Căutare
82 rezultate pentru: scot
- Facerea/Geneza 19:8 - Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele !"
- Facerea/Geneza 19:17 - Şi, scoţându-l afară, unul din Ei a zis: "Mântuieşte-ţi sufletul tău ! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei !
- Facerea/Geneza 24:19 - Apoi a zis: "Şi cămilelor tale am să le scot apă până vor bea toate".
- Facerea/Geneza 31:34 - Rahila însă luase idolii şi-i pusese sub samarul cămilei şi şedea deasupra lor; şi a scotocit Laban prin tot cortul Rahilei şi n-a găsit nimic.
- Facerea/Geneza 31:35 - Iar ea a zis către tatăl său: "Să nu se mânie domnul meu că nu mă pot scula înaintea ta, pentru că tocmai acum am necazul obişnuit al femeilor". Şi mai scotocind Laban prin tot cortul, n-a găsit idolii.
- Facerea/Geneza 41:14 - Atunci a trimis Faraon să cheme pe Iosif. Şi scoţându-l îndată din temniţă, l-au tuns, i-au primenit hainele şi a venit la Faraon.
- Facerea/Geneza 46:4 - Am să merg cu tine în Egipt Eu Însumi şi tot Eu am să te scot de acolo, iar Iosif îţi va închide ochii cu mâna sa !"
- Ieșirea/Exod 3:8 - M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din tara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge miere şi lapte, în ţinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor.
- Ieșirea/Exod 3:10 - Vino dar să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel, poporul Meu, din ţara Egiptului !"
- Ieșirea/Exod 3:11 - Atunci a zis Moise către Dumnezeu: "Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, regele Egiptului, şi să scot pe fiii lui Israel din ţara Egiptului ?"
- Ieșirea/Exod 6:6 - Mergi dar de vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Eu sunt Domnul şi am să vă scot de la munca cea grea a Egiptenilor şi am să vă izbăvesc din robia lor; am să vă izbăvesc cu braţ înalt şi cu pedepse mari;
- Ieșirea/Exod 14:11 - Şi au zis către Moise: "Oare nu erau morminte în ţara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie ? Ce ai făcut tu cu noi, scoţându-ne din Egipt ?
- Ieșirea/Exod 33:15 - Zis-a Moise către Domnul: "Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, atunci să nu ne scoţi de aici;
- Numerii 16:14 - Dusu-ne-ai tu oare în ţara unde curge lapte şi miere şi datu-ne-ai tu oare în stăpânire ţarinile şi viile ei ? Vrei să scoţi ochii oamenilor acestora ? Nu mergem !"
- Deuteronomul 17:5 - Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre.
- 1 Regi/1 Samuel 17:51 - Atunci David a alergat şi, călcând pe filistean, luă sabia lui şi, scoţând-o din teacă, îl lovi cu ea şi-i tăie capul; Filistenii, văzând că uriaşul lor a murit, au fugit.
- 1 Regi/1 Samuel 28:11 - Atunci femeia a întrebat: "Pe cine să-ţi scot ?" Răspuns-a el: "Pe Samuel să mi-l scoli !"
- 3 Regi/1 Împărați 20:6 - De aceea mâine, pe vremea aceasta, voi trimite robii mei la tine, iar ei îţi vor scotoci casa ta şi casele slugilor tale şi pe tot ce este mai scump în ochii tăi vor pune mâna şi vor lua !"
- 3 Regi/1 Împărați 20:24 - Aşadar, iată ce să faci: Să scoţi pe fiecare rege de la locul lui, şi să-l înlocuieşti cu căpeteniile din ţinuturi.
- 4 Regi/2 Împărați 12:10 - Şi când vedeau că s-a strâns argint mult în ladă, venea vistiernicul regelui şi arhiereul şi scoteau argintul găsit în templul Domnului şi-l legau în saci.
- Iov 13:26 - De ce să scrii împotriva mea aceste hotărâri amare ? De ce să-mi scoţi ochii cu greşelile tinereţii ?
- Iov 28:1 - Argintul are zăcămintele lui de obârşie şi aurul are locul lui de unde-l scoţi şi-l lămureşti.
- Iov 38:32 - Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu cârmaci Carului Mare şi stelelor lui ?
- Psalmi 59:12 - Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.
- Cântarea Cântărilor 6:5 - Întoarce-ţi ochii de la mine, că ei de tot mă scot din fire.
- Isaia 15:5 - Din adâncul inimii, Moabul strigă; fugarii lui sosesc până la Ţoar, până la Eglat-Şelişia. Coasta Luhitului toţi o urcă plângând; pe drumul de la Horonaim scot strigăte de deznădejde,
- Isaia 30:14 - Ca un vas de lut, care este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână".
- Isaia 42:7 - Ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc intru întuneric.
- Isaia 46:6 - Ei scot aurul din pungile lor şi argintul în cântar îl cântăresc; plătesc un argintar ca să le facă un chip de dumnezeu, apoi se închină lui şi îl cinstesc.
- Ieremia 4:16 - "Spuneţi popoarelor şi vestiţi Ierusalimului că din ţară depărtată vin împresurători şi scot strigăte împotriva cetăţilor lui Iuda".
- Ieremia 20:8 - Că de când vorbesc, scoţând strigăte împotriva silniciei şi rostind pustiirea, cuvântul Domnului s-a prefăcut în ocară pentru mine şi în batjocură zilnică.
- Ieremia 31:32 - Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul.
- Iezechiel 12:4 - Lucrurile tale să le scoţi cum se scot lucrurile la vreme de pribegie, ziua, în ochii lor, iar tu pleacă seara, în ochii lor, cum se pleacă în surghiun.
- Iezechiel 20:6 - În ziua aceea, ridicându-Mi mina, M-am jurat lor să-i scot din ţara Egiptului şi să-i duc în ţara pe care o alesesem pentru ei, în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările.
- Iezechiel 20:9 - Însă, dacă i-am scos din ţara Egiptului, am făcut aceasta pentru ca numele Meu să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau ei şi înaintea cărora Mă descoperisem, ca să-i scot din ţara Egiptului.
- Iezechiel 20:10 - Scoţându-i din ţara Egiptului, i-am adus în pustiu.
- Iezechiel 21:24 - De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: De vreme ce voi vă aduceţi aminte de nelegiuirea voastră, făcând ca fărădelegile voastre să fie vădite şi scoţând la iveală păcatele voastre în toate faptele voastre; de vreme ce voi singuri vă aduceţi aminte de acestea, veţi fi prinşi cu mâna.
- Iezechiel 31:6 - în lăstarii lui îşi împletiseră cuiburi tot felul de păsări de-ale cerului; sub ramurile lui îşi scoteau puii tot felul de fiare de ale pământului, iar la umbra lui trăiau numeroase şi felurite popoare.
- Amos 5:3 - Că aşa grăieşte Domnul Dumnezeu casei lui Israel: "Cetatea care scotea o mie de oameni în luptă va rămâne cu o sută, şi cea care scotea o sută va rămâne cu zece".
- Avdie/Obadia 1:6 - Cum a fost scotocit Isav şi cercetate cu de-amănuntul ascunzişurile lui !
- Naum 2:8 - S-a sfârşit ! Ea este prinsă şi dusă în robie. Slujnicele ei scot suspine ca porumbeii şi se bat în piept.
- Matei 7:4 - Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău ?
- Matei 7:5 - Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
- Matei 8:31 - Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
- Matei 12:27 - Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot ? De aceea ei vă vor fi judecători.
- Matei 12:28 - Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu.
- Matei 26:52 - Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.
- Marcu 5:40 - Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila.
- Marcu 6:13 - Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
- Marcu 9:38 - Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.
Înapoi la index