Căutare
28 rezultate pentru: table
- Ieșirea/Exod 24:12 - Şi a zis Domnul către Moise: "Suie-te la Mine în munte şi fii acolo, că am să-ţi dau table de piatră, legea şi poruncile, pe care le-am scris Eu pentru învăţătura lor !"
- Ieșirea/Exod 31:18 - După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.
- Ieșirea/Exod 32:15 - După aceea Moise, întorcându-se; s-a pogorât din munte, cu cele două table ale legii în mână, scrise pe amândouă părţile lor - pe o parte şi pe alta erau scrise.
- Ieșirea/Exod 32:16 - Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table.
- Ieșirea/Exod 32:19 - Iar după ce s-a apropiat de tabără, el a văzut viţelul şi jocurile şi, aprinzându-se de mânie, a aruncat din mâinile sale cele două table şi le-a sfărâmat sub munte.
- Ieșirea/Exod 34:1 - Zis-a Domnul către Moise: "Ciopleşte două table de piatră, ca cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi voi scrie pe aceste table cuvintele care au fost scrise pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat.
- Ieșirea/Exod 34:4 - Deci a cioplit Moise două table de piatră, asemenea cu cele dintâi, şi, sculându-se dis-de-dimineaţă, a luat Moise în mâini cele două table de piatră şi s-a suit în Muntele Sinai, cum îi poruncise Domnul.
- Ieșirea/Exod 34:28 - Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci.
- Ieșirea/Exod 34:29 - Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el.
- Deuteronomul 9:9 - Când m-am suit eu pe munte, ca să primesc lespezile de piatră, tablele legământului, pe care l-a încheiat Domnul cu voi, am stat în munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi,
- Deuteronomul 9:10 - Şi nici pâine n-am mâncat, nici apă n-am băut. Atunci mi-a dat Domnul două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu; pe acelea erau scrise toate cuvintele pe care vi le-a grăit Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării.
- Deuteronomul 9:11 - Dar după trecerea celor patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când mi-a dat Domnul cele două table de piatră, tablele legământului, mi-a zis Domnul:
- Deuteronomul 9:15 - Atunci eu m-am întors şi m-am pogorât din munte, iar muntele ardea în foc. Cele două table ale legământului erau în amândouă mâinile mele.
- Deuteronomul 9:17 - Am luat atunci cele două table şi, aruncându-le cu amândouă mâinile mele, le-am sfărâmat înaintea ochilor voştri.
- Deuteronomul 10:1 - "Atunci mi-a zis Domnul: Ciopleşte-ţi două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi-ţi fă un chivot de lemn;
- Deuteronomul 10:2 - Că Eu am să scriu pe tablele acelea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, iar tu să le pui în chivot.
- Deuteronomul 10:3 - Am făcut atunci un chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi m-am suit în munte cu cele două table în mâinile mele.
- Deuteronomul 10:4 - Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;
- Deuteronomul 10:5 - Iar eu m-am întors şi m-am pogorât din munte şi am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, ca să stea acolo, cum îmi poruncise Domnul.
- 3 Regi/1 Împărați 8:9 - În chivot nu era nimic, decât cele două table de piatră pe care Moise le pusese acolo în Horeb, când Domnul a făcut legământ cu fiii lui Israel, după ieşirea lor din pământul Egiptului.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 5:10 - În chivot nu era nimic, fără numai cele două table pe care le pusese Moise în Horeb, când încheiase Domnul legământul cu fiii lui Israel, după ieşirea din Egipt.
- Avacum/Habacuc 2:2 - Şi Domnul mi-a răspuns şi mi-a zis: "Scrie vedenia şi o sapă cu slove pe table, ca să se poată citi uşor;
- 2 Corinteni 3:3 - Arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.
- Evrei 9:4 - Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.
- 1 Macabei 8:22 - Şi aceasta este copia cărţii pe care au scris-o pe table de aramă şi au trimis-o la Ierusalim, să fie acolo la ei pomenire de pace şi de alianţă.
- 1 Macabei 14:18 - Şi i-au scris lui pe table de aramă, ca să înnoiască prietenia cu el şi tovărăşia pe care o făcuseră cu Iuda şi cu Ionatan, fraţii lui.
- 1 Macabei 14:26 - Că au fost viteji, el şi fraţii lui, casa tatălui său şi au bătut pe vrăjmaşii lui Israel şi au întărit stăpânirea lui Israel". Atunci au scris toate acestea pe table de aramă, pe care le-au pus pe stâlpi în muntele Sionului.
- 1 Macabei 14:48 - Şi a zis ca scrisoarea aceasta să fie săpată în table de aramă,
Înapoi la index