Căutare
29 rezultate pentru: trimiţând
- Facerea/Geneza 31:4 - Trimiţând, deci, Iacov a chemat pe Rahila şi pe Lia la câmp, unde erau turmele,
- Ieșirea/Exod 9:27 - Atunci trimiţând, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis către ei: "Acum văd că am păcătuit ! Domnul este drept, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.
- Numerii 13:18 - Trimiţându-i pe aceştia din pustiul Paran ca să iscodească pământul Canaanului, Moise le-a zis:
- 3 Regi/1 Împărați 2:36 - Şi trimiţând regele, a chemat pe Şimei şi i-a zis: "Fă-ţi casă în Ierusalim şi trăieşte aici şi de aici să nu mai ieşi.
- 1 Paralipomena/1 Cronici 21:26 - Apoi a făcut David acolo jertfelnic Domnului şi a înălţat ardere de tot şi jertfe de împăcare şi a chemat pe Domnul şi Dumnezeu l-a auzit trimiţând foc din cer pe altarul arderii de tot.
- Estera 9:19 - De aceea Iudeii din provincie, care locuiesc în sate neîntărite, petrec ziua de paisprezece ale lunii Adar în veselie şi ospeţe, ca zi de sărbătoare, trimiţându-şi daruri unii altora; iar cei ce trăiesc în oraşe petrec şi ziua de cincisprezece ale lunii Adar în mare veselie, trimiţând daruri vecinilor.
- Estera 9:22 - Întrucât acestea sunt zilele în care Iudeii au fost lăsaţi în pace de vrăjmaşii lor şi întrucât aceasta este luna în care întristarea lor s-a prefăcut în bucurie şi tânguirea în zi de sărbătoare. Să facă dar din ele zile de petrecere şi de veselie, trimiţându-şi unii altora daruri şi dând milostenie la săraci.
- Ieremia 42:20 - Vă faceţi rău vouă înşivă, trimiţându-mă la Domnul Dumnezeul vostru, zicând: "Roagă-te pentru noi Domnului Dumnezeului nostru, şi tot ce va zice Domnul Dumnezeul nostru să ne spui şi noi vom face".
- Plângeri 3:13 - Trimiţând în rărunchii mei pe fiii tolbei Sale.
- Iezechiel 17:15 - Dar acela s-a depărtat de el, trimiţându-şi soli în Egipt ca să li se dea cai şi oameni mulţi. Va izbuti el oare şi va scăpa el, cel ce a făcut una ca aceasta ? El a călcat învoiala; va scăpa el oare ?
- Matei 2:8 - Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
- Matei 2:16 - Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
- Matei 11:2 - Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui:
- Matei 22:7 - Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.
- Marcu 6:17 - Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
- Marcu 6:27 - Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
- Faptele Apostolilor 7:14 - Şi Iosif, trimiţând, a chemat pe Iacov, tatăl său, şi toată rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.
- Faptele Apostolilor 11:30 - Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.
- Faptele Apostolilor 19:22 - Şi trimiţând în Macedonia pe doi dintre cei care îl slujeau, pe Timotei şi pe Erast, el a rămas o vreme în Asia.
- Faptele Apostolilor 19:31 - Încă şi unii dintre dregătorii Asiei, care îi erau prieteni, trimiţând la el, îl rugau să nu se ducă la teatru.
- Faptele Apostolilor 20:17 - Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.
- Faptele Apostolilor 24:26 - În acelaşi timp el nădăjduia că i se vor da bani de către Pavel; de aceea, şi mai des trimiţând să-l cheme, vorbea cu el.
- Romani 8:3 - Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup,
- 3 Ezdra 1:46 - Şi după un an, trimiţând Nabucodonosor, l-a mutat în Babilon, împreună cu vasele cele sfinte ale Domnului.
- 3 Ezdra 3:14 - Şi trimiţând, a chemat pe toţi dregătorii cei mari ai Persiei şi ai Mediei, pe satrapi, pe căpeteniile oştirii, pe cârmuitorii de ţinuturi şi pe sfetnici,
- Ecclesiasticul 46:7 - Şi i-a răspuns lui Domnul cel Mare, trimiţând pietre de grindină ale Puterii Sale.
- 1 Macabei 3:27 - Iar după ce a auzit regele Antioh cuvintele acestea, s-a mâniat şi, trimiţând, a adunat toate oştirile împărăţiei sale, o armată foarte mare.
- 2 Macabei 11:14 - Trimiţând la ei, a făgăduit că toate cele drepte le va primi şi că şi pe rege îl va îndupleca să le fie prieten.
- 3 Macabei 6:6 - Tu pe cei trei tineri în Babilon care de bună voie şi-au dat focului viaţa lor, ca să nu se închine celor deşarte, răcorind cuptorul cel aprins, i-ai izbăvit, păzindu-le şi părul nevătămat, trimiţând para focului asupra tuturor vrăjmaşilor;
Înapoi la index