Căutare
1833 rezultate pentru: Mână
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37
- Judecătorii 6:15 - Atunci Ghedeon a zis: "Doamne, cum să izbăvesc eu pe Israel ? Iată neamul meu este cel mai sărac din seminţia lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu". Domnul însă i-a zis:
- Judecătorii 6:21 - Atunci îngerul Domnului, întinzându-şi vârful toiagului ce-l avea în mâna sa, s-a atins de carne şi de azime; şi a ieşit foc din piatră şi a mistuit carnea şi azimile; şi îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
- Judecătorii 6:35 - Apoi s-au trimis soli prin toată seminţia lui Manase şi aceasta a răspuns că merge cu dânsul. Şi tot aşa s-au trimis soli la Aşer, la Zabulon şi la Neftali şi au venit şi aceştia în întâmpinarea lor.
- Judecătorii 6:36 - Atunci a zis Ghedeon către Dumnezeu: "De vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum zici, Apoi iată eu întind aici în arie lâna ce am tuns; şi de va fi rouă numai pe lână, iar încolo peste tot locul uscăciune, atunci voi şti că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai zis".
- Judecătorii 7:2 - Iar Domnul a zis către Ghedeon: "E prea mult popor cu tine; nu voi putea Eu să dau pe Madian în mâinile lor, ca să nu se mândrească Israel înaintea Mea şi să nu zică: Mâna mea m-a izbăvit !
- Judecătorii 7:14 - Celălalt i-a răspuns: "Aceasta nu este alta decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioaş israelitul; Dumnezeu a dat în mâna lui pe Madianiţi şi toată tabăra".
- Judecătorii 7:20 - Şi au trâmbiţat tustreile cete din trâmbiţe şi au spart oalele şi ţineau în mâna stângă făclia, iar în mâna dreaptă trâmbiţele şi trâmbiţau din trâmbiţe şi strigau: "Sabia Domnului şi a lui Ghedeon !"
- Judecătorii 7:23 - Atunci au fost chemaţi Israeliţii din seminţiile lui Neftali şi Aşer şi din toată seminţia lui Manase şi au alergat după Madianiţi.
- Judecătorii 8:6 - Iar căpeteniile din Sucot au răspuns: "Dar este oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale ?"
- Judecătorii 8:7 - Atunci Ghedeon a zis: "Când va da Domnul pe Zebah şi pe Ţalmuna în mâna mea, am să scarpin trupul vostru cu spinii pustiului şi cu mărăcini".
- Judecătorii 8:15 - Apoi a venit la locuitorii Sucotului şi a zis: "Iată Zebah şi Ţalmuna, din pricina cărora aţi râs de mine şi mi-aţi zis: Au doară mâna lui Zebah şi Ţalmuna e în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi celor obosiţi ?"
- Judecătorii 9:5 - Apoi a venit la casa tatălui său în Ofra şi a ucis pe fraţii săi, pe cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal, pe o piatră, rămânând numai Iotam, fiul cel mai mic al lui Ierubaal, pentru că s-a ascuns.
- Judecătorii 9:17 - Tatăl meu a luptat pentru voi, fără să-şi cruţe viaţa, şi v-a izbăvit din mâna Madianiţilor;
- Judecătorii 9:24 - Ca astfel să vină răzbunarea pentru cei şaptezeci de fii ai iui Ierubaal şi sângele lor să se întoarcă asupra lui Abimelec, fratele lor, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sichemului care au îmbărbătat mâna lui ca să-şi ucidă fraţii.
- Judecătorii 9:29 - De mi-ar da cineva poporul acesta pe mâna mea, eu aş alunga pe Abimelec". Atunci s-a zis lui Abimelec: "Înmulţeşte-ţi oştirea şi ieşi !
- Judecătorii 9:33 - Iar dimineaţa, la răsăritul soarelui, scoală repede şi înaintează spre cetate; şi când ei şi poporul ce este cu ei var ieşi la tine, atunci să faci cu ei ce se va pricepe mâna ta".
- Judecătorii 11:29 - Atunci a fost peste Ieftae Duhul Domnului şi a străbătut Ieftae pământul Galaadului şi al lui Manase, apoi a ajuns până la Miţpa Galaadului şi de la Miţpa Galaadului a plecat asupra Amoniţilor.
- Judecătorii 12:4 - Atunci a adunat Ieftae toţi oamenii din Galaad şi s-a bătut cu Efraimiţii şi au bătut locuitorii Galaadului pe Efraimiţi, zicând: "Voi sunteţi nişte fugari din Efraim, Galaadul însă e între Efraim şi Manase".
- Judecătorii 13:4 - Păzeşte-te dar, să nu bei vin, nici sicheră şi nimic necurat să nu mănânci;
- Judecătorii 13:5 - Că iată ai să zămisleşti şi al să naşti un fiu; şi nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu şi va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor".
- Judecătorii 13:7 - Dar mi-a zis: Iată ai să zămisleşti şi ai să naşti un fiu; aşadar să nu bei vin şi sicheră şi să nu mănânci nimic necurat, căci copilul chiar din pântecele mamei şi până la moarte va fi nazireu al lui Dumnezeu".
- Judecătorii 13:14 - Să nu mănânce nimic din câte rodeşte viţa de vie; să nu bea vin, nici sicheră şi să nu mănânce nimic necurat şi să păzească toate câte i-am poruncit ei".
- Judecătorii 14:6 - Atunci s-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied; şi nu avea nimic în mână. şi n-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.
- Judecătorii 14:9 - Şi a luat el fagurele în mână şi s-a dus şi a mâncat pe cale; iar dacă a venit la tatăl său şi la mama sa, le-a dat şi lor de au mâncat; dar nu le-a spus că a luat fagurele acesta din trupul leului celui mort.
- Judecătorii 14:14 - Atunci le-a zis: "Din cel ce mănâncă a ieşit mâncare, şi din cel tare a ieşit dulceaţă". Şi n-au putut să dezlege ghicitoarea în trei zile.
- Judecătorii 15:15 - Iar el găsind o falcă sănătoasă de asin, şi-a întins mâna, a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.
- Judecătorii 15:18 - Simţind însă sete mare, a strigat către Domnul şi a zis: "Tu ai făcut prin mâna robului Tău această mare izbăvire; iar acum eu mor de sete şi voi cădea în mâinile celor netăiaţi împrejur".
- Judecătorii 16:26 - Atunci a zis Samson tânărului care-l ducea de mână: "Du-mă ca să pipăi stâlpii pe care este întemeiată casa şi să mă reazem de ei". Şi tânărul a făcut aşa.
- Judecătorii 16:29 - Şi a mişcat Samson din loc doi stâlpi din mijloc pe care era sprijinită casa, rezemându-se de ei, de unul cu mâna dreaptă şi de celălalt cu stânga.
- Judecătorii 17:11 - Şi a venit levitul la el şi s-a învoit levitul să rămână la omul acesta; şi era tânăr, ca unul din fiii lui.
- Judecătorii 18:19 - Iar ei au zis: "Taci, pune-ţi mâna la gură şi vino cu noi şi ne fii părinte şi preot; este mai bine oare de tine să fii preot în casa unui singur om decât să fii preot într-o seminţie sau într-o familie a lui Israel ?"
- Judecătorii 19:10 - Dar omul nu s-a învoit să rămână, ci s-a sculat şi a plecat şi a venit până la Iebus, care acum este Ierusalimul. Cu el erau doi asini încărcaţi şi concubina lui.
- Judecătorii 19:15 - şi s-au abătut într-acolo, ca să meargă să rămână în Ghibeea. Şi au venit şi au rămas în uliţa cetăţii, căci nimeni nu i-a chemat În casă ca să-i găzduiască.
- Judecătorii 21:17 - Apoi au zis: "Pământul de moştenire să rămână în întregime fiilor lui Veniamin, ca să nu piară seminţia lui din Israel.
- Rut 1:13 - Aţi putea voi oare aştepta până vor creşte ? Puteţi voi oare să întârziaţi să nu vă măritaţi ? Nu, fiicele mele; mie îmi pare foarte rău de voi, căci mâna Domnului m-a apăsat".
- Rut 2:14 - Atunci Booz a zis către ea: "E vremea prânzului; vino de mănâncă pâine şi-ţi moaie bucătura în oţet". şi a şezut lângă secerători, iar el i-a dat pâine şi ea a mâncat şi sa săturat şi i-a mai şi rămas.
- Rut 2:16 - Ba şi din snopi să aruncaţi şi să lăsaţi pentru ea; lăsaţi-o să adune şi să mănânce; să n-o ocărâţi".
- 1 Regi/1 Samuel 1:8 - Dar iată o dată Elcana, bărbatul său, i-a zis: "Ana !" Şi ea a răspuns: "Iată-mă !" A zis Elcana: "Ce plângi şi de ce nu mănânci şi pentru ce e întristată inima ta ? Nu sunt eu oare pentru tine mai bun decât zece copii ?"
- 1 Regi/1 Samuel 2:13 - Nici de datoria preoţească faţă de popor. Când aducea cineva jertfă, feciorul preotului venea în timpul când se fierbea carnea cu o furculiţă în mână,
- 1 Regi/1 Samuel 5:6 - Şi a apăsat mâna Domnului asupra Aşdodenilor şi i-a lovit şi i-a pedepsit cu bube usturătoare pe cei din Aşdod şi din împrejurimile lui, iar înăuntrul ţării s-au înmulţit şoarecii şi s-a lăţit în cetate deznădejde mare.
- 1 Regi/1 Samuel 5:7 - Văzând aceasta, Aşdodenii au zis: "Să nu mai rămână chivotul Dumnezeului lui Israel la noi, că e grea mâna Lui şi pentru noi şi pentru Dagon, dumnezeul nostru !"
- 1 Regi/1 Samuel 5:9 - Iar după ce l-au trimis, a fost mâna Domnului asupra cetăţii aceleia cu străşnicie mare şi a bătut Domnul pe locuitorii cetăţii de la mic până la mare şi s-au ivit pe ei buboaie.
- 1 Regi/1 Samuel 5:11 - Atunci au trimis şi au adunat toate căpeteniile Filistenilor şi au zis: "Trimiteţi de aici chivotul Dumnezeului lui Israel; lăsaţi-l să se întoarcă la locul său, ca să nu ne ucidă pe noi şi pe poporul nostru". Căci groază de moarte era în tot oraşul şi mâna Domnului apăsa foarte tare asupra lor, de cum venise acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
- 1 Regi/1 Samuel 6:3 - Iar aceia au zis: "Dacă voiţi să trimiteţi chivotul legii Domnului Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteţi fără nimic, ci aduceţi-I jertfă pentru păcat, şi atunci vă veţi vindeca şi veţi afla pentru ce nu s-a îndepărtat de la voi mâna Lui".
- 1 Regi/1 Samuel 6:5 - Aşadar, faceţi nişte chipuri cioplite de buboaie de ale voastre şi nişte chipuri de şoareci de ai voştri care pustiesc pământul şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel; poate că Îşi va ridica mâna de deasupra voastră, de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru.
- 1 Regi/1 Samuel 6:9 - Să vă uitaţi însă: Dacă el va pleca spre hotarele sale, spre Betşemeş, atunci acest mare rău ni l-a făcut El; dacă nu va porni într-acolo, atunci vom şti că nu ne-a lovit mâna Lui, ci aceasta ne-a venit din întâmplare".
- 1 Regi/1 Samuel 7:13 - Aşa au fost înfrânţi Filistenii şi nu s-au mai apucat să mai umble peste hotarele lui Israel. Mâna Domnului a fost asupra Filistenilor în toate zilele lui Samuel.
- 1 Regi/1 Samuel 8:15 - Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.
- 1 Regi/1 Samuel 9:8 - Sluga a răspuns iarăşi şi a zis: "Iată am în mână un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu şi el ne va arăta calea".
- 1 Regi/1 Samuel 9:13 - Când veţi ajunge în cetate, îl veţi găsi până nu se duce pe acel deal la prânz; căci poporul nu începe să mănânce până nu vine el; pentru că el le binecuvântează jertfa şi după aceea începe să mănânce. Duceţi-vă dar, că-l veţi apuca încă acasă".
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37
Înapoi la index