Căutare
1229 rezultate pentru: nume
- 2 Paralipomena/2 Cronici 2:13 - Aşadar îţi trimit un om înţelept şi înzestrat cu ştiinţă, şi anume pe meşterul Hiram-Abi,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 3:17 - În sfârşit au aşezat stâlpii înaintea templului, unul în dreapta şi altul în stânga şi le-a pus nume: celui din dreapta Iachin, iar celui din stânga Booz.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:5 - Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, nu Mi-am ales cetate nici într-una din seminţiile lui Israel, ca să-Mi zidesc templu în care să petreacă numele Meu, nici nu Mi-am ales om care să fie cârmuitor poporului Meu Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:6 - Acum însă am ales Ierusalimul, ca să petreacă numele Meu acolo, şi am ales pe David, ca să păstorească peste poporul Meu Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:7 - Iar lui David, tatăl meu, îi intrase la inimă să înalţe templu numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:8 - Însă Domnul a zis lui David, tatăl meu: ţi-a intrat la inimă să zideşti templu numelui Meu; bine e că ţi-a intrat acest lucru la inimă;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:9 - Dar nu vei zidi tu templul, ci fiul tău care va ieşi din coapsele tale, acela va zidi templu numelui Meu.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:10 - Şi a împlinit Domnul cuvântul Său, care l-a grăit; căci eu am urmat în locul lui David, tatăl meu, şi am şezut pe tronul lui Israel, cum zisese Domnul, şi am zidit templu numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:20 - Să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea spre templul acesta şi spre locul unde ai făgăduit să-ţi pui numele Tău, ca să asculţi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:24 - Când poporul Tău Israel va fi bătut de duşman, pentru că a păcătuit înaintea Ta, dar apoi se va întoarce către Tine, va preaslăvi numele Tău şi va cere şi se va ruga înaintea Ta, în templul acesta,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:26 - Când se va încuia cerul şi nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit ei înaintea Ta, şi-ţi vor aduce rugi în locul acesta, vor mărturisi numele Tău şi se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai smerit,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:32 - Chiar şi străinul, care nu este din poporul Tău Israel, când va purcede din pământ depărtat pentru numele Tău cel mare, pentru mâna Ta cea puternică şi pentru braţul Tău cel înalt şi va veni şi se va ruga în templul acesta,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:33 - Tu să asculţi din cer, din locul sălăşluirii Tale, şi să-i împlineşti tot lucrul pentru care străinul va striga către Tine, ca să ştie toate popoarele pământului, de numele Tău şi să se teamă de Tine, cum se teme poporul Tău Israel, şi să ştie că în numele Tău este închinat templul pe care l-am zidit eu.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:34 - Când poporul Tău va pleca cu război împotriva duşmanilor săi, pe drumul pe care-l vei trimite Tu şi se va ruga Ţie, întorcându-se spre cetatea aceasta, care Ţi-ai ales-o, şi spre templul acesta pe care l-am zidit eu numelui Tău,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 6:38 - Dacă se vor întoarce către Tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, în pământul robiei lor, unde ei se vor afla duşi robi şi se vor ruga, întorcându-se spre pământul lor, pe care Tu l-ai dat părinţilor lor şi spre "etatea care ţi-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit eu numelui Tău,
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:14 - Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:16 - Căci am ales acum şi am sfinţit templul acesta, pentru ca să fie numele Meu acolo în veci; şi ochii Mei şi inima Mea să fie acolo în toate zilele.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 7:20 - Atunci voi stârpi pe Israel de pe faţa pământului Meu pe care l-am dat lor, şi templul acesta pe care l-am sfinţit numelui Meu, îl voi lepăda de la faţa Mea, iar pe Israel îl vai da de pildă şi de ocară la toate popoarele;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 9:8 - Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul Său, pentru ca să fii rege în numele Domnului Dumnezeului tău. Din dragostea pe care Dumnezeul tău o are către Israel, ca să-l întărească în veci, te-a făcut rege peste el, ca să faci judecată şi dreptate".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 12:3 - Cu o mie două sute de care de război şi cu şaizeci de mii de călăreţi; iar poporul, care venise cu el din Egipt: Libieni, Suchieni şi Etiopieni, era foarte numeros.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 12:13 - Aşa s-a întărit iar regele Roboam în Ierusalim şi a domnit. Roboam era de patruzeci şi unu de ani când s-a făcut rege şi a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, în cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate seminţiile lui Israel, ca să-şi pună numele în ea. Pe mama lui Roboam o chema Naama Amonita.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 14:11 - Apoi a strigat Asa către Domnul Dumnezeul său şi a zis: "Doamne, la Tine este puterea, ca să ajuţi şi celui tare şi celui ce nu este tare; ajută-ne dar nouă, Doamne Dumnezeul nostru, căci noi în Tine nădăjduim şi în numele Tău am pornit împotriva acestei mulţimi, care este atât de mare; Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru, să n-aibă omul putere împotriva Ta".
- 2 Paralipomena/2 Cronici 17:7 - Iar în anul al treilea al domniei sale, a trimis pe cinci din căpeteniile sale şi anume: pe Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael şi Miheia, ca să înveţe poporul prin cetăţile lui Iuda;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:15 - Şi i-a zis regele: "De câte ori să te jur eu oare în numele Domnului, ca să grăieşti numai adevărul ?"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 18:23 - Şi s-a apropiat Sedechia, fiul lui Chenaana şi a lovit pe Miheia peste obraz, zicând: "Pe ce drum anume s-a retras Duhul Domnului de la mine, ca să grăiască prin tine ?"
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:8 - Şi ei s-au aşezat în ea şi ţi-au zidit templu sfânt numelui Tău, zicând:
- 2 Paralipomena/2 Cronici 20:9 - De va veni vreo nenorocire peste noi, ori sabia care ne pedepseşte, sau vreo boală molipsitoare, sau foamete, şi noi vom sta înaintea templului acesta şi înaintea feţei Tale - căci numele Tău este în templul acesta - şi vom striga în strâmtorarea noastră, către Tine, Tu să ne asculţi şi să ne izbăveşti.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 26:8 - Aşa că chiar Amoniţii îi dădeau daruri lui Ozia încât s-a dus vestea de numele lui până la hotarele Egiptului, căci ajunsese foarte puternic.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 26:15 - Apoi a făcut în Ierusalim maşini, construite cu meşteşug, ca să le pună în turnuri şi pe la colţurile zidurilor şi să arunce cu ele săgeţi şi pietre mari. Şi s-a dus vestea de numele lui foarte departe, pentru că în chip minunat a fost ajutat şi s-a făcut puternic.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 28:9 - Acolo însă se afla un prooroc al Domnului, care se numea Oded. Acesta a ieşit înaintea oştirii care venea la Samaria şi le-a zis: "Iată Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, fiind mâniat pe Iuda, i-a dat în mâinile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o sălbăticie care a ajuns până la cer.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 31:19 - Pentru fiii lui Aaron, care erau preoţi în satele dimprejurul cetăţilor lor, erau puşi anume bărbaţi, la fiecare cetate ca să le împartă tuturor celor de parte bărbătească dintre preoţi părţile ce li se cuveneau; precum şi la toţi leviţii înscrişi în catagrafie.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 33:4 - A făcut jertfelnice şi în templul Domnului, despre care Domnul zisese: "În Ierusalim va fi numele Meu în veci";
- 2 Paralipomena/2 Cronici 33:7 - Apoi a făcut un idol cioplit şi l-a aşezat în templul lui Dumnezeu, deşi Dumnezeu grăise către David şi către Solomon, fiul lui: "În templul acesta şi în Ierusalimul pe care l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, îmi voi pune numele Meu în veac;
- 2 Paralipomena/2 Cronici 33:18 - Celelalte fapte ale lui Manase şi rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor, care i s-au grăit în numele Domnului Dumnezeului lui Israel, se găsesc scrise în istoria regilor lui Israel.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 35:20 - După toate acestea, care le-a făcut Iosia în templul lui Dumnezeu, şi cum regele Iosia a ars cu foc pe cei ce grăiesc din pântece, pe magi, capiştile, idolii şi Aşerele ce erau în Ierusalim şi în Iuda, ca să se păzească cuvintele Domnului, scrise în cartea pe care o găsise Hilchia preotul în templul Domnului, n-a fost ca el nici unul dintre regii dinainte de el, ca să se fi întors la Domnul cu toată inima lui şi cu tot sufletul lui şi cu toată tăria lui, după toată legea lui Moise, şi nici după el nu s-a ridicat ca el. Totuşi Domnul nu şi-a potolit de tot iuţimea cea mare a mâniei Lui, iuţime cu care Domnul Se mâniase pe Iuda, pentru toate fărădelegile pe care le săvârşise Manase. Şi a zis Domnul: "Şi pe Iuda îl voi lepăda de la faţa Mea, cum am lepădat casa lui Israel; şi voi lepăda cetatea Ierusalimului, pe care am ales-o, şi templul despre care am zis: Numele Meu va fi acolo". Şi a venit Neco, regele Egiptului, cu război asupra Carchemişului, pe Eufrat; şi Iosia i-a ieşit înainte.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 36:4 - Iar peste Iuda şi Ierusalim, regele Egiptului a pus rege pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, căruia i-a schimbat numele în Ioiachim; iar pe Ioahaz, fratele lui, l-a luat Neco şi l-a dus în Egipt şi a murit acolo. Ioiachim i-a dat lui Faraon argintul şi aurul cerut. De atunci a început tara să plătească bir după cuvântul lui Faraon şi fiecare, după puterea ce avea, cerea argint şi aur de la poporul ţării pentru bir, care era trimis Faraonului Neco.
- 2 Paralipomena/2 Cronici 36:13 - El s-a răzvrătit împotriva regelui Nabucodonosor, care-l pusese să jure pe numele Domnului şi s-a făcut tare de cerbice şi şi-a învârtoşat inima sa până într-atâta, că nu s-a mai întors la Domnul Dumnezeul lui Israel.
- Ezdra 2:61 - Iar din neamul preoţilor: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ şi fiii lui Barzilai care şi-a luat femeie din fiicele lui Barzilai Galaaditul al cărui nume l-a adoptat.
- Ezdra 5:1 - Dar proorocul Agheu şi proorocul Zaharia, fiul lui Ido, au grăit Iudeilor celor din Ierusalim şi din Iuda cuvinte prooroceşti în numele Dumnezeului lui Israel.
- Ezdra 5:4 - Atunci noi le-am spus numele acelor oameni care zideau casa aceasta.
- Ezdra 5:10 - Pe lângă aceasta i-am mai întrebat şi de numele acelora, ca să-ţi dăm de veste şi să-ţi seriem numele acelor oameni, care sunt mai însemnaţi la ei.
- Ezdra 6:12 - Şi Dumnezeu al Cărui nume locuieşte acolo să doboare pe tot regele şi poporul care şi-ar întinde mâna sa ca să schimbe aceasta în paguba acestui templu al lui Dumnezeu din Ierusalim. Eu, Darie, am dat porunca aceasta; să fie întocmai adusă la îndeplinire !"
- Ezdra 8:13 - Şi cei din urmă din fiii lui Adonicam, ale căror nume erau: Ielifelet, Ieiel şi Şemaia cu şaizeci de oameni.
- Ezdra 8:18 - Pentru că mâna binefăcătoare a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus ei un om înţelept din fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, anume pe Şerevia, şi pe fiii acestuia şi pe fraţii lui în număr de optsprezece;
- Ezdra 8:20 - Şi dintre cei încredinţaţi templului pe care i-a dat David şi dregătorii lui în slujba leviţilor, ne-a adus două sute douăzeci de inşi; aceştia toţi erau numiţi pe nume.
- Ezdra 10:16 - Cei ce se întorseseră din robie au făcut aşa. Şi Ezdra preotul a rânduit la treaba aceasta şi pe căpeteniile seminţiilor din fiecare seminţie şi i-a numit pe nume. Şi au făcut ei sfat în ziua întâi a lunii a zecea, ca să cerceteze lucrul acesta,
- Neemia 1:9 - Iar când vă veţi întoarce la Mine şi veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, de aţi fi izgoniţi chiar şi la marginea cerului, şi de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce la locul pe care l-am ales, ca să-Mi pun numele Meu acolo".
- Neemia 1:11 - Rogu-Te dar, o, Doamne, să fie urechile Tale cu luare-aminte la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, cărora le place să se teamă de numele Tău, şi ajută robului Tău acum şi-i dă să dobândească milă la omul acesta. Căci eu eram paharnicul regelui".
- Neemia 7:63 - Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care a luat de soţie una din fiicele lui Barzilai Galaaditul şi a primit numele acesteia.
- Neemia 8:4 - Ezdra cărturarul stătea sus pe un podeţ de lemn, făcut anume pentru acest prilej. Alături de el, la dreapta lui, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia; iar la stânga lui se aflau Pedaia, Misael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
Înapoi la index