Căutare
524 rezultate pentru: trup
- 1 Petru 4:6 - Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul.
- 2 Petru 2:18 - Căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire.
- 1 Ioan 2:16 - Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.
- 1 Ioan 4:2 - În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.
- 2 Ioan 1:7 - Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.
- Iuda 1:7 - Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic.
- Iuda 1:8 - Asemenea deci şi aceştia, visând, pângăresc trupul, leapădă stăpânirea şi hulesc măririle (cereşti).
- Iuda 1:9 - Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: "Să te certe pe tine Domnul !"
- Iuda 1:23 - Pe alţii, smulgându-i din foc, mântuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.
- Apocalipsa 11:8 - Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
- Apocalipsa 11:9 - Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt.
- Apocalipsa 18:13 - Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.
- Apocalipsa 19:18 - Ca să mâncaţi trupuri de împăraţi şi trupuri de căpetenii de oşti şi trupurile celor puternici, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi trupurile tuturor celor slobozi şi celor robi, şi ale celor mici şi celor mari.
- Apocalipsa 19:21 - Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor.
- Tobit 1:18 - Ba am îngropat pe ascuns şi pe aceia pe care i-a ucis regele Sanherib, când se întorceau fugari din Iudeea. Sanherib a ucis mulţi Israeliţi în mânia sa. Şi a căutat regele trupurile şi nu le-a găsit.
- Iudita 2:3 - Şi ei au hotărât să nimicească tot trupul care n-ar urma porunca lui.
- Iudita 2:15 - A numărat trupele alese pentru luptă, o sută douăzeci de mii de oameni şi douăsprezece mii de arcaşi călări.
- Iudita 6:4 - Căci noi îi vom arde. Munţii vor se vor îmbăta de sângele lor şi câmpiile lor vor fi pline de trupurile lor. Şi ei nu se vor mai putea împotrivi nouă, ci vor fi nimiciţi cu desăvârşire, - zice regele Nabucodonosor, stăpânul lumii - căci el a zis: "Să nu rămână neîndeplinite cuvintele mele !"
- Iudita 13:9 - A rostogolit trupul lui de pe pat şi a luat perdeaua de pe stâlpi şi după puţin timp a ieşit şi a dat roabei sale capul lui Olofern. Şi ea l-a pus în desaga ei cu merinde. Şi amândouă au ieşit ca de obicei la rugăciune. Şi au străbătut tabăra, au ocolit văgăuna stâncii şi au luat-o la deal pe muntele Betuliei şi au ajuns la porţile cetăţii.
- Iudita 14:10 - Şi încredinţându-se Ahior despre toate câte le făcuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire în Dumnezeu şi-a tăiat împrejur trupul şi a fost primit definitiv în casa lui Israel.
- Iudita 16:17 - Vai de neamurile care se ridică împotriva poporului meu, căci Domnul cel Atotputernic le va pedepsi în ziua judecăţii, şi va da pradă trupul lor focului şi viermilor, ca să urle de durere în veci de veci !"
- Epistola lui Ieremia 1:21 - Pe trupul lor şi pe capul lor zboară liliecii, rândunelele şi alte păsări; sar chiar şi pisici.
- Solomon 1:4 - Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului.
- Solomon 2:3 - Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor.
- Solomon 7:2 - Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului odihnitor.
- Solomon 8:20 - Sau mai vârtos, aşa bun cum eram, am venit într-un trup nespurcat.
- Solomon 9:15 - Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul şi locuinţa cea pământească împovărează mintea cea plină de grijă.
- Solomon 14:26 - În prigonirea celor buni şi uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor şi răsturnarea trupeştilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor şi desfrânare şi dezmăţ sub ochii tuturor.
- Solomon 18:22 - El a biruit mulţimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe Cel care îi pedepsea şi pomenind jurămintele făcute părinţilor şi legământul cu Israel.
- Ecclesiasticul 1:9 - Ea se află la tot trupul după măsura dărniciei Lui, şi a dat-o celor ce-L iubesc pe El.
- Ecclesiasticul 13:19 - Tot trupul se însoţeşte cu cel de felul său şi omul se va însoţi cu cel asemenea lui.
- Ecclesiasticul 14:17 - Tot trupul ca o haină se învecheşte, că legătură din veac este cu moarte a muri.
- Ecclesiasticul 14:19 - Aşa este rodul trupului şi al sângelui: unul moare şi altul se naşte.
- Ecclesiasticul 18:12 - Mila omului către aproapele său, iar mila Domnului peste tot trupul;
- Ecclesiasticul 19:12 - Săgeată înfiptă în coapsele trupului, aşa e cuvântul în inima nebunului.
- Ecclesiasticul 23:5 - Pofta pântecelui şi a împreunării trupului să nu mă cuprindă şi duhului celui fără de ruşine să nu mă dai.
- Ecclesiasticul 23:22 - Omul care pofteşte în trupul cărnii sale şi nu va înceta, până nu va aţâţa foc;
- Ecclesiasticul 25:29 - De nu umblă după mâna ta, de la trupul tău depărteaz-o.
- Ecclesiasticul 26:19 - Lumina care luminează în sfeşnicul cel sfânt, aşa este un chip frumos pe un trup bine împlinit.
- Ecclesiasticul 28:5 - El fiind trup, ţine mânie, şi cine va curăţi păcatele lui ?
- Ecclesiasticul 30:14 - Mai bun este săracul sănătos şi tare eu puterea, decât bogatul care are trupul său rănit.
- Ecclesiasticul 30:15 - Sănătatea şi buna tărie este mai bună decât tot aurul, şi trupul sănătos şi eu putere, decât avuţia nenumărată.
- Ecclesiasticul 30:16 - Nu este mai bună avuţia decât sănătatea trupului şi nu este bucurie mai mare decât bucuria inimii.
- Ecclesiasticul 31:1 - Privegherea celui bogat topeşte trupul lui şi grija lui strică somnul.
- Ecclesiasticul 33:25 - Până trăieşti şi este sufletul întru tine, nici unui trup nu te supune.
- Ecclesiasticul 38:17 - Şi după cuviinţă tu acoperă trupul lui şi nu trece cu vederea înmormântarea lui.
- Ecclesiasticul 41:6 - Această judecată de la Domnul este la tot trupul.
- Ecclesiasticul 41:14 - Mâhnirea oamenilor este pentru trupurile lor; iar numele cel rău al păcătoşilor se va stinge.
- Ecclesiasticul 44:14 - Trupul lor cu pace s-a îngropat, şi numele lor trăieşte între neamuri.
- Ecclesiasticul 44:16 - Enoh, bine-plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de pocăinţă neamurilor.
Înapoi la index