Căutare
910 rezultate pentru: zică
- Matei 8:29 - Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti ?
- Matei 8:31 - Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
- Matei 9:14 - Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc ?
- Matei 9:18 - Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie.
- Matei 9:27 - Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.
- Matei 9:29 - Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă !
- Matei 9:30 - Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.
- Matei 9:33 - Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.
- Matei 10:5 - Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi;
- Matei 10:7 - Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor.
- Matei 10:12 - Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia".
- Matei 11:17 - Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.
- Matei 12:10 - Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta ? Ca să-L învinuiască.
- Matei 12:23 - Mulţimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta, Fiul lui David ?
- Matei 12:38 - Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
- Matei 13:3 - Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
- Matei 13:24 - Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
- Matei 13:31 - O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăţia cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa,
- Matei 13:36 - După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină.
- Matei 14:26 - Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.
- Matei 14:27 - Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi !
- Matei 14:30 - Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă !
- Matei 14:33 - Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
- Matei 15:1 - Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând:
- Matei 15:22 - Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David ! Fiica mea este rău chinuită de demon.
- Matei 15:23 - El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră.
- Matei 15:25 - Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă.
- Matei 16:7 - Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Aceasta, pentru că n-am luat pâine.
- Matei 16:13 - Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului ?
- Matei 16:22 - Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.
- Matei 17:5 - Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L".
- Matei 17:9 - Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
- Matei 17:10 - Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie ?
- Matei 17:15 - Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
- Matei 17:25 - Ba, da ! - a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone ? Regii pământului de la cine iau dări sau bir ? De la fiii lor sau de la străini ?
- Matei 18:26 - Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.
- Matei 18:28 - Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator.
- Matei 18:29 - Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.
- Matei 19:3 - Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină ?
- Matei 19:25 - Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască ?
- Matei 20:12 - Zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa.
- Matei 20:30 - Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David !
- Matei 20:31 - Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David.
- Matei 21:2 - Zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine.
- Matei 21:9 - Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ! Osana întru cei de sus !
- Matei 21:10 - Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta ?
- Matei 21:20 - Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată ?
- Matei 21:25 - Botezul lui Ioan de unde a fost ? Din cer sau de la oameni ? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui ?
- Matei 21:37 - La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
- Matei 22:1 - Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:
Înapoi la index