Căutare
1794 rezultate pentru: Aco
- Deuteronomul 1:46 - Şi aţi locuit în Cadeş vreme multă, că multe au fost zilele cît aţi stat acolo".
- Deuteronomul 2:10 - Înainte au locuit acolo Emimii, popor mare, mult la număr şi înalt la statură, ca fiii lui Enac;
- Deuteronomul 3:1 - "Ne-am întors apoi de acolo şi am mers către Vasan, însă ne-a ieşit înainte cu război Og, regele Vasanului, la Edrei, cu tot poporul său.
- Deuteronomul 4:28 - Veţi sluji acolo altor dumnezei, făcuţi de mâini omeneşti din lemn şi piatră, care nu văd şi nu aud, care nu mănâncă şi nu au miros.
- Deuteronomul 4:29 - Dar când vei căuta acolo pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, de-L vei căuta cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.
- Deuteronomul 4:41 - Atunci a ales Moise trei cetăţi dincoace de Iordan, spre răsăritul Soarelui, ca să fugă acolo ucigaşul
- Deuteronomul 5:15 - Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mină tare şi cu braţ înalt şi de aceea îi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.
- Deuteronomul 6:10 - Iar când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela pentru care s-a jurat părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca să ţi-l dea cu cetăţi mari şi frumoase, pe care nu le-ai zidit tu,
- Deuteronomul 6:23 - Iar pe noi ne-a scos de acolo Domnul Dumnezeul nostru ca să ne ducă şi să ne dea pământul pentru care s-a jurat părinţilor noştri că ni-l va da.
- Deuteronomul 9:5 - Nu pentru dreptatea ta şi nici pentru dreptatea inimii tale mergi să moşteneşti pământul lor, ci pentru necredinţa şi fărădelegile popoarelor acestora le izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta şi ca să împlinească făgăduinţa cu care S-a jurat Domnul părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
- Deuteronomul 9:27 - Adu-Ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov, cărora Te-ai jurat pe Tine Însuţi; nu Te uita la cerbicia poporului acestuia, nici la necredinţa lui, nici la păcatele lui,
- Deuteronomul 10:5 - Iar eu m-am întors şi m-am pogorât din munte şi am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, ca să stea acolo, cum îmi poruncise Domnul.
- Deuteronomul 10:6 - Apoi au plecat fiii lui Israel din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron şi a fost îngropat acolo şi în locul lui s-a făcut preot Eleazar, fiul lui.
- Deuteronomul 10:7 - De acolo am plecat la Gudgod şi din Gudgod la Iotbata, în pământul unde sunt cursuri de apă.
- Deuteronomul 12:6 - Acolo să aduceţi arderile de tot ale voastre şi jertfele voastre, zeciuielile voastre şi ridicarea mâinilor voastre, făgăduinţele voastre, prinoasele voastre cele de bună voie şi jertfele voastre de pace, pe întâii născuţi ai vitelor voastre mari şi ai vitelor voastre mici;
- Deuteronomul 12:7 - Să mâncaţi acolo înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă veseliţi cu familiile voastre pentru toate câte au făcut mâinile voastre şi cu câte v-a binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru.
- Deuteronomul 12:11 - Atunci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca să-Şi pună numele asupra Lui, acolo să aduceţi tot ce v-am poruncit Eu astăzi: arderile de tot ale voastre, jertfele voastre, zeciuielile voastre, ridicarea mâinilor voastre şi toate cele alese după făgăduinţele voastre, ce aţi făgăduit Domnului Dumnezeului vostru.
- Deuteronomul 12:26 - Dar cele închinate ale tale, câte le vei avea, şi cele făgăduite ale tale, ia-le şi vino la locul acela pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să se cheme numele Lui acolo.
- Deuteronomul 14:23 - Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, la locul ce-l va alege El, ca să-I fie numele acolo; adu zeciuială din pâinea ta, din vinul tău, din untdelemnul tău şi pe întâii născuţi ai vitelor tale mari şi ai vitelor tale mărunte, ca să te înveţi a te teme de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele.
- Deuteronomul 14:24 - Iar de va fi pentru tine drumul lung, încât să nu poţi aduce acestea, pentru că este departe de tine locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să-şi pună acolo numele Său, şi Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat,
- Deuteronomul 14:26 - Apoi cumpără pe argintul acesta tot ce doreşte sufletul tău: boi, oi, vin, sicheră şi orice îţi pofteşte sufletul tău, şi mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi te veseleşte, tu şi familia ta.
- Deuteronomul 16:2 - Să junghii Paştile Domnului Dumnezeului tău din vite mari şi din vite mărunte, la locul pe care-l va alege Domnul, ca să fie numele Lui acolo.
- Deuteronomul 16:6 - Ci numai în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să rămână acolo numele Lui; să junghii Paştile seara, la asfinţitul soarelui, pe vremea când ai ieşit tu din Egipt.
- Deuteronomul 16:11 - Să te veseleşti înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, levitul din cetăţile tale şi străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în mijlocul tău, în locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo.
- Deuteronomul 16:15 - Şapte zile să sărbătoreşti înaintea Domnului Dumnezeului tău, la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo; că te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate roadele şi în tot lucrul mâinilor tale, şi tu de aceea să fii vesel.
- Deuteronomul 17:8 - Dacă în vreo pricină oarecare îţi va fi greu de ales între sânge şi sânge, între judecată şi judecată, între bătăi şi bătăi şi în cetăţile tale părerile vor fi împărţite, atunci scoală şi du-te la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să-I fie numele acolo,
- Deuteronomul 17:10 - Fă după Cuvântul ce-ţi vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie chemat numele Lui acolo şi sileşte-te să împlineşti tot ceea ce te vor învăţa ei,
- Deuteronomul 17:12 - Iar cine se va purta aşa de îndărătnic, încât să nu asculte pe preotul care stă acolo la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau pe judecătorul care va fi în zilele acelea, unul ca acela să moară.
- Deuteronomul 19:4 - Şi iată care ucigaş va fugi acolo şi va trăi: cel ce va ucide pe aproapele său fără voie şi fără să-i fi fost vrăjmaş nici cu o zi, nici cu două înainte;
- Deuteronomul 19:12 - Bătrânii cetăţii lui să trimită ca să-l ia de acolo şi să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară.
- Deuteronomul 21:4 - Şi bătrânii cetăţii aceleia să ducă această junincă la apă curgătoare, într-un loc care n-a fost arat, nici semănat, şi să junghie juninca acolo în apa cea curgătoare.
- Deuteronomul 21:20 - Acest fiu al nostru este rău şi neascultător, nu ascultă de Cuvântul nostru şi este lacom şi beţiv".
- Deuteronomul 22:8 - De vei zidi casă nouă, să faci apărătoare pe marginea acoperişului tău, ca să nu aduci sânge asupra casei tale când va cădea cineva de pe ea.
- Deuteronomul 22:12 - Fă-ţi ciucuri în cele patru colţuri ale mantiei tale cu care te acoperi.
- Deuteronomul 23:12 - Să ai afară din tabără loc şi acolo să ieşi afară.
- Deuteronomul 24:18 - Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în Egipt şi Domnul Dumnezeul tău te-a izbăvit de acolo, de aceea îţi şi poruncesc eu să faci aceasta.
- Deuteronomul 25:9 - Atunci cumnata lui să se ducă la el acolo, în faţa bătrânilor, să-i dezlege sandaua din piciorul lui, să-l scuipe în obraz şi să zică: Aşa se cuvine omului care nu vrea să zidească fratelui său casă în Israel.
- Deuteronomul 26:2 - Să iei pârga tuturor roadelor pământului ce vei lua tu din pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, să le pui în paner şi să te duci la locul acela pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege ca să-i fie acolo numele Lui;
- Deuteronomul 26:5 - Tu să răspunzi şi să zici înaintea Domnului Dumnezeului tău: Tatăl meu a fost un arameian pribeag, s-a dus în Egipt, s-a aşezat acolo cu puţinii oameni ai săi şi acolo s-a ridicat din el popor mare, puternic şi mult la număr.
- Deuteronomul 27:5 - Să zideşti acolo jertfelnic Domnului Dumnezeului tău, jertfelnic făcut din pietre, fără să pui asupra lor fierul.
- Deuteronomul 27:7 - Să mai aduci jertfe de pace; să mănânci şi să te saturi acolo şi să te veseleşti înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 28:36 - Te va duce Domnul pe tine şi pe regele tău, pe care-l vei pune peste tine, la poporul pe care nu l-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, şi acolo vei sluji altor dumnezei de lemn şi de piatră;
- Deuteronomul 28:64 - Atunci te va împrăştia Domnul Dumnezeul tău prin toate popoarele şi acolo vei sluji altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi; vei sluji la lemne şi la pietre.
- Deuteronomul 28:65 - Dar şi între aceste popoare nu te vei linişti şi nu vei avea loc de odihnă pentru piciorul tău, că Domnul îţi va da acolo inimă tremurătoare, topirea ochilor şi durere sufletului.
- Deuteronomul 28:68 - Şi te va întoarce Domnul în Egipt, în corăbii pe calea aceea de care ţi-a zis: "Să nu o mai vezi !"; şi acolo vă veţi da spre vânzare vrăjmaşilor voştri robi şi roabe şi nu va fi cine să vă cumpere".
- Deuteronomul 29:13 - Ca să te faci astăzi poporul Lui şi El să-ţi fie Dumnezeu, precum ţi-a grăit El şi cum S-a jurat părinţilor tăi: lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
- Deuteronomul 30:4 - Chiar de ai fi risipit de la o margine a cerului până la cealaltă margine a cerului, şi de acolo te va aduna Domnul Dumnezeul tău şi te va lua şi de acolo,
- Deuteronomul 30:20 - Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov că îl va da lor".
- Deuteronomul 31:26 - Şi a zis: "Luaţi această carte a legii şi o puneţi de-a dreapta chivotului legii Domnului Dumnezeului vostru şi va fi ea acolo mărturie împotriva ta.
- Deuteronomul 32:9 - Iar partea Domnului este poporul lui Iacov, Israel e partea lui de moştenire.
Înapoi la index