Căutare
646 rezultate pentru: Sfânt
- 1 Tesaloniceni 1:5 - Că Evanghelia noastră n-a fost la voi numai în cuvânt, ci şi întru putere şi în Duhul Sfânt şi în deplină încredinţare, precum bine ştiţi ce fel am fost între voi, pentru voi.
- 1 Tesaloniceni 1:6 - Şi voi v-aţi făcut următori ai noştri şi ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deşi aţi avut multe necazuri.
- 1 Tesaloniceni 2:10 - Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt şi cât de drept şi fără de prihană ne-am purtat între voi credincioşii;
- 1 Tesaloniceni 4:8 - De aceea, cel ce dispreţuieşte (acestea), nu dispreţuieşte un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Său cel Sfânt.
- 1 Tesaloniceni 5:26 - Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă.
- 2 Timotei 1:9 - El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor,
- 2 Timotei 1:14 - Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi.
- Tit 3:5 - El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt,
- Evrei 2:4 - Împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă ?
- Evrei 3:7 - De aceea, precum zice Duhul Sfânt: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui,
- Evrei 6:4 - Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt,
- Evrei 7:26 - Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
- Evrei 9:2 - Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta.
- Evrei 9:3 - Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
- Evrei 9:8 - Prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai sta în picioare,
- Evrei 9:12 - El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.
- Evrei 9:24 - Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini - închipuirea celei adevărate - ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
- Evrei 9:25 - Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori - ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an.
- Evrei 10:15 - Dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis:
- Evrei 10:19 - Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus,
- Evrei 13:11 - Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără.
- 1 Petru 1:12 - Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din cer, v-au propovăduit Evanghelia, spre care şi îngerii doresc să privească.
- 1 Petru 1:15 - Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.
- 1 Petru 1:16 - Că scris este: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt".
- 1 Petru 2:5 - Şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos;
- 1 Petru 2:9 - Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată,
- 2 Petru 1:18 - Şi acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt.
- 2 Petru 1:21 - Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.
- 2 Petru 2:21 - Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
- 2 Petru 3:11 - Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie,
- 1 Ioan 2:20 - Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate.
- 1 Ioan 5:7 - Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt.
- Iuda 1:20 - Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt.
- Apocalipsa 3:7 - Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide:
- Apocalipsa 4:8 - Şi cele patru fiinţe, având fiecare din ele câte şase aripi, sunt pline de ochi, de jur împrejur şi pe dinăuntru, şi odihnă nu au, ziua şi noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine.
- Apocalipsa 11:2 - Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni.
- Apocalipsa 15:4 - Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău ? Că tu singur eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.
- Apocalipsa 16:5 - Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Cel Sfânt, că ai judecat acestea:
- Apocalipsa 20:6 - Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.
- Apocalipsa 21:2 - Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.
- Apocalipsa 21:10 - Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,
- Apocalipsa 22:11 - Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
- Apocalipsa 22:19 - Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
- Tobit 3:11 - Şi în clipa aceea, întinzând braţele spre fereastră se ruga astfel: "Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul meu şi binecuvântat să fie numele Tău cel sfânt şi slăvit în veci ! Să Te binecuvânteze pe Tine toate făpturile Tale în veci !
- Tobit 8:5 - Şi a început Tobie a zice: "Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii ! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale !
- Tobit 8:15 - Şi a binecuvântat Raguel pe Dumnezeu şi a zis: "Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeule, cu tot felul de binecuvântare curată şi sfântă ! Să Te binecuvânteze pe Tine drepţii Tăi şi toate făpturile Tale şi toţi îngerii Tăi, şi toţi aleşii Tăi să Te binecuvânteze în veci !
- Tobit 12:12 - Când te rugai tu şi nora ta Sara, eu duceam pomenirea rugăciunii voastre înaintea Celui Sfânt şi când îngropai tu pe cei morţi, încă eram cu tine.
- Tobit 12:15 - Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt".
- Tobit 13:9 - Ierusalime, cetate sfântă, El te va pedepsi pentru păcatele fiilor tăi şi iarăşi va milui pe fiii celor drepţi.
- Tobit 13:18 - Pe toate uliţele lui va răsuna "Aliluia", şi se va cânta: Bine este cuvântat Dumnezeul lui Israel ! Întru Tine se va binecuvânta numele Tău cel sfânt în vecii vecilor !"
Înapoi la index