Căutare
629 rezultate pentru: Sur
- 2 Corinteni 1:17 - Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă ? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte ca la mine da, da să fie şi nu, nu ?
- 2 Corinteni 4:17 - Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,
- 2 Corinteni 7:13 - De aceea, ne-am mângâiat; dar pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor.
- 2 Corinteni 8:13 - Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire:
- 2 Corinteni 9:12 - Pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu;
- 2 Corinteni 10:4 - Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii,
- 2 Corinteni 10:12 - Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere.
- 2 Corinteni 10:13 - Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi.
- 2 Corinteni 10:14 - Căci nu ne întindem peste măsură, ca şi cum n-am fi ajuns la voi, căci am şi ajuns cu Evanghelia lui Hristos până la voi.
- 2 Corinteni 10:15 - Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credinţa voastră, ne vom mări în voi cu prisosinţă, după măsura noastră,
- 2 Corinteni 10:16 - Ca să propovăduim Evanghelia şi în ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata.
- 2 Corinteni 11:9 - Şi de faţă fiind la voi şi în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi, să nu vă fiu povară.
- 2 Corinteni 11:23 - Sunt ei slujitori ai lui Hristos ? Nebuneşte spun: eu nu mai mult ca ei ! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.
- Galateni 1:13 - Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam.
- Galateni 4:3 - Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii;
- Galateni 4:9 - Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte ?
- Galateni 5:20 - Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
- Efeseni 2:14 - Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii,
- Efeseni 4:7 - Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
- Efeseni 4:13 - Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.
- Efeseni 4:16 - Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
- Coloseni 1:24 - Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,
- Coloseni 2:8 - Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.
- Coloseni 2:20 - Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea:
- 1 Tesaloniceni 2:16 - Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.
- 1 Tesaloniceni 3:10 - Noaptea şi ziua ne rugăm cu prisosinţă, ca să vedem faţa voastră şi să împlinim lipsurile credinţei voastre.
- 1 Tesaloniceni 4:6 - Şi nimeni să nu întreacă măsura şi să nu nedreptăţească pe fratele său, în această privinţă, căci Domnul este răzbunător pentru toate acestea, după cum v-am şi spus mai înainte şi v-am dat mărturie.
- 1 Timotei 5:2 - Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia.
- Filimon 1:2 - Şi surorii Apfia, şi lui Arhip, cel împreună-oştean cu noi, şi Bisericii din casa ta:
- Evrei 2:14 - Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul,
- Evrei 4:12 - Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,
- 1 Petru 4:3 - Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti.
- 2 Petru 2:1 - Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire;
- 2 Ioan 1:13 - Te îmbrăţişează fiii surorii tale celei alese.
- Apocalipsa 1:16 - În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
- Apocalipsa 4:5 - Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi şapte făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu,
- Apocalipsa 6:6 - Şi am auzit, în mijlocul celor patru fiinţe, ca un glas care zicea: Măsura de grâu un dinar, şi trei măsuri de orz un dinar. Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi.
- Apocalipsa 8:5 - Şi îngerul a luat cădelniţa şi a umplut-o din focul altarului şi a aruncat pe pământ; şi s-au pornit tunete şi glasuri şi fulgere şi cutremur.
- Apocalipsa 8:13 - Şi am văzut şi am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului şi striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiţei celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbiţeze !
- Apocalipsa 10:3 - Şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar când a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile lor.
- Apocalipsa 11:2 - Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni.
- Apocalipsa 11:15 - Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi va împărăţi în vecii vecilor.
- Apocalipsa 18:6 - Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori.
- Apocalipsa 21:15 - Şi cel ce vorbea cu mine avea pentru măsurat o trestie de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei.
- Apocalipsa 21:16 - Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă.
- Apocalipsa 21:17 - Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura omenească, care este şi a îngerului.
- Iudita 2:26 - Şi a împresurat pe toţi fiii lui Madian, a ars aşezările şi a jefuit stânile lor.
- Iudita 3:7 - Şi locuitorii acestor cetăţi şi ale tuturor celor dimprejur l-au primit cu cununi, cu dansuri şi cu tobe.
- Iudita 5:9 - Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălaşurile şi să plece în ţara Canaanului. Şi ei s-au aşezat în el şi s-au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu turme nenumărate.
- Iudita 7:19 - Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul Dumnezeul lor, deoarece îşi pierduseră cumpătul, când s-au văzut împresuraţi de duşmanii lor şi că nici nu mai era chip de scăpare.
Înapoi la index