Căutare
564 rezultate pentru: data
- 3 Ezdra 1:29 - Şi îndată l-au scos pe el slugile lui din rândul de bătaie, şi el s-a suit în al doilea car al lui şi, ajungând la Ierusalim, şi-a sfârşit viaţa şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi.
- 3 Ezdra 7:12 - Că leviţii toţi o dată s-au curăţit, şi au junghiat mielul pascal pentru toţi fiii lui Israel întorşi din robie şi pentru fraţii lor, preoţii, şi pentru ei înşişi.
- 3 Ezdra 8:3 - Acest Ezdra s-a suit din Babilon, fiind cărturar iscusit în legea lui Moise, dată de Dumnezeu lui Israel,
- 3 Ezdra 8:7 - Au sosit la Ierusalim, după călătoria cea bună, dată lor de Domnul;
- 3 Ezdra 8:26 - Şi tu, Ezdra, după înţelepciunea lui Dumnezeu care îţi este dată, pune judecători şi legiuitori, ca să judece în toată Siria şi Fenicia pe toţi cei ce ştiu legea Dumnezeului tău, iar pe cei ce nu ştiu, învaţă-i.
- 3 Ezdra 8:73 - Îndată ce am auzit eu acestea, mi-am rupt hainele şi veşmântul cel sfinţit şi mi-am smuls părul din cap şi barbă şi am şezut mâhnit pe gânduri.
- 3 Ezdra 9:38 - Adunându-se toată mulţimea împreună deodată pe locul dinspre poarta de răsărit a templului,
- Solomon 2:2 - Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
- Solomon 5:3 - Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre.
- Solomon 7:10 - Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
- Solomon 12:9 - Nu pentru că n-ai fi putut supune cu război pe cei necredincioşi celor drepţi, sau să-i pierzi dintr-odată cu groaznice fiare, sau cu o poruncă scurtă,
- Solomon 12:27 - Suferind şi tulburându-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe Care altădată au zis că nu-L cunosc; pentru aceea, osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor.
- Solomon 17:6 - Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine şi, zguduiţi de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările şi mai grozave încă.
- Ecclesiasticul 1:14 - Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi cu cei credincioşi ea se formează o dată în sânul mamei. Între oameni ea şi-a pus temelie veşnică şi seminţiei lor se încredinţează.
- Ecclesiasticul 7:9 - Nu te lăsa atras de două ori la păcat, căci şi pentru o singură dată nu vei rămâne nepedepsit.
- Ecclesiasticul 7:28 - Din toată inima cinsteşte pe tatăl tău şi nu uita niciodată durerile mamei tale.
- Ecclesiasticul 7:38 - În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată.
- Ecclesiasticul 19:7 - Niciodată nu spune altora ceea ce ai auzit şi nimic nu ţi se va împuţina.
- Ecclesiasticul 19:28 - Uneori mustrarea nu este făcută la timp potrivit şi câteodată cel care tace se dovedeşte înţelept.
- Ecclesiasticul 26:3 - Femeia bună este parte bună şi este dată câştig celor care se tem de Domnul.
- Ecclesiasticul 45:23 - Oamenii cei ce erau cu Datan şi cu Abiran şi adunarea lui Core cu mânie şi cu urgie.
- Ecclesiasticul 45:34 - A fost şi legătura cu David, fiu din seminţia lui Iuda, ca să moştenească împărăţia fiii lui, unul după altul; dar alta este moştenirea dată lui Aaron şi seminţiei lui.
- Ecclesiasticul 50:23 - Şi ei se închinau încă o dată, ca să primească binecuvântare de la Cel Preaînalt.
- Susanei 1:26 - Şi, după ce au grăit bătrânii cuvintele lor, s-au ruşinat slugile foarte, că niciodată nu s-a grăit cuvânt ca acesta despre Susana.
- Balaurul şi Bel 1:8 - Şi a zis Daniel râzând: Nu te înşela, stăpânia ta; acesta este de lut înăuntrul lui, şi în afară de aramă, nici nu mănâncă şi nici nu bea vreodată.
- Balaurul şi Bel 1:22 - Şi îndată ce s-a deschis uşa, uitându-se pe masă, regele a strigat cu glas mare: Mare eşti Bel. Şi nu este la tine nici un vicleşug.
- Balaurul şi Bel 1:46 - Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său.
- 1 Macabei 4:6 - Şi odată cu ziua s-a ivit Iuda în câmp cu trei mii de bărbaţi, însă platoşe şi săbii n-aveau, precum le era voia.
- 1 Macabei 11:22 - Iar el auzind, s-a mâniat şi, îndată purcezând, a venit la Ptolemaida şi a scris lui Ionatan să nu stea cu oştirea împrejurul cetăţii, ci degrabă să vină la el în Ptolemaida, să se întâlnească.
- 1 Macabei 11:47 - Şi a chemat regele pe Iudei într-ajutor şi s-au adunat toţi împreună la el şi îndată s-au risipit în cetate.
- 1 Macabei 11:68 - Dar dintr-o dată le-a ieşit în faţă, în câmpie, o armată păgână, care după ce lăsase o parte din oştire în munţi să-l pândească, înainta drept în faţa lui.
- 1 Macabei 13:7 - Şi s-a aprins duhul poporului, îndată ce a auzit cuvintele acestea, şi a răspuns cu glas mare, zicând:
- 2 Macabei 1:25 - Cel care unul este Împărat şi bun şi unul dătător de bunătăţi şi singur drept şi atotţiitor şi veşnic Cel care mântuieşti pe Israel din tot răul, Cel care ai ales pe părinţi şi i-ai sfinţit.
- 2 Macabei 1:32 - Îndată ce s-a făcut aceasta, s-a aprins din ele flacără, dar flacăra de pe altar o covârşea în strălucire.
- 2 Macabei 3:8 - Şi Eliodor îndată a pornit la călătorie, însă dând veste că merge în cetăţile Cele-Siriei şi ale Feniciei, iar cu fapta plinind porunca regelui.
- 2 Macabei 3:37 - Şi regele, întrebând pe Eliodor cine ar fi vrednic, care să se mai trimită odată în Ierusalim, el a răspuns:
- 2 Macabei 4:10 - Şi îngăduind regele, a dobândit stăpânirea şi îndată a început să înveţe obiceiuri greceşti pe cei din neamul său.
- 2 Macabei 4:34 - Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia şi cu înşelăciune dându-i dreapta şi încredinţându-l cu jurământ, şi cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui şi l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.
- 2 Macabei 4:38 - Şi aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira şi i-a rupt hainele şi l-a purtat împrejur prin toată cetatea, şi într-acelaşi loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaş, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
- 2 Macabei 5:20 - Pentru aceea şi locul acesta a avut parte de răutăţile ce s-au întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaş bunătăţilor celor de la Domnul; părăsit altădată în mâna Atotputernicului, el a fost iarăşi aşezat în toată mărirea lui, după ce marele Stăpân S-a împăcat cu poporul Său.
- 2 Macabei 6:15 - Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăseşte pe poporul Său.
- 2 Macabei 6:23 - Iar el gând bun luând şi vrednic fiind de vârstă şi de adâncile bătrâneţi, şi de cinstitele cărunteţi, care şi le agonisise şi de creşterea cea foarte bună din pruncie şi mai vârtos de cea sfântă şi de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la moarte.
- 2 Macabei 7:4 - Şi după ce s-au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întâi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap şi să-i taie mâinile şi picioarele, în faţa celorlalţi fraţi şi a mamei lor.
- 2 Macabei 7:10 - Şi după aceasta al treilea a fost batjocorit, şi cerându-i-se limba, îndată a scos-o şi mâinile cu îndrăzneală le-a întins şi vitejeşte a zis:
- 2 Macabei 7:15 - Şi îndată aducând pe al cincilea îl muncea, iar el, căutând către rege, a zis:
- 2 Macabei 8:9 - Iar el îndată a ales pe Nicanor, feciorul lui Patrocle, unul din cei mai de frunte prieteni, şi l-a trimis supunându-i din tot felul de neamuri nu mai puţin de douăzeci de mii; ca să piardă tot neamul Evreilor. Şi i-a dat tovarăş şi pe Gorgias, bărbat învăţat la oştire şi priceput în lucrurile războiului.
- 2 Macabei 8:11 - Şi îndată a trimis la cetăţile cele de pe lângă mare, chemându-le ca să vină să cumpere robi Evrei, făgăduind că nouăzeci de robi va da pentru un talant, neaşteptând pedeapsa cea viitoare asupra lui de la Cel Atotputernic.
- 2 Macabei 9:4 - Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
- 2 Macabei 10:22 - Pe aceşti vânzători i-au omorât şi îndată au luat cele două turnuri.
- 2 Macabei 11:36 - Iar pentru cele ce a judecat să se supună împăratului, trimiteţi pe cineva îndată, după ce veţi fi cercetat toată pricina, ca să înfăţişăm totul împăratului precum voiţi voi, fiindcă noi venim la Antiohia.
Înapoi la index