Căutare
897 rezultate pentru: erau
- Iezechiel 31:13 - Pe dărâmăturile lui s-au aşezat toate păsările cerului şi în lăstarii lui erau toate fiarele câmpului.
- Iezechiel 31:17 - Şi aceştia s-au coborât cu el în locuinţa morţilor la cei ucişi de sabie, care erau braţul lui şi trăiau în umbra lui, printre neamuri".
- Iezechiel 36:17 - "Fiul omului, când casa lui Israel trăia în ţara sa, au pângărit-o cu purtarea lor şi cu faptele lor; căile lor erau înaintea feţei Mele ca necurăţenia femeii în timpul regulei ei;
- Iezechiel 37:2 - Şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot.
- Iezechiel 37:8 - Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele.
- Iezechiel 40:10 - Odăi de pază la porţile dinspre răsărit erau trei de o parte şi trei de cealaltă parte; tustrele aveau aceeaşi măsură şi aceeaşi măsură aveau şi stâlpii de o parte şi de cealaltă.
- Iezechiel 40:13 - Apoi a măsurat el faţa porţii, de la acoperişul unei camere până la acoperişul celeilalte, douăzeci şi cinci de coţi în lăţime. Uşile camerelor erau faţă în faţă.
- Iezechiel 40:15 - De la faţa de dinafară a porţii până la faţa ei dinăuntru erau cincizeci de coţi.
- Iezechiel 40:16 - Odăile de pază aveau ferestre cu gratii; asemenea ferestre erau şi printre stâlpi, spre poartă de jur împrejur. Iar pe stâlpi erau săpate ramuri de finic.
- Iezechiel 40:17 - Apoi m-a dus omul acela în curtea cea din afară şl iată acolo erau camere şi împrejurul curţii era făcut caldarâm de piatră. Pe acel caldarâm erau treizeci de camere.
- Iezechiel 40:21 - Camerele de pe laturile ei şi prispele ei, trei de o parte şi trei de alta, stâlpii ei erau de măsura celor de la poarta cea dinspre răsărit; lungimea clădirii porţii, cincizeci de coţi şi lăţimea, douăzeci şi cinci de coţi.
- Iezechiel 40:22 - Ferestrele ei, prispele ei şi palmierii ei erau ca şi la poarta care dădea spre răsărit; la ea duc şapte trepte şi înaintea ei are pridvor.
- Iezechiel 40:25 - Ferestrele camerelor şi ale pridvorului erau la fel cu ferestrele clădirilor celorlalte două porţi; lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
- Iezechiel 40:26 - Scara dinaintea ei era cu şapte trepte şi avea înaintea ei pridvor; şi palmierii de podoabă erau unul pe un stâlp şi altul pe alt stâlp de la intrare.
- Iezechiel 40:31 - Spre curtea cea de la margine, avea şi pridvor; pe stâlpii ei erau palmieri săpaţi, iar scara dinaintea ei era cu opt trepte.
- Iezechiel 40:33 - Camerele ei cele de pe laturi, stâlpii ei şi pridvorul ei erau de aceeaşi măsură. Împrejur avea ferestre la camere şi la pridvor. Lungimea ei era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
- Iezechiel 40:39 - Iar în pridvorul porţii erau două mese de o parte a intrării şi două mese de cealaltă parte, pe care se tăiau jertfele arderii de tot, jertfele pentru păcat şi jertfele pentru vină.
- Iezechiel 40:41 - Aşadar erau patru mese de o parte şi patru mese de cealaltă parte; în total opt mese, pe care se tăiau jertfele.
- Iezechiel 40:42 - Patru mese, pentru pregătirea arderilor de tot, erau de piatră cioplită, lungi de un cot şi jumătate şi late de un cot şi jumătate şi înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele de junghiat, arderile de tot şi jertfele celelalte.
- Iezechiel 40:44 - În curtea cea dinăuntru, în partea din afară a clădirilor porţilor, erau două camere pentru cântăreţi: una pe latura clădirii porţii dinspre miazănoapte, cu faţa spre miazăzi, iar cealaltă pe latura clădirii porţii celei de miazăzi, cu faţa spre miazănoapte.
- Iezechiel 40:49 - Lungimea pridvorului era de unsprezece coţi şi lăţimea de douăzeci de coţi. La el suia o scară cu zece trepte. Şi lângă stâlpi erau coloane: una de o parte şi alta de altă parte a intrării.
- Iezechiel 41:16 - Uşorii uşilor şi ai ferestrelor cu gratii, camerele laterale din cele trei caturi, pe jos şi de jos până Ia ferestre, de jur împrejur erau căptuşite cu lemn. Ferestrele erau închise.
- Iezechiel 41:18 - Şi anume, erau săpaţi heruvimi şi palmieri, astfel: între fiecare doi heruvimi un. palmier şi fiecare heruvim avea două feţe.
- Iezechiel 41:19 - Heruvimul într-o parte avea o faţă de om, întoarsă spre un palmier, şi în cealaltă parte avea o faţă de leu, întoarsă spre alt palmier. Aşa erau făcute chipuri în tot templul şi împrejur.
- Iezechiel 41:20 - De jos până la înălţimea uşilor erau sculptaţi heruvimi şi palmieri ca şi pe pereţii templului.
- Iezechiel 41:21 - În templu, uşorii uşilor erau în patru muchii. Iar în faţa Sfintei Sfintelor se vedea un fel de altar de lemn.
- Iezechiel 41:22 - Altarul era de lemn, înalt de trei coţi şi lung de doi coţi; şi coarnele lui şi postamentul lui şi pereţii lui erau de lemn. Şi mi-a zis bărbatul acela: Aceasta este masa cea de dinaintea Domnului.
- Iezechiel 41:24 - Fiecare din acele două uşi avea câte două canaturi, care se deschideau într-o parte şi în alta, căci două canaturi erau la o uşă şi două la cealaltă uşă.
- Iezechiel 41:25 - Şi pe ele, pe uşile templului, erau sculptaţi heruvimi şi palmieri, ca şi pe pereţi. Iar în faţa pridvorului, afară, era o pardoseală de lemn.
- Iezechiel 41:26 - Pe o latură şi pe alta a pridvorului erau ferestre cu gratii şi chipuri de palmieri; asemenea erau şi în camerele laterale şi pe căptuşeala de lemn.
- Iezechiel 42:4 - Pe dinaintea camerelor era un loc de trecere de zece coţi lat şi de o sută de coţi lung. Uşile erau spre miazănoapte.
- Iezechiel 42:5 - Camerele cele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi cele de la mijloc ale clădirii, pentru că galeriile le răpeau o parte din întinderea lor.
- Iezechiel 42:6 - Ele aveau trei caturi, dar nu aveau stâlpi ca în curte. De aceea, plecând de la pământ, camerele de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi decât cele de la mijloc.
- Iezechiel 42:8 - Pentru că şi camerele dinspre curtea cea din afară aveau o lungime tot numai de cincizeci de coţi. Şi aceste două clădiri care erau în dreptul templului aveau o sută de coţi.
- Iezechiel 42:11 - Dinaintea lor era un loc de trecere întocmai ca şi la camerele cele dinspre miazănoapte şi avea aceeaşi lungime ca şi acelea şi aceeaşi lăţime; toate ieşirile lor, întocmirea lor şi uşile lor erau la fel;
- Iezechiel 46:22 - În toate patru colţurile curţii erau curţi acoperite, de patruzeci de coţi în lungime şi de treizeci în lăţime; curţile din toate patru colţurile aveau o singură măsură.
- Iezechiel 46:23 - Şi împrejurul celor patru curţi erau ziduri, iar pe lângă pereţi de jur împrejur erau vetre pentru gătit mâncare.
- Iezechiel 47:5 - Şi a mai măsurat încă o mie de coji şi era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apele crescuseră; erau ape de trecut înotând, un fluviu care nu se putea trece.
- Iezechiel 47:7 - Şi cârd am venit înapoi, iată pe malurile râului erau mulţi arbori pe o parte şi pe alta.
- Daniel 3:21 - Atunci aceşti oameni, îmbrăcaţi cum erau, cu mantie, încălţăminte, pălărie şi cu toată îmbrăcămintea lor, au fost legaţi şi aruncaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător.
- Daniel 3:27 - Şi adunându-se satrapii, dregătorii cei mai mari, cârmuitorii şi sfetnicii regelui, au văzut că focul nu pricinuise nici o vătămare trupului acestor oameni, că nici perii capului nu se pârliseră şi că hainele lor erau neschimbate şi că nici măcar nu miroseau a foc.
- Daniel 5:19 - Iar din pricina puterii pe care El i-o dăduse, toate popoarele, neamurile şi limbile erau înfricoşate şi tremurau înaintea lui; el omora pe cine voia şi lăsa în viaţă pe cine voia, înălţa pe cine voia şi cobora pe cine voia.
- Daniel 7:20 - Şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cale trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era mult mai mare decât celelalte.
- Daniel 8:3 - Şi am ridicat ochii mei şi m-am uitat şi iată un berbec cu două coarne stând în picioare în faţa fluviului şi coarnele lui erau lungi, iar unul mai lung decât celălalt şi cel mai lung creştea cel din urmă.
- Daniel 10:7 - Şi am văzut numai eu, Daniel, o vedenie, iar oamenii care erau cu mine nu au văzut vedenia; ci o mare spaimă a căzut peste ei şi au fugit să se ascundă.
- Iona 2:7 - Mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu !
- Naum 3:8 - Oare tu eşti mai bine întărită decât No-Amon, cea aşezată pe malurile Nilului, înconjurată de apă, a cărei întăritură era marea şi ziduri erau apele ?
- Naum 3:9 - Etiopia împreună cu Egiptul erau nesfârşita ei putere. Put şi Libienii, ajutoarele ei de luptă !
- Agheu/Hagai 2:16 - Aduceţi-vă aminte când voi veneaţi la o grămadă de douăzeci de măsuri, şi nu erau decât zece, şi la teasc ca să scoateţi cincizeci de măsuri şi nu găseaţi decât douăzeci.
- Zaharia 5:9 - Şi am ridicat ochii mei şi am privit şi iată că au ieşit două femei. Şi vântul bătea în aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Şi ele au ridicat efa între pământ şi cer.
Înapoi la index