Căutare
754 rezultate pentru: înalt
- 1 Petru 2:13 - Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor,
- 1 Petru 5:6 - Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit.
- 2 Petru 1:17 - Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit".
- Apocalipsa 8:13 - Şi am văzut şi am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului şi striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiţei celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbiţeze !
- Apocalipsa 19:17 - Şi am văzut un înger stând în soare; şi a strigat cu glas puternic, grăind tuturor păsărilor care zboară spre înaltul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
- Apocalipsa 21:10 - Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,
- Apocalipsa 21:12 - Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
- Apocalipsa 21:16 - Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt deopotrivă.
- Tobit 1:4 - Când trăiam eu în ţara mea, în pământul lui Israel, fiind încă tânăr, toată seminţia lui Neftali, străbunul meu, s-a despărţit de casa lui David şi de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate triburile lui Israel pentru jertfele lor; acolo fusese zidit templul în care locuieşte Cel Preaînalt şi Sfinţit pentru toate neamurile viitoare.
- Tobit 1:13 - Şi mi-a dăruit Cel Preaînalt milă şi bunăvoinţă înaintea lui Salmanasar şi am fost omul lui de încredere.
- Tobit 4:11 - În faţa Celui Preaînalt, milostenia este dar bogat pentru toţi cei ce o fac.
- Tobit 10:13 - Şi Edna a zis către Tobie: "Iubite frate, să te înalţe Domnul cerului şi să-mi dăruiască să-ţi văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îţi dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăşti".
- Tobit 12:6 - Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis: "Binecuvântaţi pe Dumnezeu, slăviţi-L şi cunoaşteţi slava Lui şi mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi ! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu ! Şi voi să nu vă leneviţi a-L preaslăvi.
- Tobit 12:15 - Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt".
- Tobit 12:20 - Aşadar, preaslăviţi acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel Care m-a trimis, şi scrieţi într-o carte toate cele ce s-au săvârşit".
- Tobit 13:2 - Căci El pedepseşte şi miluieşte, coboară până la locuinţa morţilor şi iarăşi înalţă, şi nu este nimeni care ar scăpa din mâna Lui !
- Tobit 13:6 - De vă veţi întoarce la El cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru, ca să umblaţi înaintea Lui cu dreptate, atunci şi El se va întoarce spre voi şi nu-Şi va ascunde faţa Sa de la voi. Veţi vedea ce va face El cu voi. Preaslăviţi-L cu glas înalt şi binecuvântaţi pe Domnul dreptăţii şi preaînălţaţi pe Împăratul veacurilor. Îl voi preaslăvi în ţara robiei şi voi vesti puterea şi slava Lui poporului păcătoşilor ! Întoarceţi-vă păcătoşi, şi faceţi dreptate înaintea Lui ! Poate vă va fi binevoitor şi vă va arăta milă.
- Tobit 13:7 - Voi înălţa pe Dumnezeul meu, şi sufletul meu va înălţa pe Împăratul cerului şi se va bucura de slava Lui.
- Tobit 14:7 - Şi toate popoarele vor binecuvânta pe Domnul, şi va binecuvânta şi poporul Lui pe Dumnezeu şi Domnul va înălţa pe poporul Său. Şi toţi cei ce iubesc adevărat şi drept pe Domnul Dumnezeu se vor bucura şi vor face milă cu fraţii noştri.
- Iudita 1:2 - El a înconjurat această cetate cu un zid de pietre, tăiate în patru colţuri, lungi de şase coli şi late de trei coţi, şi i-a făcut ziduri înalte de şaptezeci de coţi şi groase de cincizeci de coţi.
- Iudita 1:3 - La porţi a ridicat turnuri de o sută de coţi înălţime şi şaizeci de coţi la temelie.
- Iudita 1:4 - Şi i-a făcut porţi înalte de şaptezeci de coţi şi late de patruzeci de coţi, prin care să iasă oştirea şi pedestrimea.
- Iudita 4:5 - Şi au ocupat toate vârfurile munţilor celor mai înalţi şi au întărit toate satele muntelui şi au adunat în sate merinde, pregătindu-se de război, căci lanurile lor fuseseră secerate de curând.
- Iudita 5:1 - Lui Olofern, căpetenia oştirii asiriene, i-a sosit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munţilor şi că au întărit orice pisc înalt, iar în câmpii au aşezat obstacole.
- Iudita 7:4 - Când fiii lui Israel au văzut mulţimea lor, s-au înspăimântat foarte şi au zis unii către alţii: "Acum ei vor jefui toată faţa pământului, încât nici munţii înalţi, nici văile, nici culmile nu-i vor stânjeni !"
- Iudita 7:10 - Căci fiii lui Israel nu se bizuie atât pe lăncile lor, cât pe înălţimile munţilor pe care locuiesc, şi nu este uşor să pătrunzi pe vârfurile acelea.
- Iudita 10:8 - "Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, să-ţi dea ţie har ca să-ţi ajungi ţelul tău, spre mândria fiilor lui Israel şi spre înălţarea Ierusalimului !" Şi ei s-au rugat lui Dumnezeu.
- Iudita 13:17 - Şi Oziaş i-a zis Iuditei: "Mărită să fii tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ, şi preaslăvit să fie Domnul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi Care te-a condus pe tine, ca să tai capul căpeteniei duşmanilor noştri.
- Iudita 16:6 - Căci Olofern al lor n-a fost doborât de tineri voinici, şi nici feciorii uriaşilor nu l-au lovit pe el, şi nici nu i-au stat împotrivă oameni înalţi ca munţii, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumuseţea feţei ei.
- Baruh 2:11 - Şi acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce ai scos pe poporul Tău din pământul Egiptului cu mână tare şi cu braţ înalt, cu semne şi cu minuni şi cu putere mare, şi ţi-ai făcut nume mare până în ziua de azi,
- Baruh 3:25 - Mare este şi n-are sfârşit, înalt şi nemăsurat !
- Baruh 3:26 - Acolo au fost uriaşii cei vestiţi, înalţi la statură şi iscusiţi în război.
- Baruh 5:5 - Ridică-te, Ierusalime, ţine-te la înălţime şi priveşte spre răsărit, vezi pe fiii tăi adunaţi de la apus la răsărit, prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se că Şi-a adus aminte de ei.
- Baruh 5:7 - Că a rânduit Dumnezeu să supună tot muntele înalt şi stâncile cele veşnice, iar văile să se umple, să fie pământul neted, ca să umble Israel fără frică sub slava lui Dumnezeu.
- 3 Tineri 1:28 - "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
- 3 Tineri 1:29 - Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
- 3 Tineri 1:31 - Binecuvântat eşti Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe heruvimi şi lăudat şi preaînălţat în veci.
- 3 Tineri 1:32 - Binecuvântat eşti pe scaunul împărăţiei Tale şi prealăudat şi preaînălţat în veci.
- 3 Tineri 1:34 - Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:35 - Binecuvântaţi, ceruri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:36 - Binecuvântaţi, îngeri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:37 - Binecuvântaţi, ape şi toate cele mai presus de cer, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:38 - Binecuvântaţi, toate puterile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:39 - Binecuvântaţi, soare şi lună, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi în veci.
- 3 Tineri 1:40 - Binecuvântaţi, stelele cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:41 - Binecuvântaţi, toată ploaia şi roua, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:42 - Binecuvântaţi, toate vânturile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El intru toţi vecii.
- 3 Tineri 1:43 - Binecuvântaţi, foc şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi în veci.
- 3 Tineri 1:44 - Binecuvântaţi, frig şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
- 3 Tineri 1:45 - Binecuvântaţi, rouă şi zăpadă, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
Înapoi la index