Căutare
1111 rezultate pentru: lin
- Ieremia 25:13 - Voi împlini asupra ţării acesteia toate cuvintele Mele pe care le-am rostit împotriva ei; tot ce-i scris în cartea aceasta şi ceea ce Ieremia a proorocit împotriva tuturor neamurilor.
- Ieremia 25:34 - Plângeţi, păstori, şi suspinaţi şi tăvăliţi-vă în cenuşă, stăpâni ai turmei, că s-au împlinit zilele, ca să fiii junghiaţi şi împrăştiaţi.
- Ieremia 28:6 - "Aşa să fie şi să facă aceasta Domnul ! Împlinească Domnul cuvintele tale, pe care le-ai rostit tu pentru întoarcerea din Babilon a vaselor templului Domnului şi a tuturor robilor la locul acesta.
- Ieremia 28:9 - Când însă vreun prooroc a prevestit pace, atunci numai aşa a fost luat el ca prooroc, cu adevărat trimis de Domnul, dacă s-a împlinit cuvântul acelui prooroc".
- Ieremia 29:10 - Pentru că Domnul zice: Când vi se vor împlini în Babilon şaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta şi voi împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca să vă întoarceţi la locul acesta.
- Ieremia 30:10 - Şi tu robul Meu Iacov, nu te teme, zice Domnul, nici nu te înspăimânta, Israele, că iată Eu te voi scăpa din ţara cea depărtată şi neamul tău îl voi aduce din tara robiei tale. Şi se va întoarce Iacov şi va trăi în pace şi în linişte şi nimeni nu-l va mai îngrozi.
- Ieremia 30:24 - Mânia cea aprinsă a Domnului nu se va abate până ce nu se va sfârşi şi nu se va împlini gândul inimii Lui. În zilele cele de apoi veţi pricepe aceasta".
- Ieremia 31:20 - Dar Efraim nu este feciorul Meu scump, un copil atât de alintat ? Atunci când vorbesc de el, totdeauna cu dragoste Mi-amintesc de el; pentru el Mi se mişcă inima şi voi avea milă de el, zice Domnul.
- Ieremia 31:21 - Pune-ţi semne pe lingă drum, pune-ţi stâlpi, fii atentă la drum, la calea pe care te-ai dus; întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în aceste cetăţi ale tale.
- Ieremia 31:26 - Atunci m-am deşteptat şi am privit, şi somnul meu a fost liniştit.
- Ieremia 32:24 - Iată valurile de pământ se întind până la cetate ca să fie luată ! Şi cetatea prin sabie, foamete şi ciumă se dă în mâinile Caldeilor, care luptă împotriva ei; ceea ce ai zis Tu, aceea se şi împlineşte. Şi Tu vezi aceasta.
- Ieremia 33:14 - Iată vin zilele când voi împlini acel cuvânt bun pe care l-am rostit Eu pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, zice Domnul.
- Ieremia 35:5 - Apoi am pus înaintea fiilor casei Recabiţilor cupe pline cu vin şi pahare şi le-am zis: "Beţi vin !"
- Ieremia 35:14 - Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, pe care le-a spus fiilor săi de a nu bea vin, se împlinesc, şi ei nu beau până în ziua de astăzi, pentru că se supun celor rânduite de tatăl lor; iar Eu necontenit v-am vorbit, v-am vorbit dis-de-dimineaţă şi voi nu M-aţi ascultat.
- Ieremia 35:16 - Deoarece fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, împlinesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, iar poporul Meu nu Mă ascultă,
- Ieremia 39:16 - "Mergi şi spune lui Ebed-Melec, Etiopianul: Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi împlini cuvintele Mele despre cetatea aceasta spre răul, iar nu spre binele ei, şi se vor împlini ele în ziua aceea înaintea ochilor tăi.
- Ieremia 44:25 - Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Voi şi femeile voastre, ceea ce aţi grăit cu gurile voastre aceea aţi făcut şi cu mâinile, şi mai şi ziceaţi: Vom îndeplini întocmai făgăduinţele pe care le-am făcut, ca să tămâiem pe zeiţa cerului şi să-i săvârşim jertfe cu turnare". Voi vă ţineţi bine de fărădelegile voastre şi îndepliniţi întocmai acele făgăduinţe.
- Ieremia 44:28 - Numai un mic număr, care vor fugi de sabie, se va întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda, şi vor şti toţi cei rămaşi din Iuda, care au venit în ţara Egiptului ca să trăiască acolo, al cui cuvânt se va împlini: al Meu sau al lor.
- Ieremia 44:29 - Iată semnul ce vi-l dau, zice Domnul, că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să ştiţi că se va împlini cuvântul Meu cel pentru voi spre pieirea voastră.
- Ieremia 45:3 - Tu zici: "Vai de mine, că Domnul a adăugat durere la boala mea; am slăbit suspinând şi nu-mi găsesc liniştea !"
- Ieremia 46:27 - Iar tu, Iacove, robul Meu, nu te teme şi nu te înspăimânta Israele ! Căci iată, Eu te voi elibera din ţară depărtată şi neamul tău îl voi aduce din ţara robiei lui; Iacov se va întoarce şi va trăi liniştit şi paşnic şi nimeni nu-l va înspăimânta.
- Ieremia 47:6 - Până când vei tăia, sabia Domnului ? Până când nu te vei linişti ? Întoarce-te în teaca ta, opreşte-te şi te linişteşte !
- Ieremia 47:7 - Dar cum să te linişteşti, când ţi-a dat Domnul poruncă împotriva Ascalonului şi împotriva ţărmului mării ? Într-acolo te-a îndreptat El".
- Ieremia 48:11 - Moab din tinereţea lui a fost liniştit, se odihnea pe drojdia sa şi n-a fost trecut din vas în vas, nici în robie n-a fost. De aceea a rămas în el gustul său şi mirosul său nu s-a schimbat.
- Ieremia 50:34 - Dar Răscumpărătorul lor este puternic şi numele Lui este Domnul Savaot. Acesta va apăra pricina lor, ca să liniştească ţara şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.
- Ieremia 51:5 - Căci Iuda şi Israel n-au rămas văduvi de Dumnezeul lor, de Domnul Savaot, şi ţara Caldeilor e plină de păcate înaintea Sfântului lui Israel.
- Ieremia 51:12 - Ridicaţi steagul împotriva zidurilor Babilonului, întăriţi paza, puneţi străjeri, întindeţi curse, căci Domnul a făcut un plan şi a împlinit ceea ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.
- Ieremia 51:13 - O, tu, cel ce locuieşti lângă apele cele mari şi eşti plin de comori, venit-a sfârşitul tău şi măsura lăcomiei tale ţi s-a umplut !
- Ieremia 51:29 - Pământul se cutremură şi se zbuciumă, căci se împlineşte împotriva Babilonului planul Domnului de a face pământul Babilonului pustietate fără locuitori.
- Ieremia 51:52 - Dar în schimb iată vin zile, zice Domnul, când voi pedepsi idolii lui şi tot pământul lui va fi plin de gemetele celor ce sunt ucişi.
- Ieremia 52:18 - Au luat lighenele, lopeţile, cuţitele şi castroanele, lingurile şi toate vasele de aramă, care erau întrebuinţate la slujbele dumnezeieşti;
- Ieremia 52:21 - Fiecare stâlp din aceştia era de optsprezece coţi în înălţime şi o sfoară de doisprezece coţi îl putea cuprinde împrejur, iar grosimea pereţilor lor era de patru degete, căci înăuntru nu erau plini.
- Plângeri 1:4 - Toate căile Sionului sunt pline de jale şi nimeni nu mai vine la sărbătoare. Toate porţile (cetăţii) sunt pustii, preoţii ei suspină; fecioarele sunt deznădăjduite şi ea este plină de amar.
- Plângeri 2:17 - Împlinit-a Domnul hotărârea Sa, adus-a la îndeplinire cuvântul Său, spus din zilele străvechi; prăbuşit-a fără milă, bucurat-a pe vrăjmaşul tău, înălţat-a puterea apăsătorilor tăi.
- Plângeri 3:15 - El m-a săturat de amărăciuni, adăpatu-m-a cu pelin.
- Plângeri 3:19 - Adu-ţi aminte de nevoia şi necazul meu, de pelin şi otravă !
- Plângeri 4:11 - Sfârşit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; şi în Sion a aprins un fac care l-a mistuit.
- Plângeri 4:16 - Faţa plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoţi nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
- Iezechiel 1:18 - Obezile lor formau un cerc larg şi de o înălţime înfricoşătoare şi aceste obezi la toate patru erau pline de ochi de jur împrejur.
- Iezechiel 2:6 - Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de cuvintele lor să nu te sperii, deşi ei vor fi pentru tine spini şi ciulini, şi ai să trăieşti între ei, ca între scorpii; să nu te temi de cuvintele lor şi de faţa lor să nu te sperii, deşi sunt un neam îndărătnic,
- Iezechiel 3:16 - Iar după ce s-au împlinit cele şapte zile, a fost către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:
- Iezechiel 4:6 - Iar după ce vei împlini aceste zile, să te culci pe partea dreaptă şi vei purta nelegiuirile casei lui Iuda timp de patruzeci de zile, câte o zi de fiecare an ce ţi-am hotărât Eu.
- Iezechiel 4:8 - Şi iată, Eu voi pune pe tine legături, ca să nu te poţi întoarce de pe o parte pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
- Iezechiel 4:9 - Ia-ţi grâu şi orz, bob şi linte, mei şi orzoaică, toarnă-le într-un vas şi-ţi fă din ele atâtea pâini, câte zile ai să şezi culcat pe partea stângă; că trei sute nouăzeci de zile ai să mănânci din ele.
- Iezechiel 5:2 - O treime să o arzi cu foc în mijlocul cetăţii, după ce se vor împlini zilele împresurării; o altă treime s-o iei şi s-o toci cu cuţitul în împrejurimile cetăţii; iar cealaltă treime s-o spulberi în vânt, şi eu voi trage sabia în urma lor.
- Iezechiel 5:7 - De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că tu ai înmulţit nelegiuirile mai mult decât neamurile dimprejurul tău şi poruncile Mele nu le urmezi, nici nu împlineşti legile Mele, ba nici după legile neamurilor celor dimprejurul tău nu te porţi,
- Iezechiel 5:13 - Aşa-Mi voi împlini mânia, Îmi voi potoli urgia Mea cu ei şi Mă voi răzbuna; şi când se va săvârşi urgia Mea asupra lor, vor cunoaşte că Eu, Domnul, am grăit în râvna Mea.
- Iezechiel 7:23 - Pregăteşte lanţuri, că ţara aceasta e mânjită de nelegiuiţi cu sânge, iar cetatea e plină de silnicii.
- Iezechiel 8:12 - Şi mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vezi ce fac bătrânii casei lui Israel la întuneric, stând fiecare în cămara sa plină de chipuri ? Că îşi zic: Domnul nu ne vede ! A părăsit ţara Sa".
- Iezechiel 9:9 - Iar El mi-a răspuns: "Nelegiuirea casei lui Israel şi a lui Iuda este mare, foarte mare şi ţara aceasta e mânjită cu sânge, iar cetatea e plină de nedreptate, că ei zic: "A părăsit Domnul ţara aceasta, Domnul nu mai vede !
Înapoi la index