Căutare
577 rezultate pentru: neamuri
- 1 Macabei 12:53 - Şi au încercat toate neamurile cele de primprejurul lor, ca să-i piardă.
- 1 Macabei 13:41 - În anul o sută şaptezeci s-a ridicat jugul neamurilor de deasupra lui Israel.
- 2 Macabei 1:27 - Adună risipirea noastră, izbăveşte pe cei care slujesc între neamuri, spre cei ocăriţi şi urâţi caută, ca să cunoască neamurile că Tu eşti Dumnezeul nostru.
- 2 Macabei 4:35 - Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulţi şi dintr-alte neamuri s-au scârbit şl s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
- 2 Macabei 6:14 - Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare aşteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor şi apoi să-i muncească; asupra noastră aşa a socotit că este bine ca, nu la sfârşitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră.
- 2 Macabei 8:5 - Iar Iuda Macabeul, având oştire adunată, nu-l puteau suferi neamurile şi mânia Domnului s-a întors în milă.
- 2 Macabei 8:9 - Iar el îndată a ales pe Nicanor, feciorul lui Patrocle, unul din cei mai de frunte prieteni, şi l-a trimis supunându-i din tot felul de neamuri nu mai puţin de douăzeci de mii; ca să piardă tot neamul Evreilor. Şi i-a dat tovarăş şi pe Gorgias, bărbat învăţat la oştire şi priceput în lucrurile războiului.
- 2 Macabei 8:16 - Deci, aducând Iuda Macabeul pe cei care erau cu el, care erau în număr de şase mii, îi îndemna să nu se îngrozească de vrăjmaşi, nici să se teamă de mulţimea cea multă a neamurilor, care cu nedreptate vin asupra lor; ci vitejeşte să se războiască, punându-şi înaintea ochilor ocara cea fără de lege făcută de ei în locul cel sfânt
- 2 Macabei 10:4 - Şi după ce au făcut acestea, plecându-se cu faţa la pământ, s-au rugat Domnului ca să nu mai cadă în răutăţi ca acestea, ci de vor şi păcătui cândva, El să-i certe cu milă şi să nu-i dea neamurilor celor hulitoare şi barbare.
- 2 Macabei 12:13 - Apoi Iuda a năvălit şi asupra unei cetăţi cu pod tare şi cu ziduri înconjurată, în care multe feluri de neamuri locuiau şi al cărui nume era Caspin.
- 2 Macabei 12:27 - Şi după fuga şi pierderea acestora, a tăbărât Iuda asupra Efronului, care era cetate tare, în care locuia Lisias şi mulţime de tot felul de neamuri; iar înaintea zidurilor stau bărbaţi voinici, care se băteau vitejeşte. Arme multe şi săgeţi erau puse acolo.
- 2 Macabei 13:11 - Celor care erau să fie lipsiţi de lege, de patrie şi de sfântul locaş, iar pe poporul, care nu de multă vreme îşi venise în fire, să nu-l lase să fie supus neamurilor celor hulitoare.
- 2 Macabei 14:14 - Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza lui Iuda, ca turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile şi primejdiile Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor.
- 2 Macabei 14:15 - Şi auzind de venirea lui Nicanor şi de adunarea neamurilor, presărându-şi capetele cu pământ, se rugau Celui care pe veci a întemeiat pe poporul Său şi Care pururea făţiş a apărat partea sa.
- 2 Macabei 15:8 - Şi îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându-şi aminte de ajutoarele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer şi acum să aştepte de la Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor.
- 2 Macabei 15:10 - Şi aşa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că neamurile n-au ţinut alianţa şi au călcat jurământul.
- 3 Macabei 1:11 - Iar când i s-a spus că nu se cuvine a se face aceasta, că nu numai celor din neamuri nu este slobod, ci nici tuturor preoţilor, fără numai arhiereului, care pe toţi povăţuieşte, ci şi acestuia o dată în an, el nicidecum n-a vrut să asculte.
- 3 Macabei 3:10 - Oştirea noastră cea trimisă în Asia, de care ştiţi şi voi, cu ajutorul zeilor şi cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândeţe şi cu multă iubire de oameni să câştigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria şi în Fenicia şi bine să le fac cu bucurie.
- 3 Macabei 3:14 - Şi noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor şi întorcându-ne cu biruinţă în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor şi am făcut ceea ce se cuvenea să facem.
- 3 Macabei 4:6 - Şi femeile tinere, de curând măritate, în loc de a se veseli, se văitau şi cosiţele cele unse cu mir, cu praf presărându-le, erau aduse neacoperite cu văl; şi în loc de cântări de nuntă, toate laolaltă începeau a plânge, ca şi cum ar fi smulse ca prăzi de alte neamuri, şi fiind legate cu sila, poporul le trăgea să le bage în corabie.
- 3 Macabei 5:13 - Iar Iudeii scăpând de ceasul care mai înainte era însemnat, pe Dumnezeu cel Sfânt al lor L-au lăudat şi iarăşi s-au rugat Celui care S-a împăcat cu ei, ca să arate tăria mâinii Sale celei puternice asupra neamurilor trufaşe.
- 3 Macabei 6:5 - Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a semeţit, regele cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot pământul şi se ridica asupra sfintei Tale cetăţi, cu mândrie şi cu îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă;
- 3 Macabei 6:9 - Şi acum nu zăbovi mult milostive, scăparea tuturor, degrabă Te arată celor din neamul lui Israel, care asuprit este de neamurile cele urâte şi fără de lege.
- 3 Macabei 6:13 - Înfricoşează neamurile cu puterea Ta cea nebiruită astăzi, Cel ce poţi izbăvi pe neamul lui Iacov.
- 3 Macabei 6:15 - Vădit să fie tuturor neamurilor că eşti cu noi, Doamne, şi nu Ţi-ai întors faţa de la noi, ci, precum ai zis, că nici în pământul vrăjmaşilor pe ai Tăi nu i-ai trecut cu vederea, aşa săvârşeşte, Doamne".
- 3 Macabei 6:26 - Cine a chinuit aşa fără de cuviinţă pe cei care sunt din început cu bun cuget către noi, înaintea tuturor neamurilor, şi de multe ori foarte rele primejdii au primit mai mult decât toţi oamenii ?
- 3 Macabei 7:4 - Zicând că, din cauza urii, pe care o au aceştia către, toate neamurile, niciodată lucrurile noastre nu vor fi bine aşezate până ce se va face aceasta.
Înapoi la index