Căutare
670 rezultate pentru: râd
- Solomon 4:3 - Mulţimea pruncilor la cei nelegiuiţi nu este de nici un folos; din mlădiţele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc şi nu vor avea temei nezdruncinat.
- Solomon 4:4 - Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt şi se vor dezrădăcina de puterea vijeliei.
- Solomon 4:20 - Vor veni înspăimântaţi de ştiinţa păcatelor lor şi fărădelegile lor îi vor mustra faţă în faţă.
- Solomon 5:7 - Ne-am săturat de cărările fărădelegii şi ale pierzării; am străbătut pustietăţi neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.
- Solomon 5:23 - Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici.
- Solomon 7:20 - Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor, puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor şi însuşirile rădăcinilor.
- Solomon 8:18 - Şi am mai înţeles că în prietenia cu ea sunt sfinte bucurii şi în faptele mâinilor sale sunt bogăţii nesfârşite şi stând în preajma ei ai câştig de minte dreaptă şi câştig de slavă ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni şi m-am străduit fel şi chip să am înţelepciune.
- Solomon 10:10 - Iarăşi înţelepciunea a purtat pe căi drepte pe dreptul care fugea de mânia fratelui său, arătându-i împărăţia lui Dumnezeu şi dându-i învăţătură despre lucrurile sfinte; ea l-a îmbogăţit când el muncea din greu şi spor i-a dat în strădaniile lui.
- Solomon 13:6 - Dar, în acelaşi timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca aceştia rătăcesc căutând pe Dumnezeu şi străduindu-se să-L afle.
- Solomon 15:3 - Că a Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea Ta este rădăcina nemuririi.
- Ecclesiasticul 1:6 - Rădăcina înţelepciunii, cui s-a descoperit ? Şi izvoarele ei, cine le cunoaşte ?
- Ecclesiasticul 1:19 - Rădăcina înţelepciunii este a se teme de Domnul, iar ramurile ei, lungime de zile.
- Ecclesiasticul 3:27 - Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui.
- Ecclesiasticul 10:16 - Rădăcinile neamurilor le-a smuls Domnul şi a răsădit pe cei smeriţi în locul lor.
- Ecclesiasticul 13:9 - Va grăi ţie cele bune şi va zice: Ce-ţi trebuie ? Şi te va îndatora cu ospeţele sale până ce-ţi va goli punga de două, trei ori şi mai pe urmă va râde de tine.
- Ecclesiasticul 13:15 - Că te va ispiti cu vorba cea multă şi, ca şi cum ar râde, te va întreba.
- Ecclesiasticul 16:15 - Nu va scăpa păcătosul cu prădăciunile lui, nici va întârzia răbdarea celui binecredincios.
- Ecclesiasticul 19:27 - Îmbrăcămintea omului, dezvelirea dinţilor, când râde, şi călcătura lui vestesc ce este în el.
- Ecclesiasticul 21:4 - Ca sabia cea de amândouă părţile ascuţită este toată fărădelegea; rana ei n-are vindecare.
- Ecclesiasticul 21:22 - Nebunul, când râde, îşi înalţă glasul, iar omul cuminte abia va zâmbi.
- Ecclesiasticul 23:10 - Bărbatul care jură mult se va umple de fărădelege şi nu se va depărta de casa lui biciul.
- Ecclesiasticul 23:33 - Nu vor spori cu rădăcina fiii ei, şi ramurile ei nu vor da rod.
- Ecclesiasticul 24:13 - Şi m-am înrădăcinat în popor mărit; în partea Domnului, a moştenirii Lui.
- Ecclesiasticul 24:32 - Zis-am: Voi adăpa grădina mea şi voi îmbăta sădirea mea.
- Ecclesiasticul 28:27 - Vezi, îngrădeşte moşia ta cu spini şi argintul tău şi aurul tău leagă-l bine.
- Ecclesiasticul 30:10 - Nu râde cu el, ca să nu te doară împreună cu el şi mai pe urmă să ţi se strepezeaseă dinţii.
- Ecclesiasticul 40:17 - Seminţiile celor nelegiuiţi nu vor înmulţi ramurile; ci vor fi ca rădăcinile cele necurate pe piatră vârtoasă.
- Ecclesiasticul 41:21 - De judecător şi de domn, pentru păcat; de adunare şi de popor, pentru fărădelege;
- Ecclesiasticul 46:23 - Şi după ce a adormit, a proorocit şi a arătat regelui sfârşitul lui, a înălţat glasul său din pământ întru proorocie, ca să piardă fărădelegea poporului.
- Ecclesiasticul 47:25 - Şi a lăsat rămăşiţă lui Iacov şi lui David rădăcină din el.
- Ecclesiasticul 49:3 - Acesta a îndreptat şi a întors poporul şi a stricat urâciunile fărădelegii.
- Ecclesiasticul 49:8 - Că l-au chinuit pe el, care din pântece s-a sfinţit prooroc, ca să dezrădăcineze şi să necăjească şi să piardă şi asemenea să zidească şi să sădească.
- Susanei 1:4 - Şi era Ioachim foarte bogat şi avea grădină aproape de casă.
- Susanei 1:6 - Şi au fost rânduiţi doi bătrâni din popor judecători în anul acela, de care zisese Domnul, "că a ieşit fărădelegea din Babilon, din bătrânii judecători, care se părea că ocârmuiesc poporul".
- Susanei 1:8 - Când pleca poporul la amiază, ieşea şi Susana în grădina bărbatului ei.
- Susanei 1:15 - Şi pe când pândeau ei o zi prielnică, ea a intrat ca de obicei cu două fete să se scalde în, grădină, că era foarte cald.
- Susanei 1:17 - Şi a zis fetelor: "Aduceţi-mi untdelemn şi săpun şi închideţi porţile grădinii ca să mă scald".
- Susanei 1:18 - Şi au făcut cum le-a zis; au închis uşile grădinii şi, ieşind pe alături ca să aducă cele ce le-a poruncit, n-au văzut pe bătrâni ascunşi.
- Susanei 1:19 - Şi după ce au ieşit fetele, s-au sculat cei doi bătrâni şi au alergat asupra ei şi au zis: "Iată uşile grădinii sunt închise şi nimeni nu ne vede, şi suntem aprinşi cu poftă asupra ta.
- Susanei 1:24 - Şi a strigat Susana cu glas mare, şi au strigat şi cei doi bătrâni asupra ei, şi alergând unul a deschis uşile grădinii.
- Susanei 1:25 - Dacă auziră cei din casă strigătul în grădină, săriră înăuntru pe uşa cea din dos să vadă ce i s-a întâmplat.
- Susanei 1:35 - Şi au zis bătrânii: "Umblând noi în grădină, a intrat ea cu două slujnice şi a închis uşa, dându-le drumul.
- Susanei 1:37 - Noi fiind în colţul grădinii, văzând fărădelegea, am alergat asupră-le.
- Susanei 1:57 - Aşa făceai fetelor lui Israel care, de frică, se împreunau cu voi; ci n-a suferit fata lui Iuda fărădelegea voastră.
- 1 Macabei 1:11 - Şi a ieşit din aceştia o rădăcină păcătoasă, Antioh Epifan, feciorul regelui Antioh, care fusese la Roma zălog, şi a stăpânit în anul o sută treizeci şi şapte al domniei Grecilor.
- 1 Macabei 1:21 - Şi a cuprins cetăţile cele tari ale Egiptului şi a luat o bogată pradă din Egipt.
- 1 Macabei 1:33 - Şi au prădat cetatea şi au ars-o cu foc şi au surpat casele şi zidurile ei primprejur.
- 1 Macabei 1:64 - Şi pe prunci i-au spânzurat de grumajii lor şi casele lor le-au prădat şi pe cei care i-au tăiat împrejur i-au omorât.
- 1 Macabei 3:6 - Şi s-au tras toţi cei fără de lege de frica lor şi toţi lucrătorii fărădelegii împreună s-au tulburat şi a sporit mântuirea în mâna lui.
- 1 Macabei 3:20 - Aceia vin asupra noastră cu semeţie multă şi cu fărădelege, ca să ne piardă pe noi şi pe femeile noastre şi pe fiii noştri şi ca să ne prade;
Înapoi la index