Căutare
1160 rezultate pentru: Două
- Neemia 12:40 - Apoi amândouă corurile au mers la templul lui Dumnezeu. Şi am făcut acelaşi lucru şi noi, eu şi căpeteniile care erau cu mine
- Neemia 13:20 - Atunci neguţători şi vânzători de tot felul de lucruri au rămas câteodată sau de două ori afară din Ierusalim.
- Estera 1:1 - După întâmplările acestea, în zilele lui Artaxerxe, care domnea peste o sută douăzeci şi şapte de ţări, de la India până în Etiopia,
- Estera 2:12 - Când venea fiecărei fete vremea să intre la regele Artaxerxe, după ce timp de douăsprezece luni se săvârşeau asupra ei cele rânduite pentru femei, (căci atât timp ţinea vremea curăţirii lor: şase luni cu miruri şi şase luni cu aromate şi alte unsori femeieşti),
- Estera 2:14 - Seara ea intra şi dimineaţa se ducea în a doua casă a femeilor sub supravegherea lui Şaaşgaz, eunuc al regelui, păzitorul concubinelor, şi nu mai intra după aceea la rege decât doar dacă ar fi voit-o regele şi ar fi fost chemată anume.
- Estera 2:19 - Iar când s-au adunat fetele a doua oară şi Mardoheu şedea la poarta regelui,
- Estera 3:7 - Au făcut deci sfat în luna întâi, adică în luna Nisan, în anul al doisprezecelea al domniei lui Artaxerxe, şi au aruncat Pur, adică sorţi, de faţă cu Aman, ca să vadă în ce lună şi în ce zi să fie ucis dintr-o dată poporul lui Mardoheu, şi a căzut sorţul pe luna a douăsprezecea, adică pe luna lui Adar.
- Estera 3:12 - Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui în a treisprezecea zi a lunii întâi, şi s-a scris, cum poruncise Aman, către satrapii regatului şi către căpetenia fiecărei din cele o sută douăzeci şi şapte de ţări, de la ţările Indiei şi până la Etiopia, şi către căpeteniile fiecărui popor; şi s-a scris fiecărei ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui şi toate s-au scris în numele regelui Artaxerxe şi au fost întărite cu inelul lui.
- Estera 3:13 - Scrisorile s-au trimis prin ştafete în toate ţările regelui, ca să ucidă, să piardă şi să nimicească pe toţi Iudeii, mic şi mare, copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică în luna Adar, iar averile lor să le jefuiască. Iată cuprinsul acelei scrisori: "Marele rege Artaxerxe, celor ce cârmuiesc de la India până la Etiopia peste o sută douăzeci şi şapte de ţări şi căpeteniilor şi slujitorilor de sub conducerea lor acestea scrie: Domnind peste multe popoare şi stăpânind toată lumea, eu, fără să fiu îngâmfat de putere, ci cârmuind pururea cu blândeţe şi cu linişte, am voit să fac viaţa supuşilor pururea netulburată, păzind regatul meu în pace şi uşor de străbătut până la hotarele lui, statornicind pacea de toţi dorită. Dar când eu am întrebat pe sfetnici, cum am putea aduce aceasta la îndeplinire, atunci Aman, care e vestit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa noastră şi care a dovedit cea mai deplină credincioşie, pentru care a dobândit cinstea de a şedea în al doilea loc după rege, ne-a arătat că prin toate neamurile lumii s-a amestecat un popor vrăjmaş, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care necontenit nesocoteşte poruncile regelui, ca să nu se poată întemeia cârmuirea noastră fără meteahnă. Aflând deci că numai singur acest popor se împotriveşte pururea oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi, împotrivindu-se pururea lucrărilor noastre, face cele mai mari nelegiuiri, ca regatul nostru să nu ajungă a fi bine întocmit, am poruncit cele arătate vouă în scrisorile lui Aman, care este pus de noi peste lucruri şi ca un al doilea părinte al nostru, ca să-i stârpiţi pe toţi, cu femei şi cu copii, prin sabie cumplită, fără nici o milă şi cruţare, în treisprezece ale lunii a douăsprezecea, adică în luna lui Adar, a acestui an, ca astfel aceşti oameni vrăjmaşi şi astăzi, ca şi în trecut, fiind într-o singură zi aruncaţi cu sila în iad, să nu ne mai împiedice în viitor de a duce viaţă paşnică şi netulburată până în sfârşit.
- Estera 5:1 - După trei zile de rugăciune Estera şi-a dezbrăcat hainele cele de jale şi s-a îmbrăcat în cele de regină şi, făcându-se strălucită şi chemând pe Dumnezeul cel atoatevăzător şi mântuitor, a luat cu ea două slujnice: una de care se sprijinea oarecum din alintare, iar alta care, urmându-i, îi ţinea hainele. Ea era minunată, în culmea frumuseţii sale şi faţa sa era veselă ca şi cum ar fi fost plină de iubire, iar inima ei era apăsată de frică. S-a oprit în curtea dinăuntru a casei regelui, la uşa regelui. Regele şedea atunci pe tronul său domnesc, în casa domnească, chiar în dreptul uşii, îmbrăcat în toate hainele măririi sale, tot în aur şi în pietre scumpe, dar cumplit de posomorât. Când regele a văzut pe regina Estera stând afară, aceasta a aflat milă în ochii lui. Întorcându-şi faţa înflăcărată de slavă, el a privit cu mânie straşnică. Atunci regina a căzut cu duhul, s-a schimbat la faţă din pricina slăbiciunii ce i-a venit şi s-a aplecat pe capul slujnicei care o însoţea. Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe şi, sculându-se cu grăbire de pe tronul său, a cuprins-o în braţele sale, până ea şi-a venit în fire. Apoi a mângâiat-o cu vorbe bune, zicându-i: "Ce ai Estera ? Eu sunt fratele tău ! Linişteşte-te, că nu vei muri, căci stăpânirea ne este comună. Apropie-te !"
- Estera 8:9 - Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui, în luna a treia, adică în luna Sivan, în ziua de douăzeci şi trei ale lunii, şi cum a poruncit Mardoheu, aşa s-a scris Iudeilor şi satrapilor, guvernatorilor ţărilor şi cârmuitorilor ţinuturilor lor, de la India până la Etiopia, din cele o sută douăzeci şi şapte ţări; şi s-a scris fiecărei ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, şi Iudeilor le-a scris cu literele lor şi în limba lor.
- Estera 8:12 - Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci, neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi păsări.
- Estera 9:1 - În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în a treisprezecea zi, când a sosit timpul aducerii la îndeplinire a poruncii regelui şi a decretului lui; în ziua aceea, când nădăjduiau duşmanii Iudeilor să-i biruiască, s-a dovedit dimpotrivă că Iudeii şi-au arătat puterea asupra duşmanilor lor;
- Estera 9:27 - Iudeii au stabilit şi au primit pentru ei şi pentru urmaşii lor şi pentru cei ce li se vor alătura, ca să sărbătorească fără abatere aceste două zile în fiecare an după rânduială,
- Estera 9:29 - Regina Estera, fiica lui Abihail şi Mardoheu Iudeul au scris a doua oară în chip stăruitor cele ce au făcut ei, ca să întărească scrisoarea despre Purim,
- Estera 9:30 - Şi au trimis scrisori tuturor Iudeilor din cele o sută douăzeci şi şapte de ţări ale regatului lui Artaxerxe cu cuvinte de pace şi de credincioşie,
- Iov 13:20 - Numai scuteşte-mă de două lucruri, şi nu mă voi ascunde de faţa Ta.
- Iov 27:19 - Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii şi nu mai este.
- Iov 33:29 - Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
- Iov 36:32 - El ridică fulgerul, cu amândouă mâinile şi-l trimite să lovească la ţintă.
- Iov 40:5 - Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori şi nu voi lua-o iar de la început".
- Iov 42:14 - Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia şi celei de a treia, Cheren-Hapuc.
- Psalmi 61:11 - O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.
- Psalmi 135:13 - Cel ce a despărţit Marea Roşie în două; că în veac este mila Lui.
- Psalmi 149:6 - Laudele Domnului în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor,
- Pildele lui Solomon/Proverbe 5:4 - Dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 20:10 - Două feluri de greutăţi de cântărit şi de măsurat sunt urâciune înaintea Domnului.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 20:12 - Urechea care aude şi ochiul care vede, pe amândouă le-a zidit Domnul.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 27:3 - Piatra este grea şi nisipul cu anevoie de ridicat; însă furia nebunului este mai grea decât amândouă.
- Pildele lui Solomon/Proverbe 30:7 - Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri:
- Pildele lui Solomon/Proverbe 30:15 - Lipitoarea are două fiice care zic: "Dă-mi, dă-mi !" Trei lucruri nu se pot sătura, ba şi al patrulea care nu zice niciodată: "Destul !" şi anume:
- Ecclesiastul 6:6 - Şi dacă ar fi trăit de două ori câte o mie de ani şi nu s-a bucurat de fericire, oare nu toii se duc în acelaşi loc ?
- Ecclesiastul 7:15 - Aceste două lucruri le-am văzut eu în zilele nimicniciei mele: este câte un drept, care piere întru dreptatea lui, şi este câte un nelegiuit care trăieşte mereu în răutatea lui.
- Ecclesiastul 11:6 - Dis-de-dimineaţă seamănă sămânţa şi până seara nu odihni mâna ta, căci nu ştii care va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.
- Cântarea Cântărilor 4:2 - Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
- Cântarea Cântărilor 4:3 - Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu.
- Cântarea Cântărilor 6:6 - Părul tău turme de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce din scăldătoare ies, făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.
- Cântarea Cântărilor 6:7 - Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi, sub vălul tău cel străveziu.
- Cântarea Cântărilor 8:12 - Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, şi două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei !
- Isaia 5:14 - De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului şi gloatele sale, chiotele de veselie...
- Isaia 6:2 - Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau
- Isaia 7:21 - În vremea aceea, cine va hrăni o vacă şi două oi
- Isaia 8:14 - El va fi pentru voi piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi laţ pentru cei ce locuiesc în Ierusalim.
- Isaia 17:6 - Vor rămâne pe urmă câteva roade, ca la scuturatul măslinului, două-trei măsline pe vârf, patru-cinci pe ramuri", zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
- Isaia 17:11 - În ziua când o sădeşti, tu vezi că se ridică şi a doua zi are flori; dar de culesul roadelor nu te bucuri în ziua nenorocirii şi durerea este fără leac.
- Isaia 22:11 - Un iaz mai mare faceţi între cele două ziduri, ca să strângeţi apa din iazul cel mai de demult. Dar voi nu luaţi aminte la Cel care a făcut toate acestea, la Cel care le-a pregătit de demult. Voi nu-L vedeţi !
- Isaia 36:8 - Şi acum fă acest legământ cu stăpânul meu, regele Asiriei, şi eu îţi voi da ţie două mii de cai, numai să ai tot atâţi călăreţi care să-i încalece.
- Isaia 47:9 - Şi aceste două într-o clipă, în aceeaşi zi, vor da peste tine: lipsa de copii şi văduvia; şi te vor copleşi cu toată mulţimea şi puterea fermecătoriilor şi vrăjitoriilor tale !
- Isaia 51:19 - Aceste două nenorociri te-au lovit: Cine te va plânge ? Pustiirea şi dărâmarea, foametea şi sabia. Cine te va mângâia ?
- Ieremia 2:13 - Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă.
Înapoi la index