Căutare
2077 rezultate pentru: spre
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42
- Iov 23:8 - Căci iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau spre apus, nu-L zăresc !
- Iov 23:9 - L-am căutat spre miazănoapte şi n-am dat de El, m-am întors către miazăzi şi nici aici nu L-am văzut !
- Iov 28:18 - Despre mărgean şi despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înţelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
- Iov 30:23 - Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
- Iov 31:5 - Umblat-am oare întru minciună şi picioarele mele au zorit spre înşelăciune ?
- Iov 31:34 - Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetăţii şi mă înspăimânta dispreţul cetăţenilor şi atunci rămâneam fără glas şi nu mai mă arătam în poartă ?
- Iov 33:22 - Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
- Iov 34:33 - Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot aşa ? Fiindcă ai fost dispreţuitor, fiindcă te faci tu judecător în locul meu, spune-mi atunci ce ştii tu ?
- Iov 39:4 - Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se mai întorc spre mamele lor.
- Iov 39:21 - El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte spre taberele înarmate;
- Iov 39:26 - Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi ?
- Iov 41:12 - Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui şi despre tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire.
- Iov 42:3 - Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă de înţelepciune ? Cu adevărat, am vorbit fără să înţeleg despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam.
- Iov 42:5 - Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.
- Iov 42:8 - Acum deci luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov".
- Iov 42:12 - Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei, şi el a strâns paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine.
- Psalmi 4:1 - Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele ! Întru necaz m-ai desfătat ! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.
- Psalmi 5:7 - Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta.
- Psalmi 9:28 - Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
- Psalmi 10:4 - Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
- Psalmi 10:7 - Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.
- Psalmi 12:6 - Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
- Psalmi 15:1 - Păzeşte-mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit.
- Psalmi 16:4 - Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.
- Psalmi 17:2 - Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul,
- Psalmi 17:43 - Şi m-ai încins cu putere spre război şi ai împiedicat pe toţi cei ce se sculau împotriva mea.
- Psalmi 21:8 - "Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el".
- Psalmi 21:10 - Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.
- Psalmi 21:21 - Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
- Psalmi 24:2 - Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei.
- Psalmi 24:5 - Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua.
- Psalmi 24:16 - Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laţ picioarele mele.
- Psalmi 24:17 - Caută spre mine şi mă miluieşte, că părăsit şi sărac sunt eu.
- Psalmi 30:1 - Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate.
- Psalmi 30:2 - Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti.
- Psalmi 30:6 - Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit.
- Psalmi 30:7 - Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu
- Psalmi 31:9 - Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
- Psalmi 32:14 - Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul.
- Psalmi 32:17 - Mincinos este calul spre scăpare şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi.
- Psalmi 32:18 - Iată ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete.
- Psalmi 32:21 - Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
- Psalmi 33:14 - Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor.
- Psalmi 33:15 - Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor.
- Psalmi 34:22 - Scoală-Te, Doamne şi ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu şi Domnul meu, spre pricina mea.
- Psalmi 37:15 - Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,
- Psalmi 37:17 - Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea.
- Psalmi 37:22 - Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
- Psalmi 39:1 - Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine.
- Psalmi 39:11 - În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înăuntru inimii mele".
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42
Înapoi la index