Căutare
1675 rezultate pentru: sul
- Psalmi 28:8 - Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului.
- Psalmi 28:9 - Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie cedrii şi în locaşul Lui, fiecare va spune: Slavă !
- Psalmi 30:8 - Şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
- Psalmi 30:24 - Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine.
- Psalmi 31:7 - Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
- Psalmi 31:11 - Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
- Psalmi 32:14 - Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul.
- Psalmi 32:16 - Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui.
- Psalmi 32:18 - Iată ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete.
- Psalmi 35:1 - Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu.
- Psalmi 36:10 - Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla.
- Psalmi 36:12 - Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
- Psalmi 36:21 - Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.
- Psalmi 36:32 - Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
- Psalmi 38:2 - Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea".
- Psalmi 40:11 - Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine.
- Psalmi 41:9 - Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale.
- Psalmi 41:13 - Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu ?
- Psalmi 42:2 - Că Tu eşti, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat ? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu ?
- Psalmi 43:18 - De către glasul celui ce ocărăşte şi cleveteşte, de către faţa vrăjmaşului şi prigonitorului.
- Psalmi 45:4 - Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
- Psalmi 45:6 - Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
- Psalmi 47:6 - Cutremur i-a cuprins pe ei acolo; dureri ca ale celei ce naşte. Cu vânt puternic va sfărâma corăbiile Tarsisului.
- Psalmi 47:8 - Dumnezeu a întemeiat-o pe ea în veac. Primit-am, Dumnezeule, mila Ta, în mijlocul locaşului Tău.
- Psalmi 49:17 - Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: "Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta ?
- Psalmi 50:20 - Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
- Psalmi 51:4 - Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pământul celor vii.
- Psalmi 54:2 - Ia aminte spre mine şi mă ascultă; mâhnitu-m-am întru neliniştea mea şi m-am tulburat de glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului.
- Psalmi 54:12 - Că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat;
- Psalmi 54:19 - Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti, şi va auzi glasul meu.
- Psalmi 57:5 - Care nu va auzi glasul descântătoarelor, al vrăjitorului care vrăjeşte cu iscusinţă.
- Psalmi 57:10 - Veseli-se-va dreptul când va vedea răzbunarea împotriva necredincioşilor; mâinile lui le va spăla în sângele păcătosului.
- Psalmi 59:8 - Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
- Psalmi 60:3 - Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie în faţa vrăjmaşului.
- Psalmi 60:4 - Locui-voi în locaşul Tău în veci; acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale,
- Psalmi 63:1 - Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ţie; de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu.
- Psalmi 64:5 - Umplea-ne-vom de bunătăţile casei Tale; sfânt este locaşul Tău, minunat în dreptate.
- Psalmi 65:7 - Binecuvântaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui,
- Psalmi 65:16 - Către Dânsul cu gura mea am strigat şi L-am lăudat cu gura mea.
- Psalmi 65:18 - Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte glasul rugăciunii mele.
- Psalmi 67:18 - Carele lui Dumnezeu sunt mii de mii; mii sunt cei ce se bucură de ele. Domnul în mijlocul lor, pe Sinai, în locaşul Său cel sfânt.
- Psalmi 67:25 - Văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi Împăratului meu în locaşul cel sfânt:
- Psalmi 67:30 - Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, Îţi vor aduce împăraţii daruri.
- Psalmi 67:34 - Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată va da glasul Său, glas de putere.
- Psalmi 68:20 - Să nu-ţi întorci fala Ta de la credinciosul Tău, când mă necăjesc. Degrabă mă auzi.
- Psalmi 70:5 - Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mâna păcătosului, din mâna călcătorului de lege şi a celui ce face strâmbătate,
- Psalmi 71:10 - Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce.
- Psalmi 72:17 - Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi:
- Psalmi 72:20 - Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.
- Psalmi 73:4 - Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârşit, că rău a făcut vrăjmaşul în locul cel sfânt al Tău.
Înapoi la index